Uite că ne occidentalizăm, au ajuns tornadele și la noi.

A fost prăpăd la Timișoara și în alte locuri apropiate și se raportează în continuare tornade la sud de noi, se pare însă că aceste fenomene, precum și altele, ne ocolesc cu precauție, explicații se pot găsi, desigur, dar degeaba dacă tot nu se întâmplă nimic.

Să nu ne înțelegeți greșit, Doamne ferește să dea tornada peste noi, chit că așa primii oameni ai orașului și județului cu același nume se pot duce linistiți până la stadionul în construcție al UTA-ei, minunându-se de progresul nemaivăzut al lucrărilor care trebuiau finalizate acum un an, un an și ceva.

Pe ei nu-i privește chemarea la ordine venită din partea neamțului din fruntea țării, cel care a constatat din nou că toate ar fi bune și frumoase dacă n-ar trebui să stea în fruntea unei nații pentru care catastrofa nu este atunci când vântul smulge acoperișuri și mută șaormeria la colțul celălalt al clădirii, nici măcar atunci când ploaia trece nestingherită din bucătărie în dormitor.

Astea sunt lucruri normale pe aici, în fond toate astea se pot întâmpla oricând și oriunde și fără cauze naturale, ajunge doar ca un Dorel mai distrat să dea cu târnăcopul în conducta centrală a orașului.

Johannis încă speră, e asta o dimensiune cunoscută a etniei sale, nu degeaba se spune despre ei că poți fi sigur că i-ai bătut la fotbal doar după ce urcă până la ultimul în autobuz. Johannis n-are cum să realizeze că adevărata catastrofă pentru poporul său este chiar el, ca reprezentant al clasei politice, faptul că este totuși neamț fiind doar o circumstanță atenuantă sau agravantă, asta depinzând doar de starea psihică momentană a fiecărui român în parte.

iohannis sexy

Având în vedere această cruntă realitate etnografică sau psiho-socială, orice avertizare de urgență este în van, înțelepciunea populară manifestându-se din plin pe linia evidentă a cugetării milenare: ferește-mă, Doamne, de prieteni că de dușmani mă feresc și singur!

Intrând mai adânc în această înțelepciune, realizăm din plin adevărul ei, exemplele care o ilustrează găsindu-se la tot pasul și la tot colțul.

Hai să ne uităm, de exemplu, la echipa fanion a orașului, UTA.

Chestia asta cu echipa fanion e ca și speranța lui Johannis că va reuși să-i transforme pe români în nemții orientului: este frumoasă, dătătoare de speranțe, dar absolut iluzorică.

suputa7

UTA nu mai este de mult decât o amintire, vorbărie goală și vacă de muls pentru câteva personaje care roiesc de anii de zile în jurul lui Gheorghe Falcă, cel care le are cu sportul cum le are și cu arta și cultura: le consideră chestii fără importanță, mai mult decât atât, domenii pentru aiuriți, pentru limitați care nu realizează că lumea este condusă de bani, iar banii nu se bagă în prostii percum sportul sau, Doamne feri!, cultură.

Cu toate acestea, pentru că despre Gheorghe Falcă poți spune multe, dar nu și că n-ar știi care este interesul său strict și propriu, a fost lămurit de acești jucători la ofsaid din sport și cultură de necesitatea unor gesturi către prostime, în fond până când vrei să fii ales și reales trebuie să ții cont înainte de toate de cei mulți.

Iar dacă din aceasta îți mai iese și ție un ban, mic acolo, nu e nicio problemă, dimpotrivă.

Așa se face că după ce a transformat toate stadioanele orașului în supermarketuri, instituțiile de cultură în depozite de bani pentru cosmeticele de care are nevoie să iasă din când în când, de obicei din patru în patru ani, în fața celor pe care îi pustiește mai abitir ca uraganul Gheorghe, a ajuns la concluzia că UTA ar putea fi echipa lui de casă, un fel de investitie în imagine, un prilej extraordinar de a manevra interesul firav dar gălăgios pentru Bătrâna Doamnă, de mult pensionată, în propriul interes.

Lucrurile au functionat la început, în fond în liga a IV-a poți juca fotbal și în somn cu jucători de liga a III-a, ajungând acolo mai faci un efort supraomenesc si promovezi în cea de a doua ligă.

Aici e nițel mai greu, trebuie să fii atent, ai nevoie de câțiva jucători de primă linie ca să rămâi în cea de a doua și uite așa speranța poate fi hrănită cu câteva milioane de euro din bugetul orașului, în timp ce tu speri, percum Johannis, numai că tocmai invers, că cei mulți și proști nu se vor deștepta niciodată.

Te fotografiezi în iarba stadionului demolat, îl trimiți din când în când pe Bibarț să mai spună ceva tâmpenii, mai ieși si tu cu câteva profeții alunecoase precum șerpii Phytiei ieșiti din cadavrul în putrefacție a lui Phyton, șarpele absolut.

bibartmeszar-e1484741217570-1

Și uite așa îi prostești pe cei mulți, pe cei puțini dar plini de așteptări și speranțe, pe cei care nu vor să creadă că nu tornada și vijelia, ci funcționarul necinstit este adevărata catastrofă.

Însă ochiul furtunii este aproape.

Ultimii trei antrenori ai UTA-ei, indiferent de calibrul lor de antrenori, venind la Arad au simțit că vijelia se apropie, liniștea și nemișcarea fiind atât de intense încât timpul rămas se putea măsura în ore și zile.

Cel mai bine a ieșit Laurențiu Roșu.

A gestionat eșecul care a depus echipa în ochiul imobil al tornadei în formare, și-a luat banii și a plecat repede în liniștea apăsătoare de dinaintea furtunii.

Mihalcea a stat și mai putin, iar Falub doar două meciuri, după care a plecat fără să mai spună adio.

Iar echipa părăsită se află acum în golul indiferenței și falsității politizate până la absurd, gata să se prăbușească la prima rafală mai puternică.

stadion-1

Pe teren au rămas doar Falcă și Bibarț, așteptând ca stadionul cel nou să crească de la sine, precum iarba dintre betoanele proaspăt turnate.

Eventual, să și centreze pentru gol…..

Lajos Notaros, 21 septembrie 2017, 1:02 PM