joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    George Țucudean îl apără pe antrenorul Cristian Păcurar: „pe noi ne-a ajutat enorm”!

    de Lucian Dănilă | 9 mai 2017, 3:08 PM | Sport

    2

    Gazeta Sporturilor a publicat ieri un articol referitor la CV-ul antrenorului arădean Cristian Păcurar, un articol preluat și de site-ul nostru conform datelor gsp.ro. În aceeași zi, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști arădeni, George Țucudean, actualmente la Viitorul, echipa care este la o victorie de titlul de campioană, îi ia apărarea fostului său antrenor de la juniori.

    Cei de la gsp.ro spuneau că Păcurar a contribuit prea puțin la creșterea ca fotbaliști a lui George Țucudean, Florin Purece sau a portarului Cristi Bălgrădean. Concret, antrenorul ar fi adăugat în CV faptul că i-a pregătit, instruit și promovat pe jucătorii George Țucudean, Florin Purece și Cristi Bălgrădean, informație ce ar putea fi însă incompletă sau neadevărată.

    „Eu, Purece și Bălgrădean am fost antrenați de el. Omul chiar face o treabă foarte bună, nu înțeleg de ce i se ia din merite, pentru că pe noi ne-a ajutat enorm” (George Țucudean)

    Dezamăgit de cele apărute pe site-ul Gazetei Sporturilor, articol preluat apoi de alte site-uri, Cristian Păcurar nu a dorit să dea o replică oficială, „pentru că eu mă simt împăcat cu mine și cu munca enormă pe care am depus-o în toți acești ani, iar cei care mă cunosc știu acest lucru”, spune el.

    „Nu am de ce să îmi modific acel CV. Acela este CV-ul meu, munca mea în toți acești ani. Nu este nimic fals în el. Nici faptul că i-am pregătit pe cei trei fotbaliști, Țucudean, Purece sau Bălgrădean, nici faptul că am statut de antrenor principal la echipa din liga a 3-a a clubului UTA sau la grupa de Elite A și nici faptul că am jucat la Strungul, mă rog, Aris Arad. Eu nu am avut pe nimeni în spate, eu ceea ce am reușit am reușit pe propriile puteri și am avut mereu doi mentori cărora le voi păstra mereu un respect deosebit: Feri Tisza și profesorul Marius Demian. Nu pot spune că nu m-au afectat cele apărute, dar asta nu îmi ia cu nimic din munca mea, din ceea ce am realizat alături de copii, de cei cu care am colaborat, de toți”, spune Cristian Păcurar, lăsând să se înțeleagă că toate cele apărute în presă au ca sursă anumiți „prieteni” (sesizați ghilimelele) cărora nu le-a făcut pe plac, un subiect pe care nu a dorit să îl dezvolte.

    FOTO cu Țucudean: gsp.ro

    pacurar 1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.