Turneul pianistului Andrei Irimia, „Lights and Shadows”, ajunge și la Arad
Pentru publicul iubitor de artă și muzică neoclasică, pianistul și compozitorul Andrei Irimia aduce o experiență inedită prin noul său turneu „Lights and Shadows”. La…
Pentru publicul iubitor de artă și muzică neoclasică, pianistul și compozitorul Andrei Irimia aduce o experiență inedită prin noul său turneu „Lights and Shadows”. La…
Tenorii ALIN STOICA, VLAD MIRIŢĂ şi ŞTEFAN von KORCH – nume marcante din universul artistic românesc, concertează împreună în această primăvară în turneul intitulat 3…
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști…
Q Band, îndrăgita formație arădeană, împreună cu invitații speciali, dintre care și actorul Zoltan Lovas, susțin și în acest an la Filarmonică concertul dedicat Crăciunului,…
Am primit spre publicare un comunicat din partea organizatorilor concertelor lui Ștefan Hrușcă. Așa cum ne-a obișnuit, artistul, care locuiește în străinătate, vine în România…
Săptămâna aceasta, atât Filarmonica Arad cât și Casa Pianului Jacques Faix au fost gazdele Arad International Masterclasses – un proiect în premieră la Arad. Aici,…
Primăria și Consiliul Local al orașului Chișineu Criș organizează în weekendul 22-23 iulie „Zilele Orașului Chișineu Criș”, sărbătoare care se va desfășura în incinta stadionului…
Filarmonica Arad anunță reînceperea seriei de concerte desfășurate în aer liber, în zona cunoscută drept „La băncuțe” din Parcul Eminescu. La fel ca în anii…
După ce furtuna de vineri noapte a oprit mai repede decât era în plan programul concertelor din prima zi a festivalului SYA Experience, din parcarea…
Comunicat. Astăzi se dă startul celei de-a XVI-a ediții a evenimentului Zilele Șiriei, eveniment care va avea loc, timp de trei zile, pe Stadionul „Otto…
Ultima zi de joi din această lună aduce la Ștrandul Neptun un concert cu totul aparte! În 29 iunie, de la ora 20.00 îndrăgita trupă…
Comunicat. Bega Symphony Orchestra, sub bagheta reputatului dirijor Radu Popa, este numele orchestrei simfonice care va concerta pe scena Festivalului SYA Experience în seara de…
Ce mod mai frumos de a încheia o seară de concerte dacă nu cu un spectacol cu flăcări? Acesta nu a fost însă singura atracție…
Aradul trece pe jazz în acest sfârșit de săptămână. Începe cea de-a doua ediție a festivalului Jazzar, care aduce timp de trei zile, în trei…
Festivalul Internațional JAZZAR revine cu cea de-a doua ediție, în perioada 26-28 mai 2023 la Arad. Festivalul JAZZAR este un proiect muzical de revitalizare culturală…
Marele Liszt Ferenc a concertat la Arad în 1846, iar acum – la 177 ani distanță – publicul a avut parte de un reminder, prin intermediul…
În pragul Sărbătorilor Pascale, sfârșitul de săptămână a adus arădenilor muzică înălțătoare care le-a uns sufletul: a fost cea de-a treia ediție a Festivalului de…
Comunicat. Tribuna Tinerelor Talente încheie prima lună de primăvară la Filarmonica Arad, serile de marți, 28 martie 2023 și joi, 30 martie 2023 fiind destinate…
Festivalul de muzică religioasă ajunge la ediția cu numărul 3, săptămâna viitoare. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 martie – 1 aprilie și va…
Simion Bogdan Mihai, cobzar, lăutar, culegător de muzică tradițională, realizator radio și TV, vine pentru prima dată la Nux Rock pentru a cânta împreună cu…
Celebrul spectacol simfonic-umoristic oferit de MozART group ajunge în premieră și la Arad, precum și în alte șapte orașe din România. Concertul din Arad este…
Cei ce ne-au dat nume – primul LP al formaţiei Phoenix, editat în 1972 la casa de discuri „Electrecord” și materialul care a dat nume…
Prima lună de primăvară aduce la Filarmonica Arad un medalion de excepție Johannes Brahms, concertul pentru vioară în re major op. 77 care a fost…
Cea de-a 27-a ediție a Gărâna Jazz Festival va avea loc între 6 și 9 iulie în Poiana Lupului din Gărâna și în Biserica Catolică…
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
La inaugurarea Spitalului de Oncologie de azi, prezența mai multor oficialități locale (și nu numai) nu a surprins pe nimeni. De fapt, e o normalitate....
Mai exact, întrebat fiind ce părere are despre lupta firmei conduse de soție pentru câștigarea licitației pentru proiectul tehnic al Complexului Matern-Pediatrie, a spus așa:...
Treaba se înturvinează, lupta electorală nu se mai ascunde după fraze aduse din coadă, au apărut primele afișe electorale pe clădiri, partidele se mișcă de...
O săptămână, cum ar veni, în așteptare. Cea trecută, despre care va fi vorba mai jos, dar, avem tot dreptul să presupunem că și cea...
Azi se împlinește o lună de la publicarea articolului Cum se întorc copiii acasă. O zonă din Arad, uitată de Primărie, a devenit raiul câinilor...
De câțiva ani deja, locuitorii de pe strada Mihai Kogălniceanu, din municipiul Arad, sunt puși în dificultate în ceea ce privește locurile de parcare, „mărul...
După ce în ianuarie locuitorii de pe o stradă din Sânleani s-au trezit că nu mai pot intra în curțile caselor, din cauza inundării produse...
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști...
