Hercule a supravieţuit după trei atacuri cerebrale
În anii ’90, actorul Kevin Sorbo devenise celebru datorită rolului din „Hercule: Călătorii legendare”. Mai mult, actorul a studiat chiar şi arte marţiale ca să îşi facă singur cascadoriile. Avea 37 de ani şi nu bănuia că în doar câţiva ani avea să treacă prin cele mai groaznice momente. Un anevrism i-a provocat „sute de cheaguri de sânge”, dintre care trei au rezultat în atacuri cerebrale. Lui Kevin Sorbo i-a slăbit vederea cu 10 la sută la ambii ochi, actorul suferind de migrene, oboseală copleşitoare şi dureri de mâini. Actorul a avut nevoie de trei ani de terapie ca să se simtă „normal”, scrie EVZ Monden.
„Asemenea personajului meu, Hercule, obişnuiam să cred că sunt invincibil. Apoi, în 1997, am început să experimentez tremurături şi senzaţii de rece în braţul stâng, în degete şi dureri arzătoare pe partea stângă”, povesteşte actorul care acum are 57 de ani.
Acum, la 57 de ani, viaţa sa s-a schimbat complet. În urmă cu un an, actorul a povestit în Huffington Post despre cele trei atacuri cerebrale prin care a trecut în 1997 şi i-a îndemat pe cititori să se implice într-o campanie care urmăreşte informarea în legătură cu recunoaşterea paşilor care prevestesc un atac cerebral.După cele trei atacuri cerebrale suferite, Kevin Sorbo a continuat să lucreze şi la ultimele două sezoane din seria “Hercule”, care a început în 1995 şi a avut şase sezoane, luând sfârşit în 1999, şi la ultimii cinci ani din al doilea lui serial, “Andromeda”, apărând şi în alte 40 de filme de atunci.
Anul acesta actorul Kevin Sorbo ar fi trebuit să participe la East European Comic Con în Bucureşti. Starul serialelor Hercules si Andromeda şi-a contramandat vizita din cauza unor probleme de sănătate.
Comentariile portalului
Un gest firesc de normalitate,deoarece siguranta celor din trafic ar trebui sa primeze.Dar in Romania aceste gesturi sunt de capitolul senzatie deoarece civilizatia este la nivel zero.
Falcă nu e bine Cum procedezi acum îmi prag de alegeri ca să lași handicapații amărâți să nu aibă unde parca mă gândesc că o (...)
Mai nemernicilor...voi aveti idee cate persoane cu diverse probleme de sanatate au nevoie de locuri de percare in oras? Pe rationanentul (daca exista) vostru ar trebui luate permisele tuturor (...)