Am ajuns la castelul de la Macea și deja se simțea un alt iz în aer. Era o altă poveste, alți oameni și altă stare de spirit. Erai în curtea unui castel. Mesele aranjate acolo cu binecunoscutele părădăici îți acaparau privirea instantaneu. Soarele bătea pe ele iar roșul lor era o explozie. Pe oriunde te uitai, vedeai roșu: de la părădăici la costumele populare și la tricourile voluntarilor (care, apropo, și-au făcut exemplar treaba, au fost prezenți acolo cât și în Grădina Botanică asigurându-se că totul merge strună), peste tot numai roșu.

Modul aleator în care erau puse mesele acelea acoperite îți aminteau de cum sunt dispuse casele pe lângă un castel. Nu respectau o anumită linie neapărat. Era o frumusețe aparte, a oamenilor, a decenței, a zâmbetelor lor. Se vedea mândria sinceră și în același timp umilă a stilului lor de viață, de a lucra pământul și de a face parte dintr-un festival care le sărbătorește munca. Acolo am putut vedea dragostea pentru ceea ce este românesc.

 

20160710_115938

Oameni superbi de pe timpul Domniței Ruxandra

Au fost oameni care s-au pregătit așa cum se cuvine pentru festival. Au creat impresia transportării într-un alt timp, acela al lui Vladimirescu, Iancu sau cel al Domniței Ruxandra. Cu portul lor tradițional și zâmbetul superb de sincer, îți dădeau din energia lor, din frumusețea sufletului lor și te umpleau de liniște. Zâmbeai și tu ca o părădaică la soare.

20160710_135054

20160710_134645 20160710_133848

20160710_132920 20160710_135304

Apoi castelul…

El se uita la noi, la oamenii care au venit în curtea lui, cu drag și ne proteja pe alocuri cu umbra lui. Ne simțeam în siguranță lângă el, parcă ne purta de grijă, ca un bătrân ce stă la uliță pe bancă, privindu-și nepoții cum se joacă. Pentru că asta am fost pentru el, niște copii ce am ieșit la joacă, să râdem și să uităm de griji.

20160710_150723 20160710_135738

Stejarul Istoriei Românilor și podul peste timp

Dacă ai ajuns la Festivalul Părădăicilor, ai ajuns și în Grădina Botanică. Ai ajuns la Stejarul Istoriei Românilor care de peste 200 de ani este martorul milioanelor de pași făcuți prin grădina pe care el o străjuiește. A văzut săruturi și despărțiri, nunți și războaie, iar pe niciunul nu le-a judecat, le-a păstrat pe toate în inelele și crengile lui pe care și le aruncă către cer.

20160710_105218

Intri în grădină iar aleile te poartă singure, nu trebuie să îți faci un plan sau un itinerar. Acolo totul te așteaptă cuminte, nimeni nu se grăbește, frunzele dorm și ele la soare iar libelulele stau liniștite să fie pozate.

20160710_10544020160710_11310220160710_105459

Ele îți mai arată unde sunt locuri frumoase de pozat, iar dacă le urmezi pe o potecă cu trepte de piatră ajungi la un lac mic. Unul în care, ca și podul, doar timpul se mai oglindește.

20160710_110346 20160710_110438 20160710_110432

13664439_10208247697407265_1238415797_n

Treci și de căsuța din povești și te întorci la bătrânul castel. Acolo te așteaptă părădăicile din soare, lumea veselă, muzica și… Nea Traian. Un om în vârstă de 86 de ani, îmbrăcat frumos la costum, care îți povestește de vremurile trecute și de frumusețea locurilor din zonă. Este cantor la biserică și ne-a cântat și nouă melodii din ceea ce știa el că se potrivește cu festivalul.

20160710_115148 13639954_10154421225372340_1513456635_o

Nea Grigorie stătea și el mai încolo cu medalia la gât. El a avut cea mai mare părădaică, 720 de grame. Ne-a adus să gustăm din bulionul făcut de el. Exemplar.

20160710_183122

Așa a fost la Festivalul Părădăicilor. Oameni cu suflet frumos care ofereau bucate din munca lor, bucate lucrate în soare și vânt. Îți ofereau o bucățică din ei și o făceau cu bucurie.

Mihai Todoca, 11 iulie 2016, 6:04 PM