joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Greenpeace: 8,8 milioane de metri cubi de lemn dispar anual din pădurile României

    de - | 27 noiembrie 2015, 8:59 AM | Eco | Naţional

    0

    Pădurile României sunt amenințate de tăieri ilegale și de administrare deficitară, iar studiile arată că 8,8 milioane de metri cubi dispar anual, informează, joi, un comunicat al Greenpeace.

    „Pădurile sunt amenințate de tăieri ilegale și de administrarea deficitară realizată în absența unei strategii naționale de dezvoltare. Studiile oficiale au arătat că 8,8 milioane de metri cubi de lemn dispar anual din păduri, iar cercetările Greenpeace au arătat că doar 0,5 milioane de metri cubi sunt investigate de autorități și că, între 2000 și 2014, s-au degradat peste 360.000 ha de pădure”, se arată în document, potrivit Agerpres.

    Valentin Sălăgeanu, coordonatorul campaniei pentru protejarea pădurilor la Greenpeace România, a precizat că datele demonstrează că administrarea defectuoasă și corupția au afectat interesele societății românești.

    „Aceste date alarmante demonstrează că administrarea defectuoasă și corupția au afectat interesele întregii societăți românești — pe de o parte nevalorificând eficient și ecologic pădurea, pe de altă parte distrugând un patrimoniu natural inestimabil. Susținem așadar în continuare că pădurile din România trebuie protejate, gestionate durabil, dezvoltate și perpetuate, cu scopul de a întreține și îmbunătăți multiplele servicii pe care aceasta le oferă”, a precizat Valentin Sălăgeanu.

    Greenpeace a lansat, joi, viziunea sa pentru viitorul pădurilor din România, documentul urmând să fie înaintat autorităților competente.

    „Avem nevoie de susținerea cât mai multor oameni pentru ca această viziune să devină realitate. Doar împreună putem realiza ceea ce ne-am propus: păduri mai multe, mai bogate în termeni de biodiversitate și mai sănătoase decât avem în prezent. Fiecare dintre noi are o poveste despre pădure, o relație cu ea; pentru noi pădurea înseamnă lemn, desigur, dar și mult mai mult decât atât: aer, apă curată, casă pentru atâtea viețuitoare, delectare și un model de frumusețe universal care ne cucerește pe toți”, a mai afirmat coordonatorul campaniei pentru protejarea pădurilor la Greenpeace România.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.