vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Falcă se dă mare și la Ministerul Culturii, la ultima dezbatere cu scandal: „Am fost printre puţinii care au investit în cultură”

    de Special Arad | 18 ianuarie 2016, 10:43 PM | Administraţie

    0

    Reprezentanţi ai mai multor instituţii, precum filarmonici şi opere, muzee şi biblioteci din ţară s-au opus astăzi, la Ministerul Culturii, proiectului de modificare a Ordonanţei 189/2008 ce prevede ca la conducerea instituţiilor de cultură să poată fi numite şi persoane din alte domenii de activitate decât cele culturale. Printre cei care s-au opus modificării ordonanței s-a numărat și primarul Falcă.

    După ce Aradul, sub coordonarea vizionarului Falcă, a pierdut în mod lamentabil cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, edilul a simțit nevoia să demonstreze că are, în continuare, ceva de spus în probleme de „Cultură Națională”.

    Bineînțeles, Gheorghe Falcă nu s-a putut abține să nu-și etaleze, în stilul său caracteristic, marile „realizări”:

    Am fost printre puţinii care au investit în cultură. Din bugetul anului 2015, 10% au fost bani direcţi către cultură, separat de cel alocat infrastructurii culturale. Am finalizat anul 2015 cu un excedent bugetar de 32 de milioane de euro. Spun asta pentru că vreau să vorbim în termeni de credibilitate”, a spus Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad, la dezbaterea publică de la Ministerul Culturii.

    Dacă veţi promova această Ordonanţă, prost va merge”, a adăugat Falcă. „Haideţi să ne întâlnim finanţatorii, atât cei guvernamentali, cât şi ai administraţiei locale, să discutăm separat, pentru că una este managementul la Filarmonică şi alta managementul muzeelor”, a precizat acesta.

    Am reuşit pe bani europeni să creem un muzeu şi Guvernul României nu ne-a lăsat să angajăm personal. Cred că ar trebui să vă spunem şi noi problemele noastre şi să nu ne grăbim. Este un moment de început. Să aşteptăm să treacă alegerile locale, ca aceşti oameni să fie disponibili pentru întâlniri, şi avem un an împreună pentru a reuşi ca, în toamnă, nu să discutăm despre o reformă mică, ci despre o aşezare în relaţie cu ceea ce înseamnă partea europeană„, a fost propunerea lui Gheorghe Falcă.

    Pe de altă parte, Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, a fost mai categoric, declarând că este pe picior de război cu ministrul Vlad Alexandrescu. Acesta i-a reproșat tranșant: „Sunteţi ministrul Culturii, nu ministrul străzii!”

    Concluzia ministrului Culturii a fost aceea că este nevoie de mai multe întâlniri şi discuţii pe această temă. „Ordonanţa 189, de la început, nu a fost suficient de încăpătoare. Trebuie pornită o reformă mare, iar asta cu ajutorul consultărilor. Astăzi a fost punctul de pornire, de reflecţie”, a spus Alexandrescu.

    Sursa: MEDIAFAX

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.