vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: Nimicul gol în ședință

    de E. Nola | 23 ianuarie 2017, 8:46 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    2

    Documentându-mă mai de mult pentru munca mea de dascăl, am studiat oferta de cursuri a unei unversități occidentale. Cursurile apăreau pe pagina online a instituției cu luni înainte de începerea lor, având precizate ora și sala unde se vor ține, și, în cele mai multe cazuri, anumite cerințe ale profesorului pentru studenți. O cerință aproape universală era închiderea telefonului mobil în timpul cursului.

    Pe la noi o astfel de cerință ar stârni ilaritate generală.

    Și cum să nu aibă un astfel de efect din moment ce românul este un rob al telefonului mobil, având măcar unul, în cele mai multe cazuri două-trei chiar dacă asta îl costă, făcându-l să renunțe la satisfacerea altor nevoi considerate secundare în fața palavrelor infinite la mobil, nemaivorbind de jocurile și celelalte oportunități pe care le oferă „deșteptul” conectat la internet. Vorba mică, fără importanță și mesaj a devenit regula, pălăvrăgeala fără sens și miză fundalul sonor al existențelor noastre ratate.

    16237968_1866471816975386_1795483984_n

    Nici nu se pune problema profesorului care să interzică telefonul mobil la ore sau cursuri – vezi examenele unde se transmit soluțiile prin sms –, nu de rare ori chiar el este cel care stabilește norma prin ridicarea telefonului care zbârnâie – e politicos omul, l-a pus totuși pe vibrație! –, făcând un semn complice de „scuză-mă o clipă” către audiența care zâmbește înțelegătoare, folosind întreruperea pentru butonarea febrilă a propriului instrument.

    16215978_1866471726975395_278209158_nTinerii stau de fapt cu telefonul în mâna toată ziua, fiindu-le din ce în ce mai greu să se despartă de el chiar și în momentele mai critice ale existenței lor încă oarecum reale, nu pur virtuale. Mănâncă și beau, stau la WC, vorbesc între ei în timp ce butonează, o singură întrebare rămâne deocamdată neelucidată foarte clar: oare cum îl folosesc în timp ce fac amor?

    „Mobilul” a încetat să mai fie un instrument, o „sculă”, un auxiliar necesar unor activități simple foarte repede după nașterea sa, devenind din obiect folositor un stăpân absolut peste mințile noastre, un tiran autentic al celor slabi de înger, un drog perfect, în fond nimeni nu îți duce grija, nimeni nu vorbește de dependență, nimeni nu-ți spune c-ar fi cazul să te înscrii la o cură de dezintoxicare.

    Și ca orice lucru folosit neadecvat, în exces și psihotic, a devenit repede un indicator clar al lipsei de atenție pentru lucrurile cu adevărat importante.

    Ajunge să vă uitati la fotografiile realizate de reporterul de la Special la „istorica întâlnire” de joi de la Consiliul Județean ca să înțelegeți despre ce bat eu câmpii aicea. Am scris mult pe temă, Specialul a fost pe fază, chiar a comentat-o aproape în timp real, cu toate acestea imaginile cu parlamentarii și consilierii butonând febril la „smarturile” lor în timp ce, conform anunțurilor publicate în presă, acolo se discuta viitorul orașului și al județului, m-a lăsat perplex pe bune și fără rest.

    16215731_1866472216975346_145572955_n

    16244485_1866472123642022_1311259519_n

    16216062_1866472313642003_521804188_n

    Nu înțelegeam și nu înțeleg nici acum cum de nu-și dau seama acești oameni cât sunt de penibili, lipsiți de seriozitate și demnitate, cât de ipocriți sunt în momentul în care se duc la o ședință în care nu cred, cum de nu realizează că ne râd în nas butonându-și telefoanele în timp ce – vorba vine – se discută chestiuni foarte importante pentru comunitatea pe care – din nou, vine vorba! – o reprezintă.

    Desigur, nu-mi faceam iluzii de la început, nici prin cap nu-mi trecea că la această ședință se va discuta cu seriozitate temele anunțate, că se va realiza acea unitate indiferent de partide și interese de grup care să așeze înainte de toate interesele generale ale comunității, cu toate acestea îi credeam un pic mai deștepti, mai precis, mai șmecheri.

    Ședința a fost publică, presa a fost prezentă, se făceau fotografii, cum de nu realizau acesti oameni că nefiind atenți nici măcar la aparențe, vor arăta în presă ca o adunătura de profitori inculți și lipsiți de educație, de cei șapte ani de acasă până la urma urmei. O imagine a deșertăciunii și lipsei de greutate, o caricatură macabră a democrației.

    De parcă acei elevi care ascund telefonul destept prin bănci ar fi ajuns la putere, ar fi devenit de la o zi la alta – în virtualul în care funcționează deșteptul, totu-i posibil – oameni importanti, parlamentari si consilieri, niște existențe digitale având exact atâta realitate și consistență cât au îmaginile din telefonul lor ultrasofisticat ( dacă nu ai smartphone ești în fond un nimeni în această lume a nimicului ostentativ).

    Cum de nu și-au dat seama că într-o lume în care imaginea a luat locul lucrurilor, ei se compun într-o imagine a minciunii și a lipsei de sens.

    Într-o lume în care cineva plătește din banii celorlalți un milion de euro doar ca să fie fotografiat lângă noul președinte american, o altă imagine a lumii de după adevăr și sens, ai noștri, provinciali incurabili, n-au habar la ce se expun și ce ilustrează.

    Nu realizează că astfel prinde consistență, devine realitate palpabilă, dincolo de orice ecran, incapacitatea lor funciară de a ieși din derizoriu, de a face ceva și în folosul celorlalți, nu doar în cel greșit înțeles al lor: goliciunea rece de pe Bulevard, ghețușul din fața Bisericii Roșii, mozaicul ce se prăpădește în fața primăriei, toate gropile și denivelările din asfalt, într-un cuvânt mizeria pe care o lasă peste tot în urma lor, o dâră de melc a imposturii lor funciare.

    Știu, nu sunt chiar toți așa, poate unii ar vrea să-și închidă telefoanele dar sunt copleșiți de goliciunea celorlalți, poate alții sunt anihilați de nimicul care îi înconjoară, din păcate însă știm din cele mai vechi timpuri că cel care nu face nimic împotriva imposturii, a tâlhăriei, a brutalității oarbe devine la rândul lui complice.

    Și n-a fost nimeni să se ridice și să spună calm dar apăsat: Ajunge, Doamnelor și Domnilor: închideți telefoanele, conectați-vă la real și treceti la treabă! Dacă ar fi fost măcar unul – suntem cu toții creștini, nu-i așa! – ar fi fost caz de mare bucurie.

    La oameni nu e ca la mere!

    Unul adevărat îi poate vindeca pe toți…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.