Game OVER of Thrones. HBO a anunțat când se termină serialul
Drama fantastică „Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor) se va încheia după sezonul al optulea, a confirmat canalul HBO, care produce și difuzează serialul, informează BBC.
Șeful de programare al HBO, Casey Bloys, a făcut anunțul sâmbătă la conferința Asociației criticilor de televiziune. El a spus că numărul de episoade pentru sezonul final nu a fost încă stabilit.
Casey Bloys nu a exclus crearea unui serial derivat (spin-off), precizând că producătorii nu se opun, dar „nu există planuri concrete chiar acum”.
Al șaptelea sezon — format din șapte episoade în loc de zece — este așteptat în vara anului viitor, în timp ce sezonul final va fi difuzat în 2018.
Anul trecut, „Game of Thrones” a câștigat un record de 12 premii Emmy pentru un serial într-un singur an. Filmul a primit, de asemenea, 23 de nominalizări — un alt record — înaintea ceremoniei anuale din acest an care va avea loc în luna septembrie.
Serialul de televiziune „Game of Thrones” se bazează pe romanele scrise de George R R Martin.
Sursa: Agerpres
Comentariile portalului
Cea mai tare a fost cu patinoarul acela izolat care nu a fost pornit anul acesta cica "temperaturi ridicate". In Oradea si Timisoara au functionat. Deja sunt enervanta comparatiile cu (...)
Aveți mai sus, la comentarii, un link, unde vă puteți documenta. De altfel despre lucrarea din Piața Catedralei au apărut nenumărate articole în Special, aveț (...)
Adriana Barbu este noua noastră colegă la Special Arad (deja de un an), după ce a fost redactor șef la Aradon. Mai multe detalii, aici: https://specialarad.ro/un-bun-venit-mai-special-noii-noastre-colege-adriana-barbu/