Încetinitorul de particule: Sebi Pistru, între Geani și Izabela Rabotka, alege motoreta lui Tăriceanu și nu blugii prespălați ai lui Ghiță

    de E. Nola | 11 decembrie 2017, 8:35 AM | Încetinitorul de particule | Recomandările editorilor

    8

    Deși ambele mișcări erau așteptate, au fost oarecum surprinzătoare.

    Nu neapărat prin ce, mai ales prin cum.

    Să începem cu Izabela, retragerea ei din calitatea de consilier PNL ar putea avea multe cauze, cele invocate de ea cu aceasta ocazie nefiind în mod sigur printre ele. Cum că e multă neînțelegere și lipsă de comunicare în CLM. Nemaivorbind de tensiuni…

    Păi, dacă ar fi doar tensiuni n-ar fi mare lucru, într-un consiliu tensiunea este ca uleiul la motor, îl face să se învârtă.

    Treaba cu Izabela, cea care în CLM era Andreea, o tânără foarte fâșneață politic de altfel, susură central, mai precis începe cu faptul că Dânsa era vicepreședintele Comisiei de Arbitraj a PNL național, acolo unde a avut îndrăzneala să nu se opună anulării alegerilor municipale ale PNL Arad.

    Degeaba dădea ea din gură și comunicate la Arad împotriva PSD dacă la București se făcea că plouă atunci când venea vorba ca interesele lui Ghiță Falcă să fie reprezentate central cum se cuvine.

    Și uite așa, după retragerea strategică a Geaninei Pistru în șanțurile de la Apă si Canal ale marelui strateg Bănățean, în locul ei, ca să fie la vedere și control, Izabela, sub numele de Andreea, a fost promovată consilier municipal.

    Din această poziție a încercat ea, jumate de an, să facă față presiunii și tensiunii, a continuat cu acele comunicate belicoase împotriva PSD, mai mult decât atât, acum o lună a avut plăcerea să-l facă patiser pe Sergiu Vlad, tănăra speranță a USR-ului arădean, luptătorul care, împreună cu alții, a salvat pe moment Parcul Eminescu de transformarea care, ne liniștește Ghiță, e oricum pe vine.

    De fapt nu ea, aflăm chiar de la ea la momentul respectiv, ci alții de la PNL care puneau comunicate în numele ei.

    Ei, și cu asta am cam ajuns la miezul politic și liberal al Izabelei: după această mărturisire de unde să ne dăm seama, dacă ne referim la cele trecute, care sunt comunicatele ei și care ale PNL-ului lui Ghiță?

    fe2c6eef93372fb56b233a67fa02fe34eeb3c04b

    Oare vestitul comunicat în care  îl înfiera pe Fifor, aratând o fotografie măsluită, cum că acesta ar fi votat altfel decât spune, s-a născut din propria ei oripilare sau la comanda lui Ghiță?

    Întrebare care rămâne, mai ales după ce Izabela și-a recunoscut greșeala și i-a cerut scuze lui Fifor, cel care, din câte se pare, a renunțat atunci, impotriva intenției sale declarate, să rezolve diferendul cu Izabela în justiție.

    Așadar gestul Izabelei Rabotka se înscrie în lungul șir al gesturilor politice degeaba, un șir precum mărgăritarele false înșirate pe firul istoriei noastre postrevoluționare, o palmă pe obrazul rahatului politic în care ne scăldăm, precum înecatul la mal, de peste două decenii.

    Pe de altă parte, veți întreba, ce era să facă fata?

    Are și ea rațiunile ei, oarecum ca și cele ale lui Eusebiu Pistru, în situația în care, ca idee cel puțin, PNL încă sună bine, n-avea cum să dea cu rahatul în ventilator și să plece cu zâmbetul pe buze.

    Unde să se ducă?

    1512632659_342

    La PSD, la ALDE, Doamne feri, la UDMR?

    Din lac în puț, adică, având în vedere că ALDE este alternativa lui Tăriceanu la PNL, un partid de uz propriu, din acest punct de vedere cu nimic mai bun ca PNL-ul arădean al lui Falcă.

