Înaintea ultimei emisiuni de dezbateri electorale transmise online din Hotelul Continental am avut o discuție telefonică de aproape o oră cu Gheorghe Falcă.

Vroiam  să-l conving să participe la ultima dezbatere, doream, chiar dacă nu-mi puneam speranțe prea mari, să stabilim de comun acord condițiile participării sale. Nu ceva ieșit din comun, însă cu 12 ani de serviciu la primărie în spate, fiind în continuare candidatul cu șansele cele mai mari, era firesc să țin cont de pretențiile sale.

Primarul urmărea la tv primul meci dintre UTA și Călărași, mi-a reproșat la un moment dat glumeț că a pierdut ultimul gol din cauza discuției. În rest a lăsat gluma deoparte, ținând foarte hotărât la decizia sa dinaintea primei dezbateri, când tot asa, într-o discuție telefonică lungă, mi-a spus că nu are intenția să participe la dezbaterile organizate la inițiativa unuia dintre candidați.

Decizia sa era bazată pe convingerea că n-are nevoie de așa ceva pentru a câștiga din nou, ar fi o pierdere de vreme din punctul său de vedere. Argumentele mele îl lăsau rece. I-am spus de importanța dezbaterii într-o democrație, i-am amintit de anii de început când era unul dintre cei mai combativi tineri politicieni din Arad, folosindu-se cât se poate de rafinat de presă în construirea imaginii sale, i-am amintit chiar faptul că ne cunoaștem de peste treizeci de ani, el fiind la începuturile carierei mele didactice unul dintre elevii pe care i-am cunoscut la Liceul Avram Iancu din Brad.

Nimic nu l-a mișcat din poziția sa de respingere a participarii la dezbateri, impresia creată încă de atunci a fost una de minimalizare și banalizare absolută a acestor pe atunci doar preconizate evenimente online.

La discuția finală, cea de dinaintea ultimei dezbateri, impresia a devenit o certitudine: Gheorghe Falcă nu mai este ca noi, nu mai este tânărul politician de acum 18 ani în vizită la redacția din „Casa Albă” a Observatorului arădean. Când și-a exprimat foarte clar dorința ca Observatorul să-l ajute în construirea unei imagini publice, o dorință firească, având în vedere că era un tânăr cu un anumit trecut politic în spate, iar venirea sa la Arad putea să însemne un element nou, dinamizator pentru politica locală.

Afirm acum cu certitudine că ascensiunea sa rapidă din Arad s-a datorat și atitudinii prietenoase a presei față de el, inteligenței sale de a se folosi rafinat și manipulativ, fără să forțeze la început  nota, de ziaristii arădeni.

Alergând un pic în față, se pare că atunci încă se afla și se simțea cât se poate de bine în cocina de porci, luptând de acolo împotriva adversarilor politici, oricum mult mai apropiați și ei de presă ca cei de astăzi. Îmi amintesc de Moisescu, Branc, Neamț, dar până și Dorel Popa avea porțile deschise pentru jurnaliști, respectându-i ca profesioniști de care un politician adevărat are stringentă nevoie.

De altfel, se poate afirma fără teama de a greși că decăderea presei din Arad a început odată cu ajungerea la „putere” a lui Gheorghe Falcă, acesta, începând cu primul mandat de primar, trecând la subordonarea presei în toate formele sale. La ora actuală, făcând abstracție de Jurnalul arădean, membru al unui grup internațional, și de câteva redacții minuscule – interesant, în toate aceste redacții se află cel puțin un om din fosta redacție a Observatorului arădean de la sfârșitul anilor nouăzeci – toate redacțiile din Arad – ziare, tv, online – sunt în serviciul omului puternic Gheorghe Falcă, cel care a sosit la Arad în blugi și teniși și cu o sacoșă, ca după 18 ani să ajungă unul din cei mai bogați, influenți și puternici oameni ai urbei.

