Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a marcat astăzi, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ, un eveniment important atât pentru instituția de învățământ, cât și pentru orașul Arad. O personalitate internațională a fost distinsă cu cel mai înalt titlu onorific universitar, Doctor Honoris Causa. Este vorba despre tânărul producător de film și antreprenor Andrea Iervolino.

Italianul Andrea Iervolino are doar 29 de ani și este deja unul dintre cei mai cunoscuți producători de film atât în țara sa natală, cât și la Hollywood. A produs peste 100 de filme, a primit zeci de premii importante din lumea cinematografică și a lucrat cu vedete de talie internațională precum Al Pacino, Alec Baldwin, Antonio Banderas, Ed Harris, Adrien Brody, Danny Glover, James Franco, Salma Hayek, Milla Jovovich, Lucy Liu, Keanu Reeves sau Andy Garcia. Nu e de mirare, așadar, că în presa locală și națională (cu mici excepții, printre care și Special Arad) s-a lansat zvonul „incendiar” că din delegația cineastului va face parte, la Arad, vestita actriță Pamela Andreson. Ar fi fost un mare miracol, totuși, dacă „știrea” ar fi fost adevărată. Din păcate, vestea febrilă nu a reușit decât să diminueze entuziasmul publicului pentru adevăratul invitat de onoare al urbei, Andrea Iervolino. Dar apele s-au liniștit, până la urmă, iar astăzi, de la ora 12, în sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad, a avut loc ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa, în prezența conducerii universității prin rectorul prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, președintele UVVG prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Senatului UVVG conf. univ. dr. Aristide Sorin Bașchir, prorectorul UVVG conf. univ. dr. Cristian Bențe, decanul Facultății de Știinţe Socio-Umane, Educație Fizică și Sport, conf. univ. dr. Cristian Măduța și prorectorul de Cercetare științifică și studii doctorale prof. univ. dr. Anca Hermenean.

„Este o zi deosebită, prentru că invitatul nostru din această zi poate să fie un model pentru noi toți, un model de valoare, un model de succes, dar în mod special, un model pentru generația tânără. Este întruchiparea expresiei că valoarea și succesul nu așteaptă numărul anilor”, a spus președintele Senatului UVVG, conf. univ. dr. Aristide Sorin Bașchir.

Președintele universității, prof. univ. dr. Aurel Ardelean a spus auditoriului prezent că distincția de astăzi nu este întâmplătoare. Aurel Ardelean a divulgat cu această ocazie că se intenționează introducerea în curricula facultății de Socio-Umane, la secția de Comunicare, un curs de biopolitică a cinematografului. Potrivit președintelui UVVG, discuțiile în acest sens sunt avansate și se va deschide un centru cinematografic național pentru studenți, prin care tinerii vor putea, totodată, să producă filme cu tematică studențească.

Acesta a mai anunțat și faptul că Andrea Iervolino va turna un film în oraşul nostru, deocamdată nefiind cunoscute alte detalii despre acest proiect.

Distincția lui Andrea Iervolino este cu atât mai inedită, cu cât este cea mai tânără personalitate care a primit titlul Doctor Honoris Causa în Arad.

Iervolino se înscrie, astfel, în lista lungă a celor distinși cu acest titlu academic de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, printre care se remarcă fizicianul german de origine română Stefan Hell, cel care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru chimie în anul 2014, prof. univ. dr. Edward Nicolae Luttwak de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale din Washington DC (SUA), Ambasadorul Braziliei la Bucureşti, Raymundo Santos Rocha Magno, prof.univ.dr. Alvaro Roccetti de la Universitatea Sorbona din Paris (Franţa), prof.univ.dr. Felix Unger de la Academia de Ştiinţe şi Arte din Salzburg (Austria) sau preşedintele Universității Carleton din Ottawa (Canada), Roseann Runte.

Despre Andrea Iervolino

Andrea Iervolino, 29 de ani, este un producător de film italian la Hollywood și antreprenor. Este considerat cel mai bun producător italian de film din istoria cinematografiei și una dintre cele mai puternice personalități de la Hollywood.

