miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Împărțim Bucurie” – întâlnirea caritabilă a vloggerilor români la Cinema Arta din Arad

    de Special Arad | 29 iulie 2016, 12:28 PM | Știri Arad | Video

    0

    Recent, la Cinematograful Arta din Arad, a avut loc cea de-a doua ediție a evenimentului „Împărțim Bucurie”, un eveniment în cadrul căruia au fost prezenți câțiva dintre cei mai bine văzuți youtuberi (sau vloggeri) din România. Evenimentul a avut ca scop sprijinirea unei case de copii, toate fondurile și bunurile strânse fiind donate, spre bucuria copiilor.

    Printre youtuberii participanți s-au numărat Andrei Șelaru, cunoscut sub numele de Selly, Maximilian Ioan, Vlad Munteanu, Cristi Munteanu, Exploit, Vasco Tataru, White Coffe și Magda. Aceștia s-au declarat surprinși de numărul mare de fani veniți să le susțină demersul.

    În vârstă de doar 15 ani, Selly a mărturisit că s-a simțit extraordinar de bine și la eveniment, luând totul ca pe o distracție, dar având în același timp și o groază de emoții. Tot emoțiile l-au făcut pe Selly să uite la un moment dat versurile melodiei pamflet pe care o interpreta, dar fanii, cunoscând melodia de pe canalul său de YouTube, au început să cânte împreună cu acesta pentru a-l încuraja.

    De asemenea, Maximilian Ioan, în vârstă de doar 16 ani, a ajuns să devină idolul a mii de tineri. Acesta spune că își iubește subscriberii și, în cadrul evenimentului, a făcut cu ei o serie de Q&A (întrebări și răspunsuri), în care le-a răspuns la orice fel de întrebări. La final, Max a trecut la o serie lungă de autografe și poze, niciunul dintre fanii săi nerămânând fără vreo amintire.

    Și Exploit a afirmat că totul a fost senzațional. În timpul șederii sale la Arad, acesta și-a sărbătorit și ce-a de-a 18 aniversare. În timpul evenimentului, Exploit a făcut un give-away și a dăruit fanilor, cu ocazia zilei sale de naștere, o serie de tricouri personalizate.

    Gemenii Vlad și Cristi Munteanu, în vârstă de doar 14 ani, au venit tocmai din Constanța pentru acest eveniment și au rămas surprinși de succesul acestuia. Cei doi au explicat că nu s-au gândit niciodată că la un astfel de eveniment se pot aduna peste 400 de tineri. După eveniment, aceștia au petrecut ore întregi alături de fani, alături de care au dezbătut diverse teme.

    Vasco Tataru a venit la Arad tocmai din Republica Moldova pentru a face show. Vasco a imortalizat momentul într-un selfie alături de toți cei prezenți.

    White Coffe a uimit fanii de asemenea, urcând pe scenă cu o cameră video și filmând întregul eveniment. Acesta le-a promis fanilor că, după editarea materialului, cu toții vor fi parte a unui „vlog” uploadat pe canalul său de YouTube.

    Chiar și Magda, care este nouă în această lume a youtuberilor și vloggerilor, a avut succes la evenimentul organizat la Arad. Aceasta a afirmat că s-a simțit extraordinar și că abia așteaptă să mai participe la astfel de evenimente.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.