În orașul care rămâne în urmă și lasă dâre puturoase de melc trecut prin haznaua Gospodăriei Comunale în drumul său spre pasarela de la ștrand.

Orașul pute nu doar din cauza gunoaielor nestrânse și a șobolanilor morți din clădirile dărăpănate din centrul său istoric, adie și datorită jegului care se mătură sub covor în Palatul Administrativ.
Și nu numai pentru că Onorabilul Ghiță Falcă pierde teren în lupta sa milenară de pe acum pentru a ajunge cât mai sus în ierarhia penelistă și, în general, în toate ierarhiile.
Un artist stradal arădean este hărțuit de administrația locală de parcă ar fi vrut să cânte în Piața Tiananmen, nu în fața Catedralei Catolice arădene, vedete de doi lei trecute sunt plătite din belșug să vină la Arad să ne explice cum stă treaba cu familia, după care organizatorii se plâng de lipsa de interes a arădenilor.

Am trecut de mult de faza în care criticile mai aveau vreun rost, în fond poți critica doar ce poate fi îndreptat în speranța că subiectul criticat este un om onest și trage concluziile care se impun în urma observațiilor critice.
Am trecut de mult și de starea în care puteam vorbi de greșeli, de stângăcii sau erori.
Conducerea națională a PNL e într-o situatie ingrată, Băiatul de Aur de la Arad, șeful de campanie al ultimelor alegeri pierdute lamentabil, nu mai greșește, a devenit el însuși o eroare.

Alegerile interne orchestrate în Arad de Ghiță Falcă scot la iveală, dacă mai era cazul, modul de acțiune voluntarist, dictatorial pe alocuri, al liderului venit de la Brad. Semnele de degradare neglijate de cei care trebuiau să le observe de mult se transformă în psihoză monomaniacală care îi duce pe liberalii din Arad, conduși de Falcă-Ahab, spre ciocnirea fatală cu Balena Albă a nemulțumirii populare din ce în ce mai evidente în care se topește văzând cu ochii credibilitatea – oricum subrezită după unirea cu PDL -, ideii liberale.
Baiul e cât casa, iar soluția nu se întrezăreste.

În lipsă de altceva, conducerea de la centru gândește (sau doar e un simplu zvon) să-l reactiveze pe Traian Igaș, cel puțin pentru o perioadă de interimat în care s-ar putea limpezi cât de cât apele liberale foarte tulburi de la Arad.

De altfel, deocamdată nici nu prea există altă soluție, nemultumiții, în frunte cu familia Pistru, nu reprezintă nicio garantie, fiind de fapt creații ale lui Falcă, cu metehnele învățate de la marele lider, singurul care a iesit, de voie, de nevoie, din acest carusel al corupției interne fiind fostul ministru de interne, fost deputat, fost senator, actualmente simplu om de afaceri.

Sindicatul de la CET protestează împotriva promovării unui fin al familiei bicefale, în timp ce Doamna Pistru, exact ca baba care se piaptănă în mijlocul focului, se gândeste la reintroducerea birjelor în oraș.

 

2005-06-30-Wien-konflis

Cu scop turistic, desigur, nu ca să înlocuiască Range-Roverul familial parcat mai tot timpul în mod neregulamentar, ci să-i atragă pe cei care s-au plictisit de Viena, de birjele de acolo.

Va fi frumos în mod sigur, Andreea Marin va arăta extraordinar într-o birjă arădeană la inaugurarea traseului, singura problemă ar fi că în afară de ea turiștii de la inaugurare n-ar mai avea la ce să se holbeze.
Pereții coșcoviți din centru nu pot fi ocoliți chiar dacă traseul va fi proiectat de specialiștii cei mai tari de la Pro Arhitectura, coșurile de gunoi revărsându-se de preaplin cu atât mai puțin, nemaivorbind de faptul că nu vor auzi decât zgomotul motoarelor de mașini, cântăreții stradali fiind neaveniți în Aradul care nu de mult încă vroia să fie capitala culturală a Europei.

De altfel, ideea Doamnei Pistru seamănă foarte bine cu marele proiect uitat al unei alte doamne peneliste, ne gândim la biblioteca din tramvai a Doamnei Boghicevici, fiindcă, în absența unei zone pietonale centrale și relativ mari, plimbatul cu birja va fi un chin atât pentru oameni cât și pentru sărmanele animale.
Aceste „inițiative”  doi la leu, cu care începe să ne obișnuiască administrația lui Ghiță Falcă, dovedesc din plin lipsa de viziune și anvergură – scuzați aceste cuvinte cam deplasate aici – a echipei care s-a cocoțat la pârghiile de comandă ale unui oraș (și judet) care, chiar dacă nu a fost niciodată Mica Vienă, era vestit prin spirit comercial, o anumită știință a vieții comode și plăcute, asta fără să mai vorbim de grija pentru ordine și curățenie,

Vin cu două exemple, primul din adolescența mea, atunci când, în drum spre liceu, mă dădeam jos din tramvai la „Burza” să mănânc o brânză cu smântână, Făgăraș se numea parcă, cu două cornuri proaspete. La coborârea din tramvai – era la începutul anilor șaptezeci – în sezonul cald, ca primă impresie mă binedispunea mirosul asfaltului stropit din belșug care, pe măsură ce mă apropiam de lactobarul vizat, se amesteca cu cel al produselor de panificație abia scoase din cuptor.

Celalăt exemplu este și mai vechi și-l are ca personaj central pe cel mai longeviv primar al Aradului, cel care a stat în fruntea modernizării orașului 26 de ani, între 1875 și 1901 și care mai nou are un bust undeva pe o terasă de restaurant de pe strada Episcopiei.

 

szinh1873-76

Domnul Salacz era din Gyula (Jula), venind la Arad ca tânăr jurist – cu alte cuvinte, nu este adevărat că dacă nu ești arădean nu poți deveni! -, astfel încât trecând pe acolo deja ca primar al Aradului a observat că se demolează o construcție masivă, lemnele, aflând din discuții, fiind destinate focului. Omul s-a interesat cât cer julanii pe grinzi, i s-a spus numai să le ducă de acolo, nu au pretenții bănești.

A organizat transportul la Arad și acele grinzi au devenit structura de lemn a Teatrului de Vară – da, Aradul a avut și așa ceva acum o sută de ani la o populație de cincizeci de mii de locuitori -, o clădire unicat aflată pe Malul Muresului cam între Liceul Moise Nicoară și cel Pedagogic de astăzi.
Nu, nu vă aruncați, Salacz n-a vândut grinzile orașului, le-a procurat și incă ceva foarte important: la sfârșitul mandatului nu a fost mai bogat ca înainte, dimpotrivă!

Alte vremuri, veți spune!

 

18404110_10209448871962094_4091716710175381874_o

Iar eu vă spun că vremurile sunt așa cum le facem noi, putem alege ce preferăm: pe Andreea Marin decoltată și bine plătită să urce într-o birjă arădeană sau pe artistul arădean care vrea să ne cânte, nouă, arădenilor, pe stradă?

Minciuni pe față sau activitate în slujba comunității?
E foarte simplu!

E. Nola, 18 mai 2017, 10:33 AM