Nu doream de fel să insist cu Domnul Calimente, asocierea  cu dulceața de smochine de săptămâna trecută mi-a ajuns, am aflat însă între timp lucruri interesante.

Noutățile acestea, combinându-se cu amintiri trezite pe nebănuite, m-au convins s-o încetinesc un pic, în fond este vorba despre prima mișcare în forță din politica arădeană care vizează alegerile parlamentare de peste trei luni și ceva.

Nu cred să existe cineva pe aici, cât de cât avizat, care să se lase înselat de frazele sforăitoare cu țărișoara și cu tot românul să fie bine la care, lipsiți total de originalitate, recurg partidele și oamenii politici români de peste un secol și jumătate, menținându-l pe Nenea Iancu într-o continuă actualitate.

Domnul Calimente a trecut la ALDE exact din motivul pentru care Domnul Tăriceanu a făcut ALDE: să-și asigure supraviețuirea politică, să nu iasă înainte de termen la pensie.

Chiar dacă oamenii și motivele lor pot diferi, țelul îi unește, iată una dintre regulile eterne ale politicii dintotdeauna și de peste tot.

Domnul Calimente, acest vajnic luptător pentru interesul propriu pe care îl confundă pe bune cu cel general, nici nu poate găsi un partid mai bun în care să se retragă acum, la apusul carierei sale lipsite total de glorie, în afară de ALDE.

Îi știu pe amândoi. Vreau să spun, am avut privilegiul sau ghinionul – cititorul să decidă – să interacționez cu ei pe viu măcar odată. Cu Domnul Calimente chiar de mai multe ori, fără ca asta să reprezinte ceva: Domnul Calimente este un om simplu pe care îl poți cunoaște fără probleme, iar dacă nu-l cunoști, n-ai pierdut nimica.

L-am văzut pentru prima oară într-o cancelarie de liceu, imediat după Decembrie 89, și mi-am dat seama pe loc că nu poate fi decât maistru instructor sau profesor de sport. Masiv și monosilabic, omul n-avea secrete doar lucruri de ascuns.

Cu Tăriceanu am interacționat prima oară în 1996. Erau alegerile, eu lucram la Intersat, dacă mai spune ceva cuiva acest nume, primul studiou local de televiziune privat din țară care emitea pe cablu, iar Domnul Tăriceanu ne-a făcut bucuria să stea de vorbă cu alegatorii arădeni prin intermediului postului.

A intrat în studiou ca un rege, urmat lateral și nițel mai în spate de o frumoasă femeie, alaiul fiind încheiat de două siluete masive și încruntate, unul dintre ei fiind Viorel Cataramă în persoană. Domnul Tăriceanu a înșirat o oră întreagă, cu un farmec nespus dar bine studiat, banalități și locuri comune, după care s-a retras la fel de maiestous precum venise.

Golul lăsat de egoul său în studiou n-a fost umplut niciodată de atunci.

Playboyul etern al politicii românești postdecembriste este, s-ar părea, opusul frustului Domn Calimente, și cu toate acestea se întâlnesc, iată, fiecare la apusul carierei sale publice, în același partid.

Tăriceanu la vârf, Calimente jos, jos de tot, căutând cu înfrigurare încă o oportunitate.

A încercat totul, s-a rugat de Ghiță de mai multe ori, nimic, s-a mutat la București, unde de altfel s-a născut și a avut promisiuni în consecință, dar omul cu promisiunea a „dat ortul popii” pe neașteptate, așa că vedeți Dumneavoastră, stimați telespectatori, pardon, cititori, n-avut de ales: s-a cerut înapoi la Arad, dar nu la PNL, ci la ALDE.

Așa-i la vie, nu e pentru cine se potrivește, ci pentru cine se nimerește sau se-nghesuie.

Domnul Calimente a învățat bine lecția cu PNȚCD-ul, problema e ca ALDE acesta, un fel de club propriu și personal al întâiului motociclist al țării, să nu fie un al doilea pepedepenuștiucum, un partid de refugiați sortiți esecului exact ca după dezastrul din 2000.