A primit, împreună cu Al Pacino și Barry Levinson premiul de Cel mai bun producător la cea de-a 71-a Ediție a Festivalului de Film de la Veneția. Iar, la cea de-a 73-a  ediție a Festivalului de Film de la Veneția a primit, împreună cu James Franco, tot premiul de Cel mai bun producător cu „Bătălie îndoielnică”.

Andrea Iervolino Doctor Honoris Causa (71)

În anul 2015, devine „Ambasador al cinematografiei în lume” la Toronto și „Cel mai bun om de afaceri italian din lume”. A primit multe alte premii de-a lungul carierei sale de succes.

A fost numit unul dintre Oamenii de afaceri ai anului 2015 de către revista Variety.

În anul 2016 a primit premiul pentru Cel Mai Bun Producător și Om de Afaceri la Festivalul de Film Contemporan Italian.

Andrea Iervolino, care a fost producător de la vârsta de 16 ani, a produs, finanțat și distribuit peste 60 de filme.

Co-fondator a numeroase și diverse societăți de producție, în prezent este cel mai tânăr și mai respectat antreprenor italian din lumea producției cinematografice.

Grupul Ambi al lui Andrea Iervolino și al Monicăi Bacardi este în prezent într-un trend ascendent puternic, producând și reunind multe din filmele care vor fi difuzate în viitoarele sezoane cinematografice și de televiziune.

PRIMII ANI

Cu origini italiene și canadiene, s-a născut în Cassino, provincia Lazio, mama sa, Sonia, fiind născută în Canada, iar tatăl său, Giovanni, dintr-o familie cu avere, inițial, dar care s-a confruntat în perioada copilăriei lui cu dificultăți financiare.

Așadar, Andrea, copil, a fost obligat să își sucească mânecile și să lucreze pentru a fi independent și pentru a nu fi o povară suplimentară pentru familia sa deja împovărată de greutăți.

A plecat de acasă la vârsta de 15 ani pentru a lucra într-o firmă din nordul Italiei și, în doar șase luni, a învățat cum să administreze producția de spectacole de teatru.

În luna septembrie a aceluiași an, a revenit acasă și a decis să își producă propriul film, primul său film.

Așa încât a început să caute mici investitori, doritori să îi sponsorizeze proiectul, pe un vechi model de colectă publică, cerând oamenilor să investească în jur de 50 de euro. Oamenii au decis să creadă în el și să îi acorde o șansă, în special datorită talentului de convingere al tânărului și datorită spiritului său de inițiativă.

La vârsta de 15 ani, și-a produs primul film și, după ce nu a reușit să îl distribuie în cinematografe, a inventat un nou model de distribuție, pe care l-a denumit: Ziua de cinema a Școlii. Strategia de distribuție implica adăugarea unui film la curriculumul școlii, oferind studenților oportunitatea, pe timpul școlii, să plătească un bilet cu preț redus și să meargă la cinematograf la matineu și să se uite la un film care ar conduce la dezbateri sociale.

Pentru aceasta, a creat o adevărată bibliotecă de filme cu puternice teme sociale și le-a propus școlilor, le-a adăugat broșuri informative și idei de dezbatere. Uneori, în cadrul difuzărilor, actorii și producătorii filmului participau și ei, determinați la aceasta de entuziasmului lui Andrea.

Inițiativa a dobândit o atât de mare importanță încât a devenit un mare succes în Italia.

CARIERA HOLLYWOODIANĂ

Andrea Iervolino a lansat Grupul AMBI  cu partenera sa de afaceri, Monika Bacardi, grup a cărui sarcină este să ofere finanțare pentru filme internaționale cu buget mediu și mare în care joacă nume de la Hollywood.

Ei au înființat AMBI Distribution, cu sediul în Beverly Hills, în anul următor pentru a se ocupa cu vânzările și distribuția de producții cinematografice, produse atât de către AMBI Media Group, cât și de către terți. De asemenea, au înființat AIC Studios, cu sediul în Toronto, care este un studio de animație, înființat de către AMBI Group, care combină tehnologiile digitale de ultimă ora cu experiența tradițională a desenelor animate pentru a oferi filme la cel mai înalt standard de calitate atât în 2D, cât și în 3D. Începând cu anul 2015, compania are sedii în șapte țări.

