marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Începând de astăzi, Guvernul a început restituirea taxei auto. De unde poți descărca formularul

    de - | 25 august 2017, 11:56 AM | Naţional

    1

    Începând de astăzi, Guvernul a început restituirea taxei auto cu o întârziere de două zile faţă de termenul asumat la începutul acestei luni.

    Românii care au de primit bani de la stat din recuperarea taxei pot să depună cererea la ANAF până la data de 31 august 2018.

    Formularul de cerere pentru recuperarea taxei auto a fost publicat de Guvern şi poate fi descărcat AICI

    Guvernul a stabilit, prin act normativ, următorul calendar de rambursare:

    – pentru taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018;

    – pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

    Pentru primirea banilor, trebuie depusă însă o cerere la sediile ANAF. Nivelul dobânzii va fi cel prevăzut la articolul 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală. Articolul respectiv stabilește că nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere după termenul de restituire oferit de Guvern, respectiv 31 decembrie 2018 şi 31 martie 2019.

    Restituirea taxei de înmatriculare se aplică tuturor taxelor achitate de proprietarii de maşini din România începând din anul 2007.

    La cererea de restituire trebuie anexate, în original sau în copie, documentul doveditor al plății taxei, precum și copiile cărții de identitate a vehiculului și a certificatului de înmatriculare.

    Potrivit profit.ro, Guvernul mai are de restituit 6,5 miliarde lei celor care au plătit taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, taxă pe poluare pentru autovehicule, taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbru de mediu pentru autovehicule și, dacă nu ar fi decis acum restituirea taxelor, Comisia Europeană ar fi declanșat o nouă procedură de infringement împotriva României.

    sursa: frip.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cum ramane totusi cu cei care au castigat in instanta restituirea timbrului de mediu, au fost programati pentru restituire, dar in momentul in care s-au prezentat la Finante, au fost refuzati pe motiv ca nu sunt fonduri disponibile. Noi cand ne vom primi banii avand in vedere ca sentinta este una definitiva si irevocabila, si totusi a trecut aproape un an de cand asteptam ca acele fonduri sa „apara” de undeva? Nimeni nu se sesizeaza? Daca as fi avut restanta de platit la impozit, probabil as fi fost executat silit de multa vreme. Totusi Guvernul isi permite sa nu puna in aplicare o decizie definitiva si irevocabila. In ce tara traim? Nu poate nimeni sa traga vinovatii la raspundere? Avocatul Poporului doarme?

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.