vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Falcă și Ioțcu își schimbă vecinii! Sau, altfel spus, ce nu mai e bun de primar, e bun de președinte…

    de O. Peniță | 31 iulie 2014, 10:15 AM | Culise | Recomandările editorilor | Știri Arad

    5

    De curând, agitație mare la vila duplex din Aradul nou, acolo unde, cu voia lui Dumnezeu și a… banilor (muuulți!) trăiește și conviețuiește în pace – până la proba contrarie! – primarul Aradului. Ne-am întrebat? Oare o fi venit iar DNA-ul să pună sechestru? Însă… nu. Gheorghe Falcă are alți vecini de duplex. A plecat vecinul (constructorul) Pașca și a sosit ginerele și fiica rectorului Ardelean de la „Vasile Goldiș”.

    În acest moment nu știm dacă trebuie să dăm crezare zvonurilor că locul lăsat liber prin vânzare a costat câteva (bune) sute de mii de euro. Însă, având în vedere luxul – se știe preferința doamnei Ela Falcă pentru tot ceea ce e scump și, la fel, se știe că tot ea a fost și cea care a făcut designul locuințelor! – în care se trăiește în respectiva vilă, tindem să credem că prețul a fost foarte piperat. Mai mult, dacă vrei să te duci să trăiești lângă Gheorghe Falcă, trebuie să plătești nene!…

    Surpriza noastră n-a venit însă din Aradul Nou… A venit după ce am urmărit camionul care transporta cele câteva lucruri luate de constructorul Pașca din viluță. Știți unde le-a dus? Ei bine, pe Bulevardul Gen. Dragalina (în vecinătatea Hotelului Parc), acolo unde, din câte știm, același Pașca amenajează două super apartamente care se întind pe câteva sute de metri pătrați.

    Iar dacă încă n-ați ghicit cine va sta în imensitățile alea, atunci vă spunem noi: fami(g?)lia Ioțcu și cea a lui Pașca!

    Care sunt cauzele acestor schimburi de substanță? Ar putea fi trei: 1. Ela Falcă nu s-a mai înțeles cu doamna Pașca… sau cu domnul Pașca și le-a făcut viața calvar; 2. Gheorghe Falcă nu-i mai dă lucrări de construcții lui Pașca; 3. Ioțcu are intrare mare la Compania de Apă Canal (de fapt, aproape decide tot!) și, drept urmare, Pașca a primit câteva mari lucrări de amploare în zonă, ca să nu spunem că în tot județul.

    Dn ce bani se amenajează apartamentele de pe Dragalina? Of, cu scuzele de rigoare, chiar nu știm deocamdată. Dar, la un moment dat, cu siguranță că o să aflăm…

    Pentru cititori: vă rugăm să ne scrieți și să ne spuneți cât costă un apartament de peste 200 de metri pătrați (plus curte interioară)pe Bulevardul Dragalina?  În ceea ce privește cealalată locuință a familiei Ioțcu, la Vladimirescu, știm cât costă.

     

    foto: stareanatiunii.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.