vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    În această dimineață! „Tun” de cinci milioane de euro! Polițiștii au 47 de mandate de aducere

    de - | 9 martie 2017, 9:15 AM | Naţional

    0

    La această oră, aproximativ 100 de polițiști efectuează 38 de percheziții la sediile unor firme din domeniul agricol, al construcțiilor și al comerțului, ai căror reprezentanți sunt bănuiți de evaziune fiscală și spălare a banilor. Vor fi puse în aplicare 47 de mandate de aducere.

    În această dimineață, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 38 percheziţii, în Bucureşti și în județele Ilfov, Constanța și Călărași, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și la locuințele persoanelor ce coordonează activitatea acestora.

    La activități participă aproximativ 100 de polițiști de investigare a criminalității economice, de la investigații criminale și de la transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și de la inspectoratele de poliție județene Ilfov, Constanța și Călarași.

    În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de către reprezentanții unor societăți comerciale, ce și-au desfășurat activitatea în domeniul agricol, al construcțiilor și comerțului, a unor posibile infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor.

    Cei în cauză ar fi evidențiat cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori alte operaţiuni fictive.

    În fapt, în contabilitatea acestor societăți ar fi fost înregistrate facturi emise de  „societăţi-fantomă” (care nu au funcţionat niciodată la sediul declarat, nu au avut angajaţi sau mijloace logistice necesare susţinerii unei activităţi comerciale), precum și documente de plată a contravalorii acestor facturi, cea mai mare parte din sumele de bani achitate fiind retrase ulterior, în numerar, din conturile bancare ale firmelor fantomă.

    Vor fi puse în aplicare 47 de mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice.

    Prejudiciul adus bugetului de stat prin eludarea obligaţiilor fiscale aferente activităţii comerciale desfăşurate a fost estimat la 25 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro).

    sursa: polițiaromana.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.