În colaborare cu societatea cu capital privat cu sediul la New York, Raven Capital Management, AMBI a preluat controlul asupra majorității bibliotecii Exclusive Media Group și a preluat o serie de proiecte de dezvoltare, precum și toate drepturile de continuare și reluare asupra filmelor deținute de către EMG. Biblioteca avea aproape 400 de titluri, dintre care amintim: Begin Again (De la capăt), Cruel Intentions (Tentația seducției), Ides of March (Ziua trădătorilor), Hit&Run (Lovește și fugi), Memento, The Mexican (Mexicanul), Parkland Rush (Parkland), the Skulls (Clanul Skulls), Sliding Doors (Dincolo de uși), Snitch (Infiltratul), the Passion of the Christ (Patimile lui Christos) și multe altele.

Iervolino a produs thrillerul de acțiune 2047 Sights of Death în care au jucat Danny Glover, Daryl Hannah, Rutger Hauer, Stephen Baldwin și Michael Madsen; în regia lui Barry Levinson a produs drama The Humbling în care au jucat Al Pacino, Greta Gerwig, Kyra Sedgwick, Charles Grodin și Dianne West și a fost producător și la thrillerul polițist Hope Lost cu Danny Trejo, Mischa Barton și Michael Madsen.

Iervolino a produs thrillerul SF de acțiuni Andron- Black Labyrinth (Andron – Labirintul Negru), în regia lui Francesco Cinquemani și avându-i în distribuție pe Alec Baldwin, Danny Glover, Gale Morgan Harold III și pe cântăreața Skin.

Andrea Iervolino și regizorul Marco Risi au produs Tre Tocchi, în regia lui Marco Risi. În colaborare cu Paradox Studios, AMBI a produs și comedia romantică All Roads Lead to Rome (Toate drumurile duc la Roma), în a cărui distribuție au fost: Sarah Jessica Parker și Raoul Bova, Paz Vega, Claudia Cardinale și Rosie Day.

Împreună cu Franco’s Rabbit Bandini Productions și cu That’s Hollywood Pictures, AMBI a finanțat și produs un film în regia lui James Franco, ecranizare după romanul realist și curajos al lui Steinbeck: In Dubious Battle (Bătălie îndoielnică), film ce i-a avut în distribuție pe James Franco, Selena Gomez, Nat Wolff, Josh Hutcherson, Zach Braff, Vincent d’Onofrio, Robert Duvall, Ed Harris, Bryan Cranston.

De asemenea, Andrea Iervolino și Monika Bacardi sunt coproducători, împreună cu Gerard Butler, al filmului Septembers of Shiraz, cu stele de cinema precum Salma Hayek și cu laureatul Oscar Adrien Brody.

Recent, compania s-a lansat și în lumea animației, cu două filme de animație: East End și Arctic Justice – Thunder Squad și a finalizat deja contracte importante cu staruri hollywoodiene pentru vocile personajelor, staruri precum Jeremy Runner, John Cleese, Alec Baldwin, James Franco, Anjelica Houston, Heidi Klum și Omar Sy. De asemenea, AMBI lucrează și Groove Tails și a semnat cu Jamie Foxx pentru vocea personajului principal.

Andrea Iervolino și Monika Bacardi, împreună cu producătorul american Sniper Andrew Lazar, au produs filmul Sci-Fi Rupture, în care au jucat Noomi Rapace, Micheal Chiklis, Peter Stormare, Kerry Bishé, Lesley Manville și Ari Millen, în regia lui Steven Shainberg.

A produs și thrillerul psihologic Lavender (Lavanda), sub regia lui Ed Gass-Donnelly și avându-i ca protagoniști pe Abbie Cornish, Dermot Mulroney, Diego Klattenhoff și Justin Long.

Împreună cu producătorul Daniele di Lorenzo, Andrea Iervolino și Monika Bacardi au obținu drepturile asupra filmului lui Fellini La Dolce Vita, grație acordului Francescăi Fellini și familiei acesteia.

Între timp, ei au finanțat și produs, în colaborare cu Christine Alderson de la Ipso Facto, This Beautiful Fantastic, regizat de Simon Aboud și avându-i în distribuție pe Jessica Brown Findlay, Tom Wilkinson, Andrew Scott și Jeremy Irvine.

