Cu toții cunoaștem acea persoană care găsește mereu o modalitate de a se eschiva de la responsabilitatea propriei vieți. De cele mai multe ori noi înșine suntem acea persoană. Fiecare dintre noi avem momente în care ne simțim pur și simplu nedreptățiți, în care ne simțim furioși și frustrați pentru că, în ciuda încercărilor noastre asidue, lucrurile nu au ajuns la un bun sfârșit. Ne gândim că avem ghinion, că nu ne-am născut în țara potrivită, sau ajungem la concluzia tristă că oamenii sunt în general răi și ne propunem ca data viitoare să atacăm noi înșine, înainte de a fi atacați, să înșelăm noi, înainte de a fi înșelați.

E foarte ușor să vedem lucrurile care ar fi putut fi altfel pentru a ne asigura obținerea scopului personal. Mai grea este însă acceptarea faptului că noi înșine suntem în primul rând responsabili pentru aproape toate lucrurile din viața noastră, bune sau rele. Cu cât depunem mai mult efort pentru a obține un scop, cu atât mai greu ne este să acceptăm faptul că, atunci când eșuăm, vina este în primul rând a noastră. Sigur, putem să observăm toate lucrurile care ni s-au pus împotrivă, toate circumstanțele nefavorabile, dar la ce ne poate ajuta asta? Dacă ajungem la concluzia că, într-o anumită situație, noi am făcut tot ce era omenește posibil și totuși am eșuat, înseamnă că data viitoare vom acționa la fel, sperând că de această dată nu ne vom mai lovi de acele circumstanțe potrivnice. Oare nu avem șanse mai mare de reușită în cazul în care noi înșine ne adaptăm la greutăți, chiar dacă acestea sunt cu adevărat nedrepte?

Am auzit de multe ori expresia „nu e drept”, dar dacă privim cu atenție în jur putem observa cu ușurință că foarte puține lucruri în viață se comportă conform ideilor umane legate de ceea ce este drept sau corect. Chiar și atunci când are loc o nedreptate, chiar și atunci când noi încercăm să ne atingem scopul în toate felurile de care suntem capabili la momentul respectiv și totuși nu reușim, a ne încrucișa mainile și a spune „asta nu e corect” nu ne va ajuta la nimic. În acele momente este potrivită mai degrabă o anumită doză de modestie, care ne va putea duce la gândul că, totuși, am fi putut să abordăm problema în cauză în alt fel.

Bineînțeles că există anumite situații care sunt pur și simplu dincolo de controlul nostru, dar chiar și în aceste situații, a ne concentra pe felul în care suntem nedreptățiți, pe faptul că ceea ce se întâmpla „nu e corect” nu ne va duce foarte departe. Chiar și în acest caz, sentimentul că suntem îndreptățiți să obținem un anumit rezultat ne poate provoca multă suferință inutilă.

Din păcate mulți dintre noi luăm în considerare numai rareori faptul că prezentul este urmarea tuturor alegerilor pe care le-am făcut în această viață. Atenție: o alegere nu este în mod necesar conștientă. De multe ori acționăm într-un fel sau altul pentru că „așa mi-a venit” sau „așa am simțit în acel moment”. Și aici intervine problema: cu cât suntem mai puțin conștienți de motivele pentru care acționăm într-un fel sau altul, cu atât suntem mai departe de advăratul nostru sine și cu atât suntem mai aproape de o viață trăită în bătaia vântului. Evoluția personală este în mare parte rezultatul integrării unui număr cât mai mare de caracteristici personale care au fost până acum necunoscute, manifestându-se plin implusuri greu de controlat sau de înțeles. Deci introspecția tinde în primul rând spre o cunoaștere din ce în ce mai completă a propriului sine, prin adaptarea conștientă la propriile aspecte pe care le putem considera negative, necizelate, acele lucruri care nu ne plac la propria persoană.

Explorări în interior, pentru că în interiorul fiecăruia dintre noi se află adevărul. Dar a sonda adâncimile propriului sine nu este un proces ușor și nici întotdeauna plăcut, pentru că el presupune să privim în ochii propriilor demoni și să trăim o vreme în propriul întuneric, pentru a putea apoi ieși la lumină ca un nou eu. Dar dacă dorim cu adevărat să ne apropiem de potențialul personal maxim, această confruntare cu propria umbră este un proces nu doar binevenit, ci și unul necesar.

Așadar scopul explorărilor interioare îndeamnă la suferință conștientă, pentru că aceasta are ca rezultat parcurgerea pas cu pas a drumului spre a deveni ceea ce fiecare din noi ne-am născut să fim. Numai ca urmare a conștientizării, într-o măsură cât mai mare, a propriilor aspecte întunecate, a propriilor neajunsuri sau vicii putem să începem să le gestionăm pe acestea și să facem alegeri conștiente în legătură cu ele, care ne duc mai aproape de împlinirea personală, de rezultatul așa-numitei individuații. Numai realizând greșelile trecute putem încerca să evităm greșelile viitoare. Astfel ne asumăm responsabilitatea asupra propriei vieți și exersăm acțiunea conștientă în favoarea impulsului de moment, tinzând astfel să fim, fiecare în felul nostru unic, Oameni.

Mihai Dumitrescu

(sursa foto: playbuzz.com)