Încetinitorul de particule: Crăciunul de vară în orașul lui Gheorghe Falcă

    de E. Nola | 23 octombrie 2017, 8:23 AM | Încetinitorul de particule | Recomandările editorilor

    12

    După o săptămână petrecută aiurea, am revenit în noaptea de sâmbătă la Arad.

    Nu știu de ce, aveam impresia că este noaptea în care vom trece la orarul de iarnă, calculam deja timpul cu ora pe care o voi pierde în câteva minute, cu toate acestea baloanele acelea de decor, nebăgate în seamă până acum, de deasupra bulevardului, m-au suprins total.

    Veneam cu mașina, eram cu cineva dintr-o altă țară, l-am întrebat descumpănit: „Am trecut deja la orarul de iarnă?”

    „Nu, de ce?”, m-a întrebat acesta distrat, obișnuit în timpul petrecut împreună cu întrebările mele fără sens, cap, coadă și în dorul lelii.

    „Aveți voi acolo la Arad așa un fel mai deosebit de a o da în bară”, a concluzionat el la un moment dat în zilele petrecute împreună, dar fiind artist la bază, a trecut relativ repede peste acest amănunt sociologic.

    „Pai, nu vezi baloanele alea?”, am insistat eu, apelând la intuiția sa artistică, aratând cu capul spre cerul întunecat de deasupra parbrizului.

    „Vai!”, a spus amicul designer, un nume de referință în arta spectacolului din țara vecină. „Sunt de paie sau de plastic?”, a mai întrebat mișcat, probabil, de simțul său de profesionist preocupat de amănunte tehnice

    IMG_3760

    „Nu știu”, i-am răspuns eu surescitat, „dar sunt globurile pentru iluminatul festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă uitate sau lăsate cu voie aici peste vară”. Neprimind răspuns și fiind atent să nu lovesc vreun arădean de-al meu buimac în noaptea târzie de sâmbătă, am completat: „dar încă nici n-am trecut la orarul de iarnă.”

    „Mă rog”, s-a decis el să mă ia în serios, „e și asta o problemă, în mod cert, dar problema cea mare este că sunt depășite din toate punctele de vedere. De fapt sunt urâte și foarte provinciale.”

    „Eh,” am încercat eu să dreg busuiocul, în fond eram la mine acasă iar el, chiar dacă mare artist, era doar în trecere la mine acasă: „când se aprind mai arată cumva.”

    „Știu cum arată,” a conchis el scurt, „dar erau la modă acum douăzeci de ani, atunci se foloseau peste tot, în toate orașele occidentale. Probabil, nu chiar atât de urâte și ieftine, dar erau și alea globuri luminoase de diferite culori. Între timp tehnica a evoluat, sunt forme mult mai rafinate și spectaculoase,” a terminat el scurta expunere de design de iluminat stradal, având în vedere că îi era cam foame.

    Bine făcut, un gurmand adevărat, că doară nu e degeaba designer, m-a întrebat scurt: unde mâncăm?

    Probabil, dincolo de graniță, i-am răspuns în ciudă, umilit de gândurile sale simple și fără prejudecăți, nemaivorbind de faptul că am realizat pe moment că în orașul lui Ghiță, în care globurile oarbe de sărbători atârnă pe tot parcursul anului, nu vom găsi la ora asta niciun restaurant deschis care să-i ofere artistului gurmand, care tocmai își luase drepturile de autor undeva într-un oraș al României altul decât Aradul, o cină adecvată.

    „Mici”, am încercat eu marea cu degetul, știind că artiștii fiind snobi din naștere pot fi miscați în adâncul sufletului lor cu specialități exotice.

    „Lasă micii, am mâncat mici de toate felurile de când sunt în țară, hai ceva mai ușor, așa înainte de culcare. Aveți restaurant indian?”

    „N-am auzit”, am răspuns eu scurt, „avem ceva chinezării, șaormării, avem și un restaurant unguresc, dar care e închis, probabil, la ora asta”. Mă gândeam că n-am fost decât o dată în restaurantul acela, poate s-a închis între timp de tot.

    Căutam febril ceva de care să nu-mi fie rușine în fața unui artist străin înclinat spre exhibiționism, știam însă că nu am nicio șansă, am iesit așadar cu ultima carte, de altfel singura, pe care o mai aveam în mână: știu un restaurant care ține deschis toată noaptea și au cea mai buna ciorbă de burtă din țară.