În septembrie 2015, Andrea Iervolino și Monika Bacardi au deschis cea de-a 40-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Toronto cu un mare eveniment caritabil Gala AMBI – Cinematografia în ajutorul oamenilor pentru susținerea Fundației Prințului Albert al II-lea de Monaco care premiază cauze ecologice și care vizează combaterea schimbărilor climatice. Gala a fost prezentată de către comicul candian Martin Short și s-a încheiat cu un spectacol rar, excepțional susținut de legenda pop Diana Ross. Co-președinți de onoare au fost James Franco și Heidi Klum. Alteța sa Regală, HSH Prințul Albert al II-lea a vorbit despre organizația sa în fața multor invitați speciali cum ar fi: Mischa Barton, Danny Trejo, Paul Haggis, Michael Madsen și Paul Sorvino.

În luna noiembrie 2015, AMBI a anunțat că a lansat un fond de 200 milioane de dolari pentru finanțarea turnării de filme din care să fie cinci filme de lung metraj și aproximativ zece să fie cu buget redus. Curând după aceea, AMBI și-a anunțat planurile de a reedita Memento din acest fond.

De asemenea, AMBI a anunțat  că va finanța și va produce filmul de lung metraj Lamborghini – The Legend (Legenda) despre viața lui Ferrucio Lamborghini.

Andrea Iervolino și Monika Bacardi au găzduit o vizionare privată a filmului This Beautiful Fantastic în cadrul premiilor BAFTA, de la Londra. Invitații speciali la acest eveniment au fost: Sir Paul McCartney și fiicele sale: Mary și Stella; David Gilmore, Noel Gallagher și mulți alții, inclusiv regizorul filmului Simon Aboud și actorii Jeremy Irvine și Andrew Scott.

AMBI Media Group a finanțat și produs To the Bones (Până la os), avându-i ca protagoniști pe Keanu Reeves și Lili Taylor și Black Butterfly (Fluturele negru) regizat de Brian Goodman și cu Antonio Banderas și Jonathan Rhys Meyers. Aceste filme vor fi prezentate cumpărătorilor de la Cannes, în lunile ce vor urma.

AMBI Distribution a ajuns să reprezinte, la Cannes, drepturile internaționale ale muzicalului Basmati Blues, avându-l pe premiantul Oscar Brie Larson în rol principal. Andrea Iervolino și Monika Bacardi au anunțat și că vor produce și finanța filmul biografic DIONNE! despre viața reală a legendei muzicii Dionne Warwick.

Andrea Iervolino și Monika Bacardi au finanțat și produs filmul Future World (Lumea viitoare) în regia lui James Franco și având în distribuție pe: James Franco, Milla Jovovich, Lucy Liu, Method Man, Suki Waterhouse și Snoop Dog.

AMBI Group a anunțat încheierea unui parteneriat cu Beijingul pentru acordarea de licențe în China, SinoLicensing, condusă de directorul general Chuan „Melody” Bi, urmând a se concretiza cu crearea AMBI-SINO China.

Anul acesta, la cea de-a 73-a Ediție a Festivalului de Film de la Veneția AMBI Media Group a prezentat două filme: The Bleeder de Philippe Falardeau, cu Naomi Watts și Liv Schreiber și In Dubious Battle (Bătălie îndoielnică), în regia lui James Franco.

Cu acea ocazie, Liev Schreiber a primit Premiul Persol pentru Cel mai bun actor. James Franco și producătorii In Dubious Battle au primit premiul Mimmo Rotella pentru Cel mai bun regizor și Cea mai bună producție de film.

Filmele au participat și la TIFF – Festivalul de Film de la Toronto cu o vizionare specială.

Andrea Iervolino și Monika Bacardi de la AMBI Media Grup și Paradox Studios ale lui Silvio Muraglia au finanțat și produs filmul Finding Steve McQueen (Găsindu-l pe Steve McQueen) împreună cu Identity Films ale lui Anthony Mastromauro. De asemenea, ei au anunțat că Travis Fimmel va avea în distribuție pe Rachael Taylor, William Fichtner și pe laureatul Premiului Oscar Forrest Whitaker, fiind regizat de Mark Steven Johnson.

AMBI a produs Dincolo de soare, o poveste de aventuri în căutarea lui Iisus Christos, în care Preasfinția Sa Papa Francisc a avut o apariție specială, pentru prima dată în istorie.

AMBI Media Grup a produs filmul Music of Silence (Muzica Tăcerii) pe baza poveștii adevărate a marelui tenor Andrea Bocelli, avându-i în distribuție pe: Toby Sebastian, Antonio Banderas, Jordi Mollà, Luisa Ranieri și Ennio Fantastichini.

Împreună cu regizorul de la This Beautiful Fantastic, Simon Aboud, Andrea Iervolino și Monika Bacardi au sărbătorit acest film cu un cocktail la luxosul Salon ONYX al Hotelului Park Hyatt din New York, iar la vizionarea filmului au participat Sir Paul McCartney, Mary McCartney și mulți oaspeți VIP.

AMBI Media Group a produs filmul BENT sub regia lui Bobby Moresco, avându-i în distribuție pe Andy Garcia, Sofia Vergara, Karl Urban.

Un mare profesor universitar din Italia a decis să scrie două cărți despre viața tânărului antreprenor. Una din aceste biografii va fi prezentată în Italia în luna mai 2017.

Mai mult, un alt mare ziarist italian urmează să filmeze un documentar despre minunata viață a lui Iervolino.

Premii

• FESTIVALUL DE FILM HOLLYWOODIAN DE LA CAPRI 2016

– Cel mai bun realizator de film pentru In Dubious Battle

• FESTIVALUL DE FILM DE LA VENEȚIA 2014:

– Premiul Mimmo Rotella 2016: Andrea Iervolino pentru Cel mai bun producător – „In Dubious Battle”

• PREMIUL IC-SAVING 2016

– Andrea Iervolino pentru Cel mai bun producător și Om de afaceri

• PREMIUL ACADEMIEI PENTRU ACȚIUNE

– Andrea Iervolino  pentru Cel mai bun producător și Om de afaceri

• Premiul pentru afaceri 2015 al revistei VARIETY

– Andrea Iervolino a fost numit unul dintre Oamenii de afaceri ai revistei pentru anul 2015

• Premiile ICFF 2015

– Andrea Iervolino este noul Ambasador al Cinematografiei în lume (un eveniment TIFF)

• PREMIILE PRODUS ÎN ITALIA 2015

– Cel mai bun om de afaceri italian

• FESTIVALUL DE FILM DE LA VENEȚIA 2014:

– Premiul Mimmo Rotella: Andrea Iervolino pentru Cel mai bun producător

• FESTIVALUL DE CINEMATOGRAFIE POMPEI 2014

– Andrea Iervolino pentru Cel mai bun producător

ALTE PREMII:

• Premiul ICFF 2013:

– Cea mai bună companie de producție (AMBI Pictures)

• Premiul ICFF 2014:

– Cea mai bună companie de producție (AMBI Pictures)

• Premiul Ichia Global Fest 2014:

– Cea mai bună companie de producție (AMBI Pictures)

• Premiul Capri Hollywood 2014:

– Cea mai bună companie de producție (AMBI Pictures)

• ICFF 2014:

– Premiu de excelență acordat lui DANNY GLOVER

• ICFF 2014:

– Premiu Special de Onoare pentru STEPHEN BALDWIN

• PREMIUL TONINO ACCOLLA (Festivalul de Film de la Roma 2013)

– Cea mai bună companie de producție (AMBI Pictures)

• PREMIUL LARA:

– Valeria Golino: Cea mai bună actriță pentru filmul COME IL VENTO

PREMIUL AKAI (Festivalul de Film de la Roma 2013)

– Paco Reconti: Cel mai bun actor în rol secundar pentru filmul TRE TOCCHI (Titlul în limba engleză: LIFE IS A STAGE – Viața este o scenă)

• PREMIUL PRIETENII ITALIEI 2014 (Festivalul de Film de la Roma 2014)

– Alec Baldwin pentru filmul ANDRON_ The Black Labyrinth (Labirintul negru)

• PREMIUL PRIETENII ITALIEI 2016

– Antonio Banderas și Jonathan Rhys-Meyers pentru filmul Black Butterfly (Fluturele negru)

FILMOGRAFIE

• BENT: de Robert Moresco, cu Karl Urban, Andy Garcia, Sofia Vergara.

