În septembrie vom avea parte de „sex, drugs, gods & rock ‘n’ roll”
„Sex, drugs, gods & rock ‘n’ roll” este cel mai recent spectacol de teatru al Companiei Aradi Kamaraszínház. Reprezintă cartea de vizită a Aradului la Festivalul Thealter International din Szeghed, ediția cu numărul 24, care va avea loc în perioada 18-26 iulie. Premiera va avea în prima zi a festivalului, iar regia spectacolului este semnată de Tapasztó Ernő, directorul artistic al companiei de teatru. „Sex, drugs, gods & rock ‘n’ roll”, e un spectacol antologic cu actorul Attila Harsanyi din Ungaria. Repetițiile se desfășoară la Teatrul de Marionete în aceste zile, însă arădenii mai au de așteptat până în septembrie ca să vadă ultimul produs teatral al celor de la Aradi Kamaraszinhaz.
Compania arădeană participă la festivalul din Szeghed din anul 2008. În fiecare an, un spectacol inclus în festival este selectat pentru a fi pus în scenă la penitenciarul de maximă siguranță din orașul maghiar. Trei spectacole jucate în fața deținuților poartă semnătura Aradi Kamaraszinhaz.
Din 2007 de la înființare și până în prezent Compania Aradi Kamaraszinhaz a câștigat 37 de premii naționale și internaționale.
Comentariile portalului
Sunt de acord, dar.. după cum bine știm nici aceste locuri cu albastru nu sunt suficiente. Atunci ce facem? Cum facem? Oricum de cele mai multe ori sunt parcate maș (...)
Autostrada sud-vestuluî ,trece tangențial prin Arad,fiind deturnată de vecinii din sud mai hapsani. Dacă nu a fost conducere la Arad asta e.Totuși dacă am avea actualmente (...)
Domnule Faur, va rog ca inainte de a schimba regulamentul sa amanajati locuri pentru persoane cu dizabilitati in Piata M.Viteazu unde lipsesc doar 2 locuri sant la Poarta Spitalului si (...)