Festivalul minorităților ne-a amintit cât de armonios trăiesc oamenii în Arad de sute de ani | Foto
Festivalul Minorităților Naţionale de la Arad s-a organizat în acest an concomitent cu „Ziua Turismului Arădean”, sâmbătă, 8 iulie, cele două evenimente fiind chiar o combinație reușită căci au adus în atenția publicului valoroasele și diversele tradiții populare ce fac ca în județul nostru cuvântul „multiculturalitate” să fie cu adevărat la el acasă.
Evenimentul dedicat minorităților, în organizarea Centrului Municipal de Cultură, a început cu parada porturilor populare care a avut punct de pornire Primăria Arad, după care a urmat traseul către Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, pe Bulevardul Revoluției, retur Primăria Arad, având oprirea în Parcul Eminescu, unde s-a lăsat cu o petrecere multietnică, pe scena din parc urcând cântăreți și ansambluri folclorice ale diferitelor minorități din Arad.
În județul nostru există în total opt comunități ale minorităților, dintre care cea maghiară, germană, sârbă, bulgară, evreiască, slovacă, ucrainiană și rromă. În parc au fost montate panouri cu fotografii care ilustrează aceste minorități naționale.
Menționăm că din anul 2013 Festivalul Minorităților din Arad este inclus în Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor. Comunitatea sârbă a fost „gazda” ediției de anul acesta.
Comentariile portalului
Sunt de acord, dar.. după cum bine știm nici aceste locuri cu albastru nu sunt suficiente. Atunci ce facem? Cum facem? Oricum de cele mai multe ori sunt parcate maș (...)
Autostrada sud-vestuluî ,trece tangențial prin Arad,fiind deturnată de vecinii din sud mai hapsani. Dacă nu a fost conducere la Arad asta e.Totuși dacă am avea actualmente (...)
Domnule Faur, va rog ca inainte de a schimba regulamentul sa amanajati locuri pentru persoane cu dizabilitati in Piata M.Viteazu unde lipsesc doar 2 locuri sant la Poarta Spitalului si (...)