• BEYOND THE EDGE: de Alexander Boguslavskiy și Francesco Cinquemani, cu Antonio Banderas, Petar Zekavica, Milos Bikovich.

• THE MUSIC OF SILENCE de Michael Radford, cu Toby Sebastian, Antonio Banderas, Jordi Mollà, Luisa Ranieri, Ennio Fantastichini și cu apariția specială a lui Andrea Bocelli (2016)

• FINDING STEVE MCQUEEN de Mark Steven Johnson, cu Travis Fimmel, Rachel Taylor, Forest Whitaker, William Fichtner (2016)

• IN SEARCH OF FELLINI de Taron Lexton, cu Ksenia Solo, Maria Bello, Mary Lynn Raiskub (2016)

• FUTURE WORLD de James Franco, cu James Franco, Milla Jovovich, Lucy Liu, Snoop Dogg, Suki Waterhouse, Method Man, Jeffrey Wahlberg (2016)

• TO THE BONE de Marti Nixon, cu Lily Collins, Keanu Reeves, Alex Sharp, Carrie Preston, Lili Taylor (2016)

• BLACK BUTTERFLY de Brian Goodman, cu Antonio Banderas, Jonathan Rhys Meyers și Piper Perabo (2016)

• THE BLEEDER de Philippe Falardeau, cu Naomi Watts și Liev Schreiber (2015)

• THIS BEAUTIFUL FANTASTIC de Simon Aboud, cu Jessica Brown Findlay, Tom Wilkinson, Andrew Scott și Jeremy Irvine (2015)

• LAVENDER de Ed Gass-Donnelly, cu Abbey Cornish, Dermot Mulroney, Diego Klattenhoff și Justin Long (2015)

• RUPTURE de Steven Shainberg, cu Noomi Rapace, Micheal Chiklis, Peter Stormare, Kerry Bishe, Lesley Manville și Ari Millen (2015)

• IN DUBIOUS BATTLE de James Franco, cu James Franco, Selena Gomez, Nat Wolff, Josh Hutcherson, Zach Braff, Robert Duvall, Bryan Cranston, Ed Harris, Vincent D’Onofrio. (2015)

• SEPTEMBERS OF SHIRAZ de Wayne Blair, cu Salma Hayek, Adrien Brody, Shohreh Aghdashloo (2014)

• ALL ROADS LEAD TO ROME de Ella Lemhagen, cu Sarah Jessica Parker, Rosie Day, Claudia Cardinal, Raoul Bova, Paz Vega (2014)

• ANDRON – BLACK LABYRINTH de Francesco Cinquamani, cu Alec Baldwin, Michelle Ryan, Gale Morgan Harold III, Skin, Leo Howard, Antonia Campbell Hughes, Jon Kortajarena, Mauro Conte, Korlan Madi, Alex Martin, Gaia Scodellaro, Elettra Mallaby, Clara Pasieka și Danny Glover (2014)

• HOPE LOST de David Petrucci, cu Mischa Barton, Andrey Chernyshov, Daniel Baldwin, Michael Madsen, Francesca Agostini, Alessia Navarro și Danny Trejo (2014)

• 2047 – SIGHTS OF DEATH de Alessandro Capone, cu Danny Glover, Daryl Hannah, Michael Madsen, Stephen Baldwin, Neva Leoni și Rutger Hauer. (2014)

• THE HUMBLING de Barry Levinson, cu Al Pacino, Greta Gerwig, Nina Arianda, Dylan Baker, Charles Grodin, Dan Hedaya, Billy Porter, Kyra Sedgwick, Dianne Wiest Mary Louise Wilson (2014)

• TRE TOCCHI de Marco Risi cu Massimiliano Benvenuto, Leandro Amato, Emiliano Ragno, Vincenzo De Michele, Antonio  Folletto, Gilles Rocca și cu Paolo Sorrentino, Luca Argentero, Claudio Santamaria, Marco Giallini, Valentina Lodovini, Francesca Inaudi, Ida Di Benedetto, Maurizio Mattioli și Matteo Branciamore (2013/2014)