    Desigur, și ideea social-democrată este nobilă în sine, numai că relația dintre social-democrație și PSD este cam la fel cu aceea dintre ALDE si liberalism sau UDMR și unguri: sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!

    Astea sunt însă rațiuni practice, de carieră, nu țin de definirea politicanului tânăr, nu-i așa, cel care ne promite că nu va fi la fel cu cei care îl țin încă legat și încearcă să-l formeze pe chipul și asemănarea lor.

    Din aceasta perspectivă, singura de altfel interesantă pentru alegători, Izabela ar fi trebuit să spună lucrurilor pe nume, nu să bălmăjească un alt comunicat din care putem întelege ce vrem noi și care, având în vedere antecedentele, s-ar putea ca nici măcar să nu fie al ei.

    Mult mai de înțeles este, de aceea, mișcarea deputatului fără urmă, Pistru, cel care s-a cuibărit în poalele motociclistului liberal, în fond ALDE, chiar dacă doar din punctul de vedere al acestuia, tot liberală este.

    24946299_1722200927832850_507978467_o-1024x576

    Oricum, nu mai puțin decât PNL-ul lui Falcă, cum am văzut mai sus.

    Tăriceanu, acest Emil Bobu pe invers al democratiei originale iliesciene, mergând pe ideea „N-am fost un dobitoc pentru că am fost mai mult decât atâta” poate oferi, cel puțin o vreme, sprijinul central de care are nevoie unul care nu mai vrea să asiste la crizele de personalitate ale geniului subcarpaților din Brad în blugi prespălați.

    Plus că, spre deosebire de Izabela, Eusebiu și-a lăsat pionul otrăvit în curtea lui Ghiță, în fond Geani se numește în continuare Pistru iar dacă asta nu se va schimba în viitorul apropiat, chemarea iertătoare a fostului soț ar putea deveni salvatoare într-o situație de criză absolută.

    Cum ar veni, mișcarea deputatului cu Range-Rover întră în altă categorie față de retragerea feciorelnică a Izabelei Rabotka, Adreea pentru cei din CLM: una strict pragmatică și calculată, în fond Eusebiu Pistru, la fel ca noul său șef național, nu a dat, nu dă și nu va da doi bani pe puritatea ideologică sau dogma de partid, bune doar pentru a ameți electoratul cu ceva, interesul lor fiind mult mai mundan și la îndemână: apartenența, până la moarte, dacă se poate, la grupul select al celor din politică care stau în jurul ceaunului unde se fierbe ciolanul.

    tariceanu-2

    Nemaiavând viață pe lângă Ghiță, Pistru a făcut pasul cu care și-a menținut întreagă șansa de a rămâne deputat și în ciclul următor, nemaivorbind de faptul că erodarea lui Ghiță îi oferă și alte șanse nebănuite chiar la nivelul partidului pe care tocmai l-a părăsit.

    De altfel, nu știu dacă ați observat, prin asta ambele dizidențe arădene de săptămâna trecută sunt la fel: atât Izabela, cât și Pistru au fost atenți să nu-l zgândăre prea tare în declarații pe Falcă.

    Omul pare încă puternic, iar dacă vizezi doar ceaunul cu ciolan, niciodată nu poți merge la sigur!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dom-le, ce-mi plac analogiile și comparațiile pe care le faceți! Tăriceanu-Emil Bobu pe invers; relația PSD-social-democrație e identică cu ALDE-liberalism și UDMR-unguri (venită de la un ungur!!!); Geani în șanțurile Apă Canal… Recomand aprofundarea unor clișee, pentru că și Pistru – deputatul cu Range Rover, Ford și autobuze PITO – poartă blugi prespălați, iar chemarea iertătoare a soțului nu se va auzi nici măcar în situații de criză absolută. Trecând de la politica partidelor personale (altă formulare-brand E.Nola) la jurnalism (devenit tot personal), oare Rabotka nu-i un Fuliaș cu fustă? Poate chiar mai rezon, ținând cont de nezgândărirea erodatului brădean-arădean.