Pentru că atunci Domnul Calimente a rămas cu buzele umflate după ce a părăsit șobolănește corabia PNȚCD care lua apă cu repeziciune. Președinte al organizației arădene, profesorul de sport, absolvent de drept la Goldiș la peste cincizeci de ani, Calimente a luat primul colac de salvare aruncat de-a valma în vârtejul naufragiului CDR, nereușind să prindă barca, cei patru ani dintre 2000 și 2004 fiind singurii din ultimii douăzeci când a rămas fără „colegii”.

Interesant, foarte interesant, acest intermezzo în care Domnul Calimente a schimbat PNȚCD-ul cu PPDR, un partid care n-a trăit nici măcar un an, înființat, în martie 2000, de către Radu Vasile, fost prim-ministru ca și Tăriceanu, tot din rațiuni de supraviețuire, și care ulterior s-a topit în mai multe partide, cu predilecție în PD, nu apare nicăieri în CV-ul deputatului, de parcă ar fi o pată rușinoasă, o gaură neagră, într-o carieră în continuă ascensiune.

Abia după acest ocol ascuns de o vreme, aruncat la mal în toamna anului 2000, a găsit, în sfârșit, PNL-ul, partid istoric și nu prea chiar dacă ușurința cu care intră în compromisuri inadmisibile cu stânga comunistă sau comunistoidă are precedent istoric.

Aici l-a cunoscut mai bine, probabil, pe junele tomnatec Tăriceanu, rafinat, afemeiat, un adevărat campion al gesturilor fără sens dar nespectaculoase.

Ce îi apropie totusi în ciuda diferențelor de imagine?

Cât se poate de simplu răspunsul: în ciuda acestor diferențe evidente de exterior, cei doi sunt făcuți din același material: carieriști prin excelență, lipsiți total de substanță și scrupule, urmăritori înveșunați de chilipiruri și avantaje pentru care nu sunt calificați, adevărate monumente ale egoismului gol dar cu atât mai obsesiv.

Calimente a zis nu de mult, la teve, la oră de maximă audiență, adresându-șe electoratului parșiv și nehotărât: dacă nu ne vor pe noi să-i aleagă pe bulgari.

A produs oroare și ridicol, a fost admonestat de președintele partidului, aducea cu urangutanul slobozit în magazinul de porțelanuri, departe, atât de departe părea el de rafinamentul parșiv tăricenesc de la ALDE.

Dar iată, Tăriceanu se duce să-și scoata permisul de conducere reînnoit – vă dați seama, omul, mare fan de măsini luxoase și motociclete Harley, nu poate sta o zi făra permis –, ocolește rândul de peste o mie de persoane iar când este atenționat reacționează de parcă ar fi fost Calimente: demnitarii nu trebuie să stea la cozi, au treburi mult mai importante.

Nici prin cap nu i-a trecut fostului prim-ministru, care are o problemă cu acordurile și cu genurile de zici că-i din secuime, că printre treburile atât de importante ale demnitarilor ar putea fi și organizarea lucrurilor de așă natură încât să nu fie nevoit nimeni să stea ore întregi la coadă.

Nici măcar pulimea aia din care vine Calimente și de care se ferește ca dracul de tămâie domnul Tăriceanu..

De fapt, Tăriceanu, în narcisismul său incurabil, credea, sunt convins, că oamenii de la coadă îl vor aplauda și aclama de parcă ar fi trecut Brad Pitt să-și ridice permisul de conducere tocmai la București, fiind oripilat fantastic de lipsa de rafinament a maselor.

Altfel spus, dragi membrii ALDE de la Arad, nu sperați și să nu aveți teamă: Tăriceanu știe, toate se întâmplă cu voia și la dorința sa: băieții fini dar fără scrupule au mare nevoie de mardeiași cu care să-și deschidă calea în viață.