Filme de animație:

• ARCTIC JUSTICE – THUNDER SQUAD de Aaron Woodley, cu Jeremy Renner, James Franco, Alec Baldwin, Omar Sy, Heidi Klum, Anjelica Huston, John Cleese

• GROOVE TAILS de Cameron Hood, cu Jamie Foxx

• EAST END de Guiseppe Squillaci

PRODUCȚII ȘI DISTRIBUȚII ÎN ANUL 2013 

• Come il vento de Marco Simon Puccioni cu Valeria Golino, Filippo Timi, Francesco Scianna, Chiara Caselli

• Sono Un Pirata, Sono Un Signore de Eduardo Tartaglia cu Eduardo Tartaglia, Veronica Mazza, Francesco Pannofino, Giorgia Surina, Maurizio Mattioli, Ernesto Mahieux

• Cane Pazzo de David Petrucci cu Franco Nero

STIL DE THRILLER ITALIAN CU AUTORI DIVERȘI

• Psychomentary de Luna Gualano

• The Stalker de Giorgio Amato

• Seria italian stil thriller:

• “Storia della Buona Notte” de Johnny The Word

• “Il Week End degli Eroi” de Francesco Bovino

• “Il Diavolo nella Bottiglia” de Marco Cassini

• “Il Profumo of Abilasha” de Giorgio Bruno

• “Il Telefono” de Giorgio Bruno

• “L’Invito” de Sergio Stivaletti

• “La Lunga Notte of Dough” de Carlo Baldacci Carli

• “Patto di Sangue” de Marco Cassini

PRODUCȚII ȘI DISTRIBUȚII DIN 2011-2012

• Napolentans (Napoletanii) de Luigi Russo, cu Maurizio Casagrande și Nina Senicar (2011)

• Operazione Vacanze de Claudio Fragasso, cu Jerry Calà, Valeria Marini, Massimo Ceccherini, Maurizio Mattioli (2012)

• E Io non pago de Alessandro Capone cu Maurizio Mattioli și Maurizio Casagrande (2012)

• Si può fare l’amore vestiti? de Donato Ursitti, cu Bianca Guaccero și Corrado Fortuna (2012)

• La mia mamma suona il rock de și cu Massimo Ceccherini și cu Alessandro Paci (2012)

• Outing – Fidanzati per Sbaglio de Matteo Vicino, cu Nicolas Vaporidis, Massimo Ghini, Giulia Michelini, Andrea Bosca (2012)

• Nero Infinito de Giorgio Bruno, cu Francesca Rettondini, Rosario Petix, Egle Doria, Riccardo Maria Tarci (2012)

ANDREA IERVOLINO A MAI PRODUS ȘI: 

• “Prigioniero di un segreto” de Carlo Fusco, cu Franco Nero (2010)

• “Dopo quella notte” de Giovanni Galletta (2010)

• “SMS Squadra Molto Speciale” SITCOM TV Italia1 (2010)

• “Pipi Room” de și cum Jerry Calà (2010)

• “Il Paese delle piccole piogge” film TV (2011)

• “Una notte da paura” film TV de Claudio Fragasso (2011)

• “Una cella in 2”  de Nicola Barnaba, cu Maurizio Battista și cu Enzo Salvi (2011)

PRODUCȚIE ȘI DISTRIBUȚIE REALIZATE DE CĂTRE ANDREA IERVOLINO

În colaborare cu Dania Film, de Luciano Martino

• Il mercante of Venezia de Michael Radford, cu Al Pacino (2004)

• L’allenatore nel pallone 2 de Sergio Martino, cu Lino Banfi (2008)

• Gorbaciof de Stefano Incerti, cu Tony Servillo (2010)

• Machete de Robert Rodriguez, cu Robert De Niro (2010)

• L’arrivo of Wang de Manetti Bross (2011)

• Almeno tu nell’Universo de Andrea Biglione (2011)

• Extreme de Manetti Bross (2011)

• Maternity Blues de Fabrizio Cattani (2011)

• 10 regole per farla innamorare cu Vincenzo Salemme (2012)

G. Tomescu, 25 octombrie 2017, 3:49 PM