În decembrie, anul trecut, Special Arad a scris că arhitectul arădean Marian Heredea a avut o inițiativă de unul singur (fără administrația locală) și i-a contactat pe reprezentanții companiei multinaționale Tesla, după ce a auzit că aceasta a luat în calcul Europa (și poate chiar Europa de Est) pentru deschiderea unei noi gigafabrici, asemenea celei din statul american Nevada. Nu a fost o idee de „hai s-o încerc, că poate-mi iese”. A fost, în primul rând, o idee din ciclul THINK BIG și, nu în ultimul rând, o documentare serioasă și un proiect elaborat cu toate datele statistice și tehnice ca cei de la Tesla să aleagă România. Și nu orice oraș, ci chiar Aradul!

Dar iată că nu numai în Arad există spirit civic! Ceea ce n-am reușit noi, au reușit alții dintr-un oraș mult mai mic. Deocamdată doar pentru o vizită de documentare, dar e deja o certitudine că reprezentanții Tesla vin, chiar în această lună, în România, la Reșița mai exact. Evenimentul restrâns va avea loc pe 26 aprilie și va fi destinat exclusiv oamenilor de afaceri, experților în sustenabilitate și leadership și oficialităților române. Se vor face vizite pe teren și „probabil o conferință de presă”. Chiar dacă pare incredibil, acesta nu mai e doar un zvon. ADR Vest a confirmat pentru Special Arad întâlnirea care „într-adevăr, va avea loc la Reșița și domnul Maxim (n. red. – Sorin Maxim, directorul general ADR Vest) va susține o prezentare despre Regiunea de Vest”. Potrivit bloggerului Grațian Mihăilescu, un reșițean școlit în occident, principalul inițiator și organizator al acestei întâlniri, evenimentul chiar e de o importanță majoră, invitat fiind și premierul Sorin Grindeanu, doar că acesta a spus că, din păcate, nu poate fi prezent.

Marian Heredea nu a primit nici în ziua de azi un răspuns oficial din partea Tesla, a primit, în schimb, un răspuns din partea unei firme intermediare din Olanda, care se ocupă de aducerea pe piețe noi a companiilor din Statele Unite, printre care și Tesla. Ei au scris că vor încerca să trimită mai departe inițiativa arădeanului și vor reveni cu date de contact de la board-ul de conducere al companiei lui Elon Musk, ceea ce, deocamdată, nu s-a întâmplat.

Dar nici nu e datoria companiei să răspundă unui arădean. Este de ajuns dacă au luat, pur și simplu, cunoștință de existența unui oraș numit „Arad”, iar restul ar fi – mai ales că ideea a fost lansată și în presă, prin Special Arad – atribuția autorităților locale ca să facă lobby Aradului, trecând până la cel mai înalt nivel, prin Ministerul Economiei (care a declarat anul trecut că România se află în tratative cu Tesla) până la premierul și președintele României.

Este foarte important de înțeles că în cazul Tesla nu vorbim de o simplă fabrică precum… fără să nominalizăm, vom spune doar că cele existente deja în zona de vest a țării, ori prin toată România. Gigafabrica Tesla este „giga” pentru un motiv: fabrica din Nevada a fost o investiție de 5 miliarde de dolari și acoperă o suprafaţă de aproximativ 900.000 de metri pătraţi. În luna februarie, compania a anunțat că numărul de 6500 de angajați estimați va crește în perioada următoare până la 10.000 la gigafabrica din Statele Unite.

De altfel, miliardarul Elon Musk, co-fondatorul și CEO-ul companiei Tesla, mai deține un start-up numit Solar City, care va avea, de asemenea, reprezentanți la întâlnirea din Reșița. Vor fi prezenți (atenție!), alături de reprezentanți ai companiei Tesla, un reprezentant al NASA de la Departamentul pentru Inovaţie Industrială şi Microgravitaţie. Este invitat și Rob Loughan, antreprenorul miliardar american, co-fondatorul Octane Software și Sagus Capital Partners, precum și fondator al Dexterra Inc. De asemenea, vor fi prezenți reprezentanții companiilor Zoetic și Mango Materials.