      +3 voturi
      +1
      -1
      • Îmi pare bine că va plac comparațiile – unele îmi plac și mie -de comparația dintre Izabela Rabotka și colegul Fuliaș nu știu ce să zic.
        Eu văd mai mult diferențele – și nu doar cel de sex -, Andrei fiind jurnalist cu acte în regulă care a avut o aventură politică în copilarie, în timp ce Izabela este avocat, o meserie care la noi reprezintă calea regală spre politică.
        Asemănarea este doar în nemulțumirea, care însă în cazul lui Fuliaș a ajuns la revoltă, față de practicile fălciste din interiorul partidului, practici care ar trebui să revolte majoritatea și nu doar pe cei mai sensibili și cu caracter.
        Adevărul este că eu țin pumnii tinerilor din politică, în fond de ei depinde viitorul, nu-i condamn pentru implicare, dimpotrivă, mă dezamagesc cei care se complac în avantajele oferite, devenind la fel ca cei pe care îi criticau la început…
        Din acest punct de vedere, până si gestul Izabelei, chiar dacă umbrit de compromisurile prezentate, mi se pare bine-venit.

        +6 voturi
        +1
        -1
          • Bai, Casiane, oare “Giani” stie cu ce te ocupi? Oare stie prietena ei, de “dragul” căreia te-ai si pocăit? Oare stiu ce parazit esti si cum vânezi femei bogate, cu probleme in dragoste? Ipocritule, sa nu iti permiți sa vorbești in numele nimănui, nici măcar pentru a lua apărarea cuiva!
            Esti un nimeni, un golddigger autentic, un prostituat moral, care a ajuns in lumea buna datorită unei femei înstărite, căreia i-ai oferit vrajeala ta dulce si minciuni ambalate frumos.
            Data viitoare, încearcă sa nu te mai bagi in seama si rămâi in continuare anonimul care ai fost si pana acum;)
            Ma întreb, oare, i-ai cerut si actualei ceva pe numele tau? Sau te mulțumești cu traiul bun si micile atenții? Nu de alta, dar pe fosta ai ruinat-o la divorț, deși cand ai te-a luat (ca n-ai luat-o tu) aveai găuri in talpa pantofilor!
            Mare atenție, doamna “Casian” si celelalte credule, acest escroc sentimental este extrem de alunecos. Probabil o sa ajungeți sa-l Cunoașteti mai bine, dupa prima țeapă

            +2 voturi
            +1
            -1
          • Nu știu pe cine că pe mine în mod sigur nu!
            Nu am susținut nicăieri și niciodată că în politică se învârt sfinți sau îngeri, nici măcar că ar fi cei mai inteligenți, educați, pregătiți oameni ai societății.
            Pretențiile mele sunt chiar minimale și care în țările cu tradiție democratică, cu mici sincope, functionează: să fie pregătiți pentru această carieră pe baza talentelor lor autentice.
            Adică să vorbească ușor să le știe pe limba oamenilor, să aibă o educație proprie, nu să fie niște bădărani si neciopliți, sa fie destul de rafinați să înțeleagă că lor n-are cum să le meargă bine dacă marea majoritate suferă, să aibă educație juridică și economică pe bune, nu făcută la fără frecvență după ce au ajuns deputați și să aibă o mininmă onestitate atunci când se ocupă de treburi care au impact asupra unei societăți întregi, nu doar asupra firmei lor de trei angajați.
            Din păcate faptul că una ca Firea poate ajunge primar al capitalei spune mai multe despre cei care au ales-o și nu despre ea, cu alte cuvinte se pare că este încă adevărată la noi vechea butadă care spune că avem conducătorii pe care îi merităm.
            Altfel spus, niște borfași inculti si venali pot ajunge lideri doar peste un grup care nu se deosebește cu mult de ei.
            Cred că aici este problema, politicienii reprezintă efectul, nu cauza…

            +4 voturi
            +1
            -1

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad