vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Gerard Depardieu: „Nu mai vreau să fac parte din această țară”

    de - | 7 septembrie 2015, 4:16 PM | Monden

    0

    Actorul Gerard Depardieu a declarat că ia în considerare ideea de a pune la vânzare tot ceea ce deține în Franța, „țara din care nu mai vrea să facă parte”. 

    Fiind considerat unul dintre cei mai mari actori francezi ai generației sale, Depardieu, în vârstă de 66 de ani, a renunțat la iubirea pentru Franța în 2012, atunci când s-a mutat în străinătate pentru a scăpa de taxa de 75% asupra averilor mari. El și-a mutat reședința în Belgia, iar Vladimir Putin i-a promis cetățenie rusă.

    “Mă gândesc să vând totul din Franța. Nu mai vreau să fac parte din acea țară, deși îmi plac francezii, în afară de jurnaliști care sunt plătiți de Guvern”, a declarat actorul.

    Potrivit HTC News, Depardieu deține podgorii în Franța și a făcut investiții în mai multe restaurante din Paris.

    „Vreau doar să părăseasc această țară. Nu e din cauza taxelor locale. Nu sunt de acord cu modul în care sunt utilizați banii din impozitele noastre. Așa că nu mai doresc să dețin proprietăți. Vreau doar să merg în altă parte, să locuiesc cu chirie, să trăiesc și mor. Și să lucrez cu oameni pe care îi iubesc”, a spus actorul.

    Prietenia dintre actor și liderul rus Vladimir Putin, dar și cea cu liderul Ceceniei, Ramzan Kadyrov, a provocat numeroase controverse.

    În cadrul unui interviu, Depardieu a spus că în prezent locuiește în Italia, dar că se va muta în curând în Belarus, al cărei extremist președintele, Aleksandr Lukașenko, i s-a părut ca fiind un ” tip de treabă”.

    Sursa: B1 TV

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.