marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Investiția germanilor de la Oechsler, în Lipova, ajunge la 10 milioane de euro odată cu noua hală de producție (Galerie foto)

    de Alin Olteanu | 6 septembrie 2016, 3:00 PM | Știri Arad | Topic special

    2

    Știri Arad. O mare construcție-investiție a demarat azi în Lipova, o investiție care se va dovedi, suntem siguri, foarte importantă pentru viitorul a altor câteva sute de oameni din orașul de pe Mureș, care vor avea un loc de muncă, dar și pentru bugetul local.

    Investitorii nemți de la Oechsler au pus piatra de temelie pentru a doua hală de producție care va intra în funcțiune în luna ianuarie a anului viitor, asta însemnând că lucrarea va fi finalizată în doar patru luni. La această oră, s-a finalizat construcția și ansamblarea unui transformator de curent care să poată deservi noul obiectiv ce se întinde pe mii de metri pătrați.

    Oechsler (firma „mamă” cu sediul în apropierea orașului Nurnberg), a intrat pe piața românească, deschizând o afacere la Lipova, în anul 2007 – informație care a mai apărut pe Special Arad. Principala activitate a Oechsler este în domeniul Automotive – soluții tehnice (majoritatea noi) cu mase plastice, în acest sens firma deținând și o secție de cercetare în Germania.

    În prezența managerului din Lipova, Alexander Weiß  și a Christoph Faßhauer, COO (Chief Operating Officer) internațional al firmei din Ansbach, a constructorului, dar și a altor invitați, printre care și un membru al Colegiului Director al Clubului Economic German-Român DRW, Waldemar Steimer, s-a săpat simbolic la fundație (deși lucrările au început cu câteva săptămâni înainte) și ne-a fost prezentat întregul șantier. Investiția germanilor de la Oechsler se va ridica, o dată cu noua hală și cu aparatura aferentă acesteia, la nu mai puțin de zece milioane de euro, deloc neglijabili nu numai în Lipova, o localitate care are (încă) de suferit sub acest aspect. La fel, nu este deloc de neglijat nici numărul de locuri de muncă, 300, pe care le va avea filiala din România, a Oeschler, la Lipova, începând cu anul viitor.

    Pentru Special Arad, inginerul Călin Bogdan Raul, managerul de proiect, care este și născut și crescut în Lipova, a făcut o declarație care poate fi urmărită în materialul video de mai jos. În afara acestuia, vă invităm să descoperiți și noul proiect în cele aproape 100 de fotografii din Galerie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.