Din partea autorităților române sunt invitați liderii din administratie din partea de Vest, primarii Gheorghe Falcă, Ioan Popa și Nicolae Robu, respectiv presedinții Consiliilor Județene din Timiș, Arad și Caraș-Severin, precum și membrii ADR Vest.

„Să nu ne hazardăm, deocamdată e doar o vizită de documentare“,

spunea nu demult primarul Reşiţei, Ioan Popa.

Poate că nu e cazul, dar poate tocmai această întâlnire este marea șansă a Aradului, asta dacă nu cumva este luat deja în vizor Reșița ca un oraș în care Tesla vede potențial. Să nu uităm că Reșița are o istorie industrială poate și mai puternică decât cea a Aradului și… așa cum noi ne mândrim cu fosta fabrică MARTA, așa se pot lăuda și ei cu fosta fabrică MALAXA. Dar istoria unui oraș e un argument extrem de slab pentru o asemenea investiție. Accentul, în cazul de față, e pe viitor.

Întrebarea cea mare este dacă e de ajuns ca Aradul să fie reprezentat doar de Gheorghe Falcă și Iustin Cionca. Sau îl vor duce cu ei pe „expertul în toate”, Andrei Ando?

„În cazul de față se cere o atitudine serioasă, dacă vrem să ieșim cu ceva în față. Va fi o bătălie puternică și trebuie argumente serioase, nu păreri enunțate pe loc și nefundamentate. Oamenii ăștia sunt pragmatici. E șansa noastră să facem un lobby puternic pentru orașul nostru, dar trebuie să fii foarte la curent cu ceea ce se ocupă aceste companii. E nevoie de o abordare profesionistă din punct de vedere al documentării și trebuie mers cu oameni care chiar au studiat problema. De altfel, rata șomajului la Reșița e mult mai mare decât la Arad, așa că automat au un plus față de noi. Dar și noi avem alte atuuri față de ei, depinde cum abordezi problema și cum o prezinți”, spune Marian Heredea, cel care s-a arătat, cu această ocazie, deschis ideii de a participa la această întâlnire alături de delegația arădeană.

Indiferent cine, dar este cât se poate de clar că e nevoie să reprezinte un oraș, la un astfel de eveniment, câțiva specialiști familiarizați cu industria energiei regenerabile și cu soluțiile și conceptele de dezvoltare sustenabilă. Asta dacă vrem să atragem Tesla în Arad.

Iar dacă tot a venit vorba de profesioniști, iată… ceea ce nu a reușit niciun primar și niciun politician din Guvern, a reușit un antreprenor din Reșița și cercetător la Universitatea de Vest din Timișoara, Grațian Mihăilescu.

„Sfarsitul lui 2016 si inceputul lui 2017 m-a prins in California. Am avut onoarea sa fiu selectat, alaturi de alte 80 de persoane din 40 de tari, in programul de leadership global din San Francisco. Acolo am cunoscut-o pe Lina, o romanca din zona Banat care a devenit un antreprenor de succes in Silicon Valley. Lina, desi e plecata de peste 30 de ani in State, nu a uitat limba romana; imi place la ea ca are inca accentul sarbilor din Banat. M-am imprietenit rapid cu ea si i-am povestit despre situatia economica a  Banatului, cu focus pe Resita, orasul trist cum i-am spus nu demult pe blog. Am vorbit despre trecutul inovator al orasului, despre dezastrul care este acum si despre faptul ca singura iesire din aceasta situatie ar fi solutiile si conceptele de dezvoltare sustenabila, facand trimiteri la inovatiile lui Elon Musk. In ultimele 4 luni am avut o comunicare permanenta cu Lina, am stabilit programul intalnirii, am stabilit lista de investitori care vor veni aici, am stabilit toate detaliile unei astfel de intalniri importante pentru viitorul zonei Banat si pentru viitorul unui oras lipsit de speranta cum e Resita”, a scris Grațian Mihăilescu pe blogul său.

[email protected], 19 aprilie 2017, 11:01 AM