joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Femeie lovită mortal de un șofer rupt de beat, pe un drum din Cluj. „N-am băut nimica! Numa’ o bere, dimineața” (VIDEO)

    de - | 12 februarie 2016, 11:50 AM | Naţional | Video

    0

    Un accident rutier, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc, joi seară, pe e DN 18B in localitatea Chiuiești, potrivit dejeanul.ro.

    O femeie de 69 de ani din localitate, care se deplasa spre casa pe marginea drumului, a fost lovita de oautoutilitara care circula pe directia Dej – Magoaja.

    Fiica femeii a fost cea care a sunat la 112, iar la fata locului a ajuns un echipaj al Ambulantei Dej cu asistentmedical. Acesta a inceput manvrele de resuscitare, iar dupa cateva minute la locul accidentului a ajuns o altaambulanta cu medic de la Dej care a continuat resuscitarea. Din nefericire, dupa medicii nu au mai putut sa ii salveze viata batranei, deoarece aceasta a suferit rani grave.

    În urma impactului, șoferul a opit abia după câteva sute de metri distanță, pentru că, spune el, nu și-a dat seama ce s-a întâmplat.

    Conducătorul auto s-a întors pe jos la locul accidentului, iar polițiștii aflați la fața locului l-au testat cu aparatul etilotest, reieșind că acesta are o alcoolemie de peste 1.4 mg/l în aerul respirat.

    Bărbatul a declarat că a băut doar o bere de dimineață și că nu a văzut-o pe femeie din cauza farurilor puternice ale unui autoturism care circula din sens opus.

    Traficul pe respectivul drum a fost blocat timp de o ora pe ambele sensuri.

    Foto/ video: Dejeanul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.