vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Guvernul schimbă prefecții! Va fi schimbat și prefectul Aradului, Cosmin Pribac?

    de Special Arad | 11 februarie 2016, 12:25 PM | Administraţie | Naţional

    1

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că, probabil până la sfârşitul lunii, vor fi schimbaţi un „număr semnificativ” de prefecţi.

    „A fost o trecere în revistă a activităţii lor (a prefecţilor – n.r.) şi o analiză a comportamentului, atât în ceea ce priveşte capacitatea de a reacţiona, cât şi dorinţa de a nu se implica politic în campania electorală. Sigur că această evaluare s-a făcut, vor urma în cel mai scurt timp, probabil până la finalul lunii, schimbări care vor viza un număr semnificativ de prefecţi”, a spus Suciu, după şedinţa Executivului.

    El a explicat că Guvernul nu va putea să facă, în timpul scurt pe care îl are la dispoziţie, o procedură de angajare prin concurs, scrie stiripesurse.ro.

    „Deci va fi o numire a prefecţilor noi pe baza unei selecţii între înalţii reprezentanţi ai Guvernului sau persoanele care s-au remarcat printr-o activitate de gestiune a administraţiei publice şi care nu sunt implicaţi politic în perioada care va urma. Aşadar, în cel mai scurt timp, vom avea un număr semnificativ de prefecţi schimbaţi”, a mai spus Suciu, conform stiripesurse.ro.

    Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că le-a pus în vedere secretarilor de stat rămaşi din Cabinetul anterior să nu facă politică de partid, iar prefecţilor şi subprefecţilor care au intenţia să participe în alegeri le-a cerut să renunţe la funcţie.

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, în 3 februarie, că Executivul va decide în cursul acestei luni modificări la nivelul prefecţilor, ţinând cont că există o evaluare în curs a activităţii acestora.

    Este interesant de urmărit dacă acet val al schimbării prefecților va ajunge și la Arad. Funcția de prefect al județului Arad este deținută de Cosmin Pribac.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.