E o poveste demnă de Balzac, cu Falcă în rolul lui Lucien de Rubempré din Iluziile pierdute. Tânărul din provincie ajuns rapid, mult prea rapid, pe culmile puterii și ale unei glorii efemere și mincinoase își pierde treptat simțul realității și al echilibrului, considerându-se dintr-o dată mult peste lumea din care a provenit, tratând această lume strict instrumental, doar ca mijloc de a ajunge și mai sus, fără cea mai mică sensibilitate pentru greutățile și tribulațiile acelei „cocine de porci” depășite prin putere și bani.

Da, așa s-a exprimat Gheorghe Falcă despre lumea care venea la dezbaterile moderate de către subsemnatul la ultima noastră discuție telefonică: „Iertați-mă, dar nu voi veni în acea cocină de porci.” Am crezut că nu aud bine, mi-am spus, ok, poate eu sunt mai porcos așa, dar ceilalți, candidații, unii chiar foști colegi de partid cu el, îi consideră porci si pe ei? „Îmi pare rău, a continuat, este vorba de atacuri la persoană în care excelați și Dumneavoastră, ca să nu mai vorbesc de ceilalți.”

Am încercat să-l înțeleg și am încercat să-l fac să înțeleagă confuzia pe care o face între atacurile la persoană și atitudinea critică obligatorie pentru o presă neaservită, pentru un jurnalist profesionist, i-am amintit de anii de început, atunci când era politicianul cu gura cea mai „spurcată”, atacurile sale la adversarii politici fiind dintre cele mai virulente.

A fost o încercare deșartă, așa cum am anticipat din păcate, Gheorghe Falcă nu mai este printre și cu noi, fiind captiv definitiv în acea lume a iluziilor pierdute în care în afară de relații, interese și bani nimic nu mai contează.

În afara acelei lumi din care provenim cu toții minus câteva persoane care se nasc regi, în afara lumii din a cărei periferie a venit și el dar pe care o consideră acum cocină de porci.

Învins în încercarea mea de a-l convinge de contrariu, am hotărât să nu fac publică această atitudine de dictator de mucava, această superbie de ciocoi care și-a depășit prin bani si putere capacitațile sale reale. Poate și cei treizeci de ani de când îl cunosc și l-am văzut și în ipostaze favorabile, în mod sigur și pudoarea de a nu publica înjurături și jigniri care vizează întreaga comunitate, m-au făcut să iau această hotărâre.

Și de care m-am ținut până acum.

Pentru că la numai o zi după alegeri, la patru zile de la discuția noastră telefonică, Gheorghe Falcă apare la Ghilea-show – așa se numește, altfel fiind un vehicul al intereselor lui Sorin Ghilea și al celor de care se folosește – și expune aceeași idee, numind dezbaterea contracandidaților cocină de porci, făcând apel la discuția telefonică pe care a avut-o cu mine. Altfel spus, în loc să realizeze „aberația de libertate”  pe care a produs-o, înfierbântat de ultima victorie, cam deochiată de altfel, el face abstracție de caracterul particular al convorbirii, folosindu-se fără scrupule și jenă de o sintagmă poate scuzabilă în particular dar inacceptabilă de la un presupus politician democrat, jignind societatea arădeană în mod public chiar dacă nu la maxima audiență (audiența lui Ghilea fiind conspirativă și confidențială, datorată mai ales facebook-ului).

După câte știu, Gheorghe Falcă se află acum în SUA într-o excursie de pe acum obișnuită, departe de cocina de porci care l-a ales primar sau porcar, cum doriți, pentru a patra oară. Se află acolo din rațiuni numai de el știute, și de o parte mai bine informată a presei, un Lucien de Rubempré de Arad folosindu-se de orice și de oricine ca să-și împlinească deșartele sale vise de glorie.

P.S. Din păcate pentru el, realesul are însă eterna problemă a mereu realeșilor: sunt cu toții sub controlul legii lui Murphy, cea care spune că fiecare dintre ei se înalță pe scara ierarhică până ajunge să-și depășească propria competență.

La toamnă, Gheorghe Falcă, porcarul din Arad, se vrea în Parlament, la guvern, prim-ministru, dacă se poate, nerealizând că se află de o vreme bună dincolo de limita superioară a competențelor sale. Înverșunarea din Ghilea-show cu care insista pe ideea că toți contracandidații săi sunt niște nepricepuți doar ilustrează crunta realitate!