vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: Geanina Pistru, această adevărată zână a Zilelor Aradului, în căutarea bestiei

    N-are rost să mă ascund, pentru mine punctul culminant al celor zece zile dedicate orașului liber regesc Arad s-a întâmplat în seara când Geanina Pistru l-a luat la dans pe vicele Bibarț, cei doi executând o șarjă impresionantă în spațiul rămas liber dintre Statuia Libertătii și Arcul de Triumf din așa numită Piață a Reconcilierii.

    În jurul lor lumea stătea pe scaune de plastic, dama de lângă întâiul om al urbei, tras la costum din care putea plăti alocația pentru cinci copii pe an, butona febril la telefon, zâmbete false pluteau peste piața iluminată feeric, doar Geanina era netulburată conducându-l cu mână fermă pe Călin, file din poveste, printre misterele valsului tangoid amestecat cu elemente de rumba și foxtrot.

    Am realizat atunci că vedeta absolută a acestor zile nu a fost Ghiță sau Cionca, nici măcar Ando cel din umbră cu zâmbetul lui de întins pe șuhaidă, ci această zână adevărată, prezență ubicuă la toate evenimentele: Geanina deschizând târgul Produs la Arad, Geanina luând masa pe o sculptură conceptual de abstractă în parcul picnicurilor arădene roz, Geanina la concert lângă Inna sau  Mirabela Dauer și, iat-o, aici dând semnalul deschiderii balului în Piața Reconcilierii.

    20992620_1944416775838664_8893138705958959788_n

    Am înțeles în același timp de ce nu are nevoie de funcții, de ce renunță la Consiliul Municipal sau la vicepreședinția municipală a partidului.

    Ce să caute ea în umbra bărbaților perdanți din politica locală?

    Dacă până nu demult, Gheorghe Falcă reprezenta ceva, iată, de o vreme începe să dea rateuri după rateuri, numai o femeie neatentă își mai poate imagina că el reprezintă viitorul.

    Organizează conferințe de presă la care nu-l mai ascultă nimeni, jurnaliștii vin doar să-l mai vadă încă o dată înainte de a-l pierde din vedere pentru totdeauna, oricum cei care vin din obligație, nu contează, ei se vor scufunda în uitare odată cu cel pe care l-au idolatrizat amețiți de falsa strălucire de moment.

    20993989_1944416832505325_4504852927310373847_n

    O femeie puternică trebuie să știe să aibe grijă de sine, să nu devină păpușa blondă a unor bărbați nevolnici, să nu se ia după aparențe, să simtă momentul și să mizeze pe cel care trebuie.

    Iar dacă oportunitatea bate la ușă, să fie pregătită să-i deschidă.

    Până atunci e bine și la Apă si Canal, important e să ajungi la timp unde trebuie, să preiei inițiativa la momentul oportun, să-l alegi pe cel câștigător!

    Desigur, într-o lume condusă încă de bărbați nu este usor să fi femeie publică.

    Românii sunt molateci dar miștocari, abia așteaptă să faci o greșeală.

    Sunt și misogini, ajunge să observi ce au înțeles ei din vizita lui Macron în România. Că primele două doamne, care de fapt nu sunt First Lady, poartă fuste prea scurte, de parcă asta ar fi mai important decât discuțiile dintre soții lor care pot influența viața a sute de mii de români din Franța sau Uniunea Europeană.

    Ce bine că Geanina nu poartă fuste scurte, până și dansul cu cel din poveste l-a inițiat în pantaloni, o femeie trebuie să știe să se dezbrace, dupa ce s-a îmbrăcat în cunoștință de cauză.

    Când ești îmbrăcată toți se uită la tine, le atârna ochii juma de metru în fața nasului și fiecare își dă cu părerea, fiecare se crede cel mai mare specialist în modă, femei și rachete nucleare, respectiv migrația forței de muncă.

    Prea puțini bărbați știu că la o femeie contează mai mult cum se dezbracă, nu cum se îmbracă.

    Dar unde-i găsești pe ăia?

    În mod sigur nu la Arad și cu atât mai puțin la PNL sau la tot felul de consilii și comitete.

    20993873_1507713919266901_671334734835823226_n

    Să-l luăm, de exemplu, pe vicepreședintele CJ Arad, că doar unul, de gen masculin, are județul.

    El se crede liberal fără să aibă habar de ce înseamnă asta.

    Se îmbracă încercând să-l imite pe cel care îi promite marea și sarea, se face mic, mititel, urmându-l ca un cățeluș peste tot, se duce cu el în piață, la Produs în Arad, fără să știe cine a venit cu ideea, se duce până și în Micălaca cu el, crezând că este tot în Arad.

    Să le explice, ce? Și cui?

    Au reușit să adune vreo cinci pensionari plictisiți de căldură și de noptile nedormite din cauza zgomotului venit de pe ștrand în valuri-valuri, că așa e pe caniculă, câteodată nu auzi nimic, altă dată zici că e lângă tine ăla de bate în tobe.

    Să le explice că face acolo la ei, în capătul străzii, un depozit de carburanți, cel mai mare din sud-estul Europei? Că vor circula cisterne de zeci de tone pe acolo mai abitir ca în Kuwait?

    Dar că asta e bine, să treacă peste faptul că li se vor zgudui casele și se vor prăbuși încetul cu încetul, iar toboșarul de pe ștrand e floare la ureche pe lângă un rateu al unei astfel de cisterne?

    Ma rog, chestia aia cu proiectarea pe clădirea primăriei a tot felul de imagini, a fost faină, n-ai ce zice.

    21105543_1540574036009798_7779477595404852620_n

    Omul simplu nu se uită la amănunte, dacă îi dai ceva strălucitor se bucură ca pruncii, uită de pereții coscoviți ai casei, de trotuarele mizerabile și unse, de tomberoanele aruncate de-a valma, de creșterea facturilor și stagnarea salariilor, uită până și de pista de biciclete pentru tancuri.

    Până la urmă bine a ieșit tot ce a gândit o minte de femeie, picnic, produs în Arad, pool-party si alte chestii dintr-astea care bucură ochiul, urechea și papilele gustative, iar dacă le arăți și cum e să te distrezi dansând între două monumente despre care doar dobitocii cred că reprezintă ceva în afară de prostia bărbaților, ai scos maxim din situație.

    Oricum,  în orașul acesta nu găsești doi bărbați ca lumea care să știe să danseze…

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.