    „Cam târziu pentru ciorba de burtă, dar hai să încercăm”, a admis oarecum elegant cel de lânga mine, de pe scaunul mortului.

    Am răsuflat ușurat și marcat iremediabil în același timp.

    Mi-era clar că omul meu a realizat situația în care se afla, în care ne aflam împreună și nu a mai forțat nota, să nu mă pună într-o postura și mai neplăcută.

    Am ajuns sămbăta noaptea, 21 Octombrie 2017, într-un oraș mare și mic în același timp.

    Mare pentru că se întinde pe sute de hectare și are peste o sută de mii de locuitori, mic pentru că n-are nimic care să caracterizeze un mare oraș: restaurante de diferite feluri și specialități, baruri pentru toate gusturile, hoteluri în care săpunul lichid să nu fie în flaconul cu care l-au cumpărat de la furnizor, eventual un club de noapte dichisit cu muzică bună unde poți sorbi un pahar de ceva mai acătării fără să fi deranjat de indivizi galăgioși și cu tatuaje pe tot corpul.

    22768301_1648145835249391_1382641023_o

    În timp ce parcam în fața restaurantului, designerul a aruncat o privire de specialist la clădirile care înconjurau piața, încercând vizibil să mă îmbune oarecum: „e frumos orașul, pe bune.”

    „Hai, nu te mai tot uita la globurile acelea de deasupra! Bulevardul pe care am venit e splendid, clădirile sunt spectaculoase. Uite, până și clădirea aceasta cu restaurantul e faină. Păcat de monumentul acela din mijlocul pieții. E soldatul sovietic?”

    M-a enervat, e clar, n-am mai rezistat, am trecut de la întrebările mele aiurea la răspunsurile mele mai mult decât aiurea: „Nu”, i-am spus zâmbind sardonic.

    ”Nu e al soldatului sovietic, e monumentul tuturor idioților care au venit în acest oraș crezând că îl pot schimba pe gustul lor putred și vulgar.

    E monumentul care arată bine doar iluminat de globurile oarbe de Crăciun montate pentru un Crăciun etern.

    E monumentul pentru cei care se mută la Arad venind de nicăieri și crezând că au ajuns undeva!”

    „Hai, nu te mai supăra atâta, că nu-ți va prii ciorba”, a zâmbit designerul, după care, în timp ce îi deschideam ușa restaurantului, a încheiat:

    „Înțeleg. Mi-am adus aminte, ziceai că nici primarul de acum nu e de pe aici…”

     

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • In plus de asta numai cine n-a mancat mancare indiana poate crede ca este o mancare usoara.
        Oricum, sa nu ne pierdem in detalii pentru ca am inteles foarte bine ce spune autorul si sunt in asentimentul sau. Aradul arata ca un targ prafuit si amortit in care nu se intampla nimic.
        Mai mult de atat, mostenirea arhitecturala este mutilata pas cu pas de catre niste venetici superficiali care se gandesc doar la interesul lor politic imediat.

        +10 voturi
        +1
        -1
        • Da, chestia cu mâncarea indiană e un amânunt colateral discuției, într-adevăr, dar e real: omului despre care vorbeam îi place bucătăria indiană care se apropie de vegetarianism prin multitudinea de salate preparate, ceea ce nu exclude găteli indiene care sunt, într-adevăr, mai grele, chiar foarte grele dacă socotim folosirea predilectă a iuțelii, asemănătoare doar cu bucătăria mexicană și maghiară.

          +4 voturi
          +1
          -1
      • Cu toate că nu asta a fost miza textului, uite, m-am informat.
        Aradul, pe lista indicată, este pe locul 12 în ierarhia orașelor românești după populație.
        Bucureștiul are peste zece restaurante indiene, Constanța trei, mă rog, e firesc oarecum, însă și Clujul are trei, Timișoara două, Oradea la fel, ca să vorbim de cele de pe lângă noi.
        Are si Ploieștiul, Galați, Brăila, nemaivorbind de Iași.
        Dar m-am uitat și la orașele care urmează după Arad: Pitești are trei, Sibiu doar unul, Bacăul, de unde veneam de altfel cu designerul, trei.
        Cu restaurantele non-stop e altă treabă: sunt cam peste tot în orașele care trec de o sută de mii de locuitori, măcar unul, inclusiv la Arad…
        Dar cum spuneam, datele acestea sunt doar o parte a problemei privind caracterul urban, modern al unui oraș, în Arad problema este că aceste trăsături sunt pe cale de dispariție cu totul…

