E trecut de ora șapte. E tăcere în Parcul Eminescu și întuneric în jur. Din depărtare, se distinge totuși Crucea Eroilor, căci acolo sunt felinare care răspândesc o lumină gălbuie, pală. Apropiindu-ne, ne dăm seama că nu e pustiu. Distingem grupuri de patru-cinci siluete, adunate laolaltă. Să tot fie un total de vreo treizeci de oameni. Unii țin candele cu lumină roșiatică în mâini. Unii le așează pe soclul monumentului. Cineva lipește cu bandă adezivă foi cu chipurile victimelor care, în urmă cu doi ani, au murit fie în incendiul din clubul Colectiv, fie în agonie, pe un pat de spital, undeva în țară sau în străinătate.

Oamenii strânși laolaltă, în liniște, în Parcul Eminescu, au refuzat să uite chinul lor. În urmă cu doi ani, în perioada următoare nopții de 30 octombrie, peste șaizeci de suflete s-au stins înainte de vreme, din cauza indiferenței și a corupției care putrezesc această țară de ani și ani de zile, asemenea unui cancer nemilos. Pentru acei peste șaizeci de tineri, dar și pentru restul țării, acesta avea să fie apogeul acestei molime. Un soi de semnal de alarmă. Că așa nu se mai poate. Și după aceea, lumea s-a trezit pentru un timp. A ieșit în stradă și a strigat. A strigat împotriva nedreptății și a lupilor în haine de miei care ne conduc țara.

Am întrebat pe rând arădenii adunați în jurul crucii ce anume i-a determinat să iasă din casă în această seară rece de octombrie, dar puțini au vrut să vorbească. Păreau pierduți în gânduri adânci, cu privirea ațintită către flama flăcărilor licărinde care ardeau în tihnă în candele roșii. Candele aprinse pentru cei care au murit, dar poate și pentru destinul țării noastre care, acum, pare că alunecă din nou pe un drum al pierzaniei.

Unii totuși ne-au vorbit. Ne-au spus că tragedia din Colectiv nu trebuie să fie uitată. Că moartea acelor tineri trebuie să ne rămână mereu în minte, ca un fel de „reminder” față de efectele nefaste ale corupției. Unii ne-au spus că simt că deși s-a ieșit în stradă și apoi s-au promis multe, lucrurile au rămas la fel în România. Că sistemul e la fel de putred și că nu cred să existe vreo cale de întoarcere spre normal.

Dar alții și-au păstrat speranța și, privind acele candele, au văzut lumina lor, nu întunericul din jur. Ne-au spus că deși drumul e lung și greu, ei cred cu tărie că mai există speanță pentru țara noastră. Că lucrurile par să se fi îndreptat totuși, deși extrem de lent, către un punct de plutire.

Cu optmism sau pesimism în suflet, mesajul arădenilor veniți cu mic, cu mare în parc astăzi e același: Remember Colectiv. Ei nu vor uita niciodată acea noapte cumplită de octombrie.

Raluca Medeleanu, 30 octombrie 2017, 9:24 PM