Scriitorului arădean Gheorghe Schwartz i-au fost publicate anul acesta două cărți, în traducere, una în Franța, iar cealaltă în Irlanda, „Les eternelles enigmes” și „Poolos,...
La 10 ani de existență, fARAD vine cu o inițiativă inedită: un top 10 al celor mai bune documentare românești de după 1989, alcătuit de...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat optsprezece cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera...
În efortul de a promova dezvoltarea durabilă și de a respecta interesele reale ale cetățenilor, un grup de cetățeni din zona Polivalentă, susținuți de USR...
Astăzi, într-un eveniment deosebit de important pentru scena politică locală, Cristian Galea a anunțat în mod oficial candidatura sa pentru funcția de primar al Municipiului...
Aradul pare un oraș gri, un oraș din care se pleacă. În ultimii 10 ani populația orașului a mai scăzut cu 13.000 de oameni. Față...
Sportivului arădean Luca Kunszabo, judoka campion național la toate vârstele și campion balcanic, i s-a împlinit sâmbătă unul dintre cele mai importante vise ale vieții:...
Sute de tineri au participat aseară la un concert V-Day Party, în Arad, la Expo Arad, la care se „produceau” cântăreții Polly și Berechet, dar...
Avram Gal, patronul Transilvania Steakhouse, restaurant în care se vindeau burgerii cu 6000 de euro, a fost condamnat la închisoare cu executare de Tribunalul București....
Presa din Belarus a anunțat luni noaptea că fostul jucător de hochei de la Pittsburgh Penguins, Konstantin Koltsov, partenerul jucătoarei de tenis Aryna Sabalenka, a...
Șefa Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kövesi, a vorbit, în cadrul unui interviu recent acordat jurnaliștilor de la proiectul Follow the Money despre un nou...
Vladimir Putin și-a asigurat duminică un nou mandat de 6 ani, după ce a obținut, potrivit primelor rezultate oficiale, peste 87% din voturi, într-un scrutin...
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
Comunicat RAR. Documentul va fi eliberat la vânzarea mașinii pentru a putea fi prezentat cumpărătorului, conform legii 142 din 2023 și OMTI 210 din 2024,...
Permisul de conducere, aşa cum îl ştim, va fi înlocuit cu un permis auto digital, maşinile vor avea cutie neagră de anul acesta, iar şoferii...
Cipul Blackwell, numit după statisticianul și matematicianul David Blackwell, este cel puțin de două ori mai rapid decât predecesorul său, a declarat CEO-ul Nvidia, Jensen...
Conectivitatea prin satelit pentru smartphone-uri s-a dovedit valoroasă pe iPhone-urile Apple, unde a și debutat, cu seria iPhone 14 în 2022. Dar, apelurile de urgență...
Compania OpenAI are ca obiect de activitate cercetarea și implementarea Artificial Intelligence (AI) în beneficiul întregii umanități. Când OpenAI a lansat aplicația ChatGPT, a stârnit...
Regizoarea născută la Arad, Diana Gavra, este de profesie avocat. Cunoaște, așadar, întregul limbaj de lemn judecătoresc, încadrările juridice, utilitățile și dedesubturile Codului Penal. Cu...
Mâine seara (vineri, 15 martie, ora 19:00), filmul documentar „Amar” va putea fi văzut în premieră la Arad într-o proiecție specială la Cinema Arta, în...
Arădenii au auzit, cu siguranță, de regizoarea Diana Gavra. S-a născut la Chișineu-Criș și a copilărit la Arad, iar ulterior s-a mutat în capitală, unde...
Cântăreața și compozitoarea timișoreană Amalia Gaiță revine în Arad pentru un concert de club în care prezintă cel mai nou album al ei, „Mimosa”, lansat...
Pentru publicul iubitor de artă și muzică neoclasică, pianistul și compozitorul Andrei Irimia aduce o experiență inedită prin noul său turneu „Lights and Shadows”. La...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Bridge City Sinners, John Carpenter feat. Cody Carpenter &...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Vă prezentăm noile clasamente alcătuite de ghidul online de streaming JustWatch.com, cu cele mai populare filme și seriale de pe serviciile de streaming din România. Cele două...
O echipă de cercetători de la Institutul Allen din SUA au început procesul de cartografiere a celor 86 de miliarde de neuroni din creierul uman,...
Doar 14 pacienți recunosc, în cadrul chestionarelor Ministerului Sănătății pe care le-au completat la externare, că li s-au cerut bani sau atenții din partea medicilor...
Potrivit unei noi ediții a Ghidului asiguratului, anumiți pacienți din țara noastră pot beneficia, printre altele, și de servicii de îngrijire la domiciliu. Astfel, după...
Poveste de groază în satul Arăneag, comuna Târnova, acolo unde un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că și-a violat trei din...
De ani de zile, medicii, asistentele, pacientele vechiului Spital Matern din Arad, de fapt toți arădenii, aud promisiuni că se construiește un complex nou, care...
Licitația publică pentru retehnologizarea CET Hidrocarburi a fost câștigată, în primă fază, de o asociere de trei firme care are ca lider firma Elsaco Electronic...
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Realizatorul emisiunii „Jurnalul de Seară“ de la Digi24, Cosmin Prelipceanu, a discutat telefonic câteva minute în direct, joi, 11 ianuarie, cu o persoană despre care...
Comentariile portalului
Dar tot nu se știe unde e cadavrul?
Cum poate sa nu vada nimeni conflictul de interese intre falca si firma nevestei sale? Daca ar fi existat justitie in Arad, falca ar fi de mult la puscarie.
Daca finanțează dl.primar investiția în sistemul video din buzunarul propriu si apoi o donează orașului, o votăm și noi.