Cea mai ghinionistă și anostă ediție a marelui eveniment Zilele Aradului este, fără doar și poate, cea de anul acesta. Asta pentru că primele șase zile au fost, din cauza vremii posomorâte, ca și cum nici n-ar fi fost. După mai bine de un deceniu… de fapt, nici nu mai ținem minte când am mai avut parte de ploi în anii trecuți chiar de Zilele Aradului. Au fost cum au fost an de an, dar soare am avut mereu. Ne-am obișnuit să nu avem așteptări prea mari, plus că nu aveam în față un target atât de înalt precum ARAD 2021… care, privind prin prisma ultimelor zile, pare o „viziune” al naibii de tristă.

Însă, evident, nu Primăria e de vină pentru condițiile meteo. Se mai întâmplă să avem și ghinion. În afară de prima seară, la show-ul de deschidere cu acel spectacol de foc al trupei FamousArt și spectacolul de dans modern al trupelor X-Style și X-Style Kids, de marți până sâmbătă a plouat și a tot plouat, iar programul Zilelor Aradului a avut de suferit, majoritatea acțiunilor fiind în aer liber. Ori la Teba… dar Teba e cam departe, fără mașină ar fi fost nașpa drumeția. Proiecțiile de film lângă bazine pe Ștrandul Neptun au fost mutate la Cinema Arta, Marea Bălăceală KissFm maxim în vană, acasă la fiecare, iar concertele folclorice din cartiere (pentru amatorii genului) – amânate cu o săptămână. Circulația pe Revoluției, de la Teatru până la Primărie, a fost blocată pentru tarabe abia vinerea, dar în orice caz, atmosfera e mai searbădă sub cerul gri și cu maxim 18 grade.

Dar duminică a fost, în sfârșit, soare!

Așa că am ieșit în oraș de dragul unui fotoreportaj, ca să ne băgăm în îmbulzeala maximă printre tarabe, să respirăm aerul îmbibat cu miros de urină de cal și usturoi, ori miros de pește prăjit (ultima deja la intrarea pe Ștrand). Dar să nu fim înțeleși greșit! În condiții normale ne place forfota, senzația de vacanță și de sărbătoare din oraș… și aici se vede cel mai clar că arădenii așteaptă un an întreg o asemenea ocazie, iar când se întâmplă, arădeanul de rând se bagă, frate, în mulțime, chiar dacă nu are nicio direcție sau idee despre ce ar vrea să facă sau să vadă, vrea doar să facă ture înainte și înapoi printre tarabe… că doar odată pe an avem așa ceva. Asta e nașpa la noi, la Arad! În orice oraș turistic te-ai duce, vei găsi tot timpul ceva eveniment interesant și o grămadă de turiști… și asta în orice anotimp, vara fiind doar apogeul. La noi? Câteva evenimente artistice într-adevăr foarte bune ici-colo (mai nou, în principal la Teba) dar, de cele mai multe ori, cu un public extrem de puțin. În rest… menopauză urbană, un an întreg de monotonie. Sărbătoarea orașului are un succes enorm pentru că e un eveniment de gloată, fără număr, pentru toată lumea. Asta nici nu e o surpriză. Într-un ciudat fel e bine, că altfel nu prea îi scoți din casă pe cei mai leneși orășeni din țară, dar altfel ar fi (prin „altfel” înțelegem „mai normal”) dacă am avea nu doar o săptămână, ci (măcar) o vară întreagă de evenimente, printre care să se insereze și mai multe evenimente CULTURALE. Mai ales că e primul an în care totul se întâmplă sub semnul candidaturii la Capitală Culturală Europeană. În schimb… dacă dăm o tură în Arad zilele astea, simțim, într-adevăr, că ne pregătim pentru acest titlu? Numai de atâta suntem în stare să facem în numele „visului” ARAD 2021? Se pare că da. Degeaba a ieșit și soarele.

FOTOREPORTAJ (mai jos): Inițial am vrut să spun doar că duminica – în sfârșit – n-a mai fost ploaie, poți să vezi Primăria cu capul în jos în Camera Obscură și poți să te alegi cu o poză făcută cu un aparat foto antic (șmecherie simpatică: cu un DSLR înauntru ;). Tarabe în centru, pe Mețianu nu mai e nimic (nici umbreluțele colorate), iar seara, pe Ștrand, s-a proiectat filmul „Trash”. Semi-noutate: s-au dat jos gardurile dintre bazine și fostele terase Nerv și Sivi. Pe partea cealaltă, de după gardurile încă rămase pe poziții, viața de noapte a Ștrandului este în continuare moartă. Iar pe o terasă din centru am aflat că evenimentul de muzică electronică „ABC @ Schelă” din iulie a primit o amendă „frumoasă” pentru perturbarea liniștii publice… în condiția în care nu e nici un bloc sau casă în jur, decât la Subcetate sau după pod și faleză, cel mai „aproape”. Dar… ne mai mirăm? Trăim în cel mai penticostal oraș din vestul țării.