vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Festivalul Internaţional de Teatru Circ va fermeca arădenii timp de 5 zile, la sfârşitul lunii mai. Toată lumea, repede, la circ!

    de Special Arad | 21 mai 2015, 12:10 PM | Cultură

    0

    „N-aș vrea vreodată să mi se spună că sunt artist, ci saltimbanc. Nu sunt împăcat cu slăbiciunile omului, cu locurile lui comune, cu felul lui de a citi. Și dacă el doarme, eu îl provoc cu privirea, cu demonstrația inconfortabilă că mai există și alte spații.” (François Pamfil)

    Saltimbanci, acrobați, clovni veseli și triști, unicicliști și panglicari, trapeziști și jongleri, sunt doar câteva ipostaze ale personajelor care vor întâmpina publicul arădean în 25-30 mai la Festivalul Internațional de Teatru Circ. Maeştrii circari vin din toate colţurile Europei şi poposesc în cortul din Piaţa Avram Iancu, la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad şi la Casa de Cultură a Sindicatelor.

    Luna mai se dovedeşte a fi o lună cât se poate de prolifică pentru iubitorii de teatru din Arad, care se pot bucura de o mulţime de tipuri de teatru în cadrul celor trei festivaluri de profil care se desfăşoară în această lună. Festivalul Internaţional de Teatru Circ încheie sezonul cu o ofertă culturală de calitate în care sunt programate spectacole non-verbale, vizuale, accesibile tuturor generaţiilor, dar și de o înaltă calitate artistică. Deoarece spectacolele de teatru-circ sunt foarte elaborate și precise, cu performanță tehnică și artistică deosebită, acest tip de spectacole constituie un punct de atracţie atât pentru cei mici, atraşi de atmosfera de circ, cât pentru cei mari, cărora li se oferă un spectacol de teatru autentic.

    În ultimii zece ani, circul contemporan, numit şi teatru-circ, s-a impus prin pluralitatea esteticilor sale ca o expresie majoră deschisă celorlalte discipline artistice. Festivalul Internaţional de Teatru Circ îşi propune să aducă pe scena culturală locală un tip de spectacol cu care publicul arădean nu a avut ocazia să se întâlnească prea des până acum şi totodată să cultive gustul arădenilor pentru teatrul circ. În ultimii ani spectacolele cu elemente de circ s-au răspândit în mediul teatrului, modificând percepţia asupra circului datorită apropierii estetice de  teatru, în relația actorilor cu obiectele, cu decorul, schimbând jocul grotesc al clovnului tradițional cu un tip de expresie realist, apropiat de maniera teatrului actual.

    Artişti din Franţa, Belgia, Serbia şi România vin la Arad pentru a se plimba pe picioroange împreună cu arădenii de toate vârstele, pentru a-i atrage pe copii la teatru şi pentru a-i scoate pe părinţi din rutină, pentru a convinge tot Aradul să fugă cu circul!

    Intrarea la toate spectacolele va fi liberă.

    PROGRAM

    25 mai, ora 19.30

    Sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

    „Wasteland“, Companua Cirque Barbette – Belgia

    26 mai, ora 19.30

    Sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

    „Six pieds sur terres“, Compania Lapsus – Franţa

    27 mai, ora 19.30

    Cortul din Piaţa „Avram Iancu“

    „Gigantea“, Compania Les trois cles – Paris

    28 mai, ora 19.30

    Sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

    „Cordes“, Compania Alexis Rouve – Belgia

    29 mai, ora 19.30

    Sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

    „Bruno Circus Solo“, Aruspice Circus – Franţa

    30 mai, ora 19.30

    Casa de cultură a sindicatelor

    „Iluzie sau realitate“ – Igor Trifunov, Serbia.

    Afisul-Fest-Int-de-Teatru-Circ-Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.