joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Fondatorul Transylvania College: „Sunt tot mai mulți «specialiști» în creșterea copiilor și tot mai puțini părinți”

    de Special Arad | 15 august 2017, 12:11 PM | Naţional

    0

    Dan Baciu, co-fondatorul Transylvania College, se declară dezamăgit de modul în care s-au comportat copiii care au participat, în această vară, la taberele organizate de instituţia de învăţământ din Cluj-Napoca, și consideră că principalii vinovați sunt părinții, care „îi leapădă la cele mai fragede vârste” și încearcă să compenseze absența prin diverse „cadouri”, potrivit angajatorulmeu.ro.

    „În cele trei tabere pe care le-am organizat vara aceasta, am constatat un adevăr dureros: sunt tot mai mulți «specialiști» în creșterea copiilor (psihologi, specialiști în parenting, etc.) și tot mai puțini părinți. Părinții își leapădă copiii de la cele mai fragede vârste și îi dau pe mâna specialiștilor sau merg non stop la cursuri, sau le cumpără cadouri, îi duc la festivaluri, îi trimit în trei tabere într-o vară, îi pictează pe față cu orice ocazie, le cumpără tone de apă dulce colorată, le pun în față telefonul mobil sau iPad-ul, etc. Când, de fapt, nimic nu poate înlocui prezența părinților”, scrie Dan Baciu pe Facebook.

    În opinia acestuia, toate aceste absențe se adună și încep să își facă efectul după ce copilul împlinește trei ani. „Vedem în tabără copii între trei și 18 ani, care prezintă următoarele simptome: sunt indisciplinați, nerecunoscători, nerespectuoși, vorbesc urât, nu știu să mănânce, nu pot să tacă trei secunde, risipesc totul, distrug orice echipament, rechizitele, mingile de fotbal sau ping-pong, rup florile. Nici un copil nu a adunat vreo hârtie sau gunoi de pe jos și nici nu a strâns vreo foarfecă, creion, carioca, marker, minge, la sfârșitul zilei. Așa încât, la începutul fiecărei tabere, a trebuit să reînnoiesc toate materialele «neconsumabile». Inclusiv lanternele”, susține co-fondatorul Transylvania College.

    „E un fel de atitudine că în România trebuie musai să risipim totul ca să fim cool. Americanii care au fost și ei în tabără s-au crucit de ce au văzut. În plus, au și citit câte 2-3 cărți, pe când ai noștri nici măcar nu au atins o carte. Semnele denotă o suferință mare, pe care nimeni nu o vede. În cele trei tabere, am dat totul din mine, încât am terminat epuizat. Și am înțeles că nici un educator nu poate fi prezent la clasă și atent și empatic, mai mult de o săptămână. Sau se îmbolnăvește. Și atunci se preface că îi pasă. Și atunci am constatat, împreună cu americanii, că leadership-ul și mindfulness-ul sunt concepte prea elaborate pentru noi”.

    După cele văzute anul acesta, Dan Baciu și-a promis că nu va mai organiza niciodată tabere cu aceste teme. De acum încolo, singurele evenimente de acest gen vor fi „despre bun simț și respect”.

    transylvania-college

    DESPRE TRANSYLVANIA COLLEGE

    Aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României, este singura școală internațională din Cluj-Napoca și din regiune, acreditată de Ministerul Educației si de Departamentul pentru Educație din Marea Britanie. A obținut statutul de Școală Britanică Internațională (BSO-British School Overseas), în urma unei inspecții riguroase și complexe. În 2010, a obținut acreditarea Cambridge pentru a oferi pregătire pentru examenele Cambridge IGCSE și A-Levels, la toate disciplinele pe care elevii le studiază în liceu. Transylvania College are statut de membru acreditat în Consiliul Școlilor Britanice Internaționale COBIS. Simona și Dan Baciu (foto) sunt fondatorii Fundației Transylvania College, care a înființat instituțiile de învățământ Grădinița Happy Kids și Transylvania College.

    Sursa: angajatorulmeu.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.