joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Garda Fiscală” ia cu asalt câteva sute de arădeni bogați pentru a le verifica averile. În atenția comisarilor sunt imobilele, autoturismele, creanțele și depunerile

    de O. Peniță | 2 februarie 2015, 9:03 AM | Știri Arad

    0

    Știri Arad. Reprezentanţii Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara au anunţat că Serviciul Regional de Verificări Fiscale (nouă ne place mai mult numele de „Gardă Fiscală”), va lua la purecat 322 de averi suspecte din Vestul ţării. inclusiv Arad. Acest serviciu va avea atribuția de a pune în aplicare programe de asigurare a conformării fiscale, atât pentru persoane fizice cu averi mari, cât și pentru alte persoane fizice cu averi semnificative pentru care au fost identificate riscuri fiscale. „Din analizele efectuate pe baza datelor disponibile până în prezent a rezultat, la nivelul regiunii, un prim eșantion de circa 320 de persoane fizice cu risc fiscal mai mare de un milion de lei ale căror probleme de conformare fiscală vor fi arondate Serviciului Regional de Verificări Fiscale, aspect care presupune un efectiv de opt inspectori plus șeful de serviciu”, a declarat Ion Dragomir, directorul general al DGRFP Timişoara.

    Şeful DGRFP Timişoara mai spune că au fost identificate, în urma analizelor, mult mai multe persoane cu risc fiscal, iar numărul de persoane identificate cu risc poate crește pe măsura dezvoltării sistemelor de analiză a riscului. „Pe lângă persoanele fizice cu averi mari pentru care este, deja, pus în aplicare un program de conformare fiscală specializat, de la nivelul central al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, celelalte persoane fizice cu avere afișată semnificativă (imobile, autoturisme de lux, creanțe din creditări acordate companiilor și/sau persoanelor fizice, depuneri semnificative în conturi bancare din România sau din străinătate, cheltuieli personale ridicate, etc.), care alcătuiesc eșantionul de risc identificat până în prezent și ale căror probleme de conformare fiscal vor fi încredințate spre abordare noului serviciu, pot fi încadrate în subcategorii de risc. Astfel, vorbim despre deținători de companii cu rezultate financiare precare (cazul «patron bogat/firmă săracă»). Cazul poate apărea în orice domeniu de activitate economică, dar cu precădere în activitățile cunoscute ca fiind cu grad ridicat de risc fiscal (produse accizabile, construcțiile, comerț cu produse angro-alimentare, exploatarea materialului lemnos, comerț cu amănuntul etc.). De asemenea, ne gândim la persoane fizice care nu figurează cu venituri declarate administrației fiscale sau cu venituri declarate foarte mici (persoane care realizează venituri ilegale, din sfera ilicitului penal sau contravențional – activități economice nedeclarate, fraudă, posibil trafic ilegal, cămătărie, corupție, șantaj); persoane fizice care desfășoară unele activități artistice și sportive, persoane care activează în domeniul entertainment-ului și care își exploatează financiar drepturile de imagine și alte drepturi necorporale (volatilitate ridicată a veniturilor realizate, acestea având, în principal, un caracter incidental, chiar dacă sunt obținute din activități desfășurate permanent); unele categorii de salariați, care primesc drepturi de natură salarială de valoare semnificativă, în mare parte neînregistrate și nefiscalizate (așa-numitul fenomen al «muncii la gri»”, a încheiat Dragomir.

    Așadar, pe cai că se filmează!…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.