joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Eventul Bătrânei Doamne! UTA BD a învins Gloria și a câștigat Cupa României!

    de Lucian Dănilă | 8 iunie 2014, 5:12 PM | Sport

    0

    UTA Bătrâna Doamnă a demonstrat la Lipova, locul de disputare a finalei Cupei României – faza județeană, că este cea mai bună echipă din județ în acest sezon. După ce s-a impus în campionat și a acces la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a, echipa lui Roland Nagy a învins și Gloria în finala cupei.

    Lipova părea o locație oarecum forțată pentru o finală disputată între două echipe din Arad. Părea doar, pentru că baza sportivă din orașul de pe malurile Mureșului s-a dovedit o gazdă excelentă, cu un public numeros, cu un teren foarte bun, iar împrejurimile sunt foarte frumoase, mai ales dacă ne gândim la panorama dinspre cetate.

    UTA BD și Gloria au oferit un spectacol fotbalistic agreabil, mult peste nivelul a două echipe de… județ. S-a ratat aproape la fel de mult de ambele părți. Gloria a început seria ratărilor, dar cele mai mari ocazii le-au avut tot cei de la Bătrâna Doamnă, atunci când Eric Wild și Ciprian Rus nu l-au putut învinge pe Bujor din 3 metri! Au fost și două bare, una de fiecare parte, Nădăban din partea UTA BD, respectiv Manea de la Gloria.

    Golurile au venit abia în ultima repriză din cele două de prelungiri. Nădăban a marcat cu capul în minutul 108, după o minge centrată de Raț, iar Capătă a pus capăt luptei cu un șut în diagonală de la colțul careului de 16 metri, la rădăcina barei, în minutul 112. „Am scris istorie, am marcat cu capul”, era foarte mirat Nădăban la finalul jocului.

    Galeria echipei UTA a fost și ea la mare înălțime, cântând pe tot parcursul jocului, dar mai ales la final, împreună cu cupa și jucătorii. La festivitatea de premiere, după ce și-au primit medaliile arbitrii și organizatorii, din partea Gloriei s-a prezentat doar Tie Berar, ceilalți componenți ai delegației preferând să urce direct în autocar.

    Botiș a primit cupa în calitate de căpitan, cel mai efervescent dintre jucători fiind Dumitru Copil, cel care a și sechestrat trofeul pentru câteva momente. Apoi sărbătoarea a continuat la localul din Lipova al unuia dintre liderii galeriei, Colin Mesz.

    „Ne bucurăm pentru acest trofeu. A fost un meci peste nivelul la care evoluăm atât noi cât și Gloria. Pentru noi greul abia începe. Dacă nu câștigăm meciul de baraj de la Lugoj atunci am muncit degeaba în acest an”, spune Roland Nagy, antrenorul Bătrânei Doamne. El a folosit o formulă experimentală, menajând câțiva dintre jucătorii importanți cum ar fi Hlistei, Mitrea sau Leucuța, printre titulari apărând Bodea, Gheorghiță și juniorul de mare perspectivă David Popa.

    UTA BD va juca barajul de promovare contra echipei Retezatul Hațeg, în data de 21 iunie, la Lugoj.

    Gloria Arad: Bujor – Topai, E. Wild, Blănaru, Hulbăr – Gherghel (Bilia), Manea (Urs), Palcu (Petra), Filimon, Gâlcă (Pocol) – Berari.

    UTA BD: Bodea – A. Popa, Botiș, Eric Wild, Suslak – Gheorghiță (Avrămuţiu), Varga, Nădăban, Copil (Raţ) – C. Rus (Capătă), D. Popa (S. Leucuţa).

    Arbitri: Ionuț Nicoraș, Gabriel Hărduț, Casian Bălă.

    Rezervă: Bogdan Loredan.

    Observatori AJF: Vasile Rad și Claudiu Tripa.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.