        +7 voturi
        +1
        -1
      • Vă-nțeleg perfect, numai că vreau să vă spun: nu au rămas afară de la Crăciunul trecut din cauză de economie, nemaivorbind de faptul că așa nu se face economie, dimpotrivă: supuse intemperiilor timp de un an – ploaie, vânt, arsită -acele decoruri vor trebui înlocuite mult mai repede – unele, în mod sigur, deja de pe acum – fața de cazul în care erau depozitate și conservate ca lumea în sezonul cald.
        Pe urmă se vor cumpara și alte decoruri, în fiecare an se cumpără, problema e că acest proces nu este supravegheat de nimeni, nu există specialiști care să gândească iluminatul de sărbătoare și să se facă cele mai potrivite alegeri, atât estetic cât și financiar.
        Astfel, prin conservare improprie, prin soluții lipsite de profesionalism, devine din ce în ce mai scump, cheltuielile cresc în loc să scadă.
        Asta fără să vorbim de diferitele comisioane…

        +11 voturi
        +1
        -1
    1. E sub orice critica orasul din cam toate punctele de vedere, incepand cu infrastructura. Problema e si populatia, o buna parte probabil nu au nici curiozitatea si nici “inteligenta” de a se mai plimba si ei, macar prin orasele din jur daca nu pe afara sa vada cum arata un oras, fie el si mai mic decat Aradul. Aradul, pe nisa lui de populatie sa spunem, e printre cele mai (daca nu cel mai) plictisitoare orase din tara (ma refer la institutii de cultura, muzee, cafenele, restaurante, cluburi de noapte etc). Sunt orase mai mici infinit mai ofertante. Pacat.

      +5 voturi
      +1
      -1
    2. Nici nu stiu a cui este vina, poate a primarului, poate a locuitoruilor Aradului, care nu au timp, nu au bani, nu au calitatea de a aprecia lucrurile faine ? Nu stiu, insa sunt foarte putine lucruri faine, care nu au nicio sansa in fata locuitorilor urbei, prea obisnuiti cu saormerii si langosi. Ma gandesc unde sunt acei oameni faini, care de ex. au apreciat un festival ca Street Food. Am vazut acolo o gramada de oameni care nu stiu de unde au aparut, unde sunt in restul timpului ? Unde isi petrec ei timpul liber in Arad ? Sunt foarte curios…

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Lucrurile se leagă, dar, după cum se știe, pestele de la cap se-mpute.
        O conducere luminată promovează investitii, acțivităti, oameni care aduc lumină în comunitate, una întunecată, exact invers.
        Orașul a pierdut în ultimii 27 de ani cincizeci de mii de locuitori, oameni întreprizi, ambitioși care s-au dus spre Apus pentru a găsi acolo ceea ce nu găseau aici.
        În locul lor au venit alții pentru care Aradul de atunci reprezenta culmea civilizației.
        Conducerea orașului trebuie să le ofere celor plecați conditii să se întoarcă – măcar o parte din ei – iar celor care au venit un nivel la care să tindă în continuare.
        În loc de asta, ea, conducerea, se mulțumește cu o ofertă la nivelul celor care au rămas, adică nivelul minim atât la urbanism cât și la calitatea vieții din oraș, situație în care ne aflăm acum, pierzând teren pe zi ce trece față de orașele asemănătoare de pe lângă noi.

        +6 voturi
        +1
        -1
      • Merg la vecini. Sau stau acasa, cu banii in buzunar. Daca nu ii vrea mai nimeni…cu exceptia Statului…

        Daca nici macar o gogoserie care aveam impresia ca este populara nu a reusit sa supravietuiasca…ce sa mai zic? Lasa ca a ramas deschisa omoloaga din Timisoara.

        Oricum – atunci cand banii sunt putini, ii investesti in cele de stricta necesitate. Cei mai multi dintre aradeni ar trebui sa beneficieze de aceasta scuza. Din pacate, cei mai multi…

        +1 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad