Colaborând cu ziarul online cel mai dinamic și contondent al orașului, cred că este cât se poate de onest să prezint aici, în această rubrică personală, implicarea subsemnatului în campania electorală arădeană pentru alegerea primarului.

Neangajat politic, din Decembrie 1989 am lucrat exclusiv în presă și în învățământ. Înainte de asta, am început să lucrez, în 1982, ca profesor de filozofie-istorie la Liceul Avram Iancu din Brad unde l-am avut elev în clasele XI și XII pe actualul primar al Aradului, Gheorghe Falcă.

Nu a fost singurul elev remarcabil al meu de acolo, în cei trei ani, cât a trebuit obligatoriu să petrec la Brad până la definitivatul în învățământ, am avut câțiva elevi excepționali, printre ei pe Alin Fumurescu, scriitorul și dramaturgul, medic de profesie, stabilit de o vreme în SUA, de care au auzit poate și câțiva arădeni mai interesați de lumea literelor.

Dar am avut elevi excepționali și la Arad, la actualul Liceu Pedagogic, la Csiky Gergely sau la Universitatea Aurel Vlaicu, instituții de învățământ unde am lucrat după ce am reușit, prin renunțarea la titulatura din Brad, să revin în orașul în care am făcut liceul, m-am format și în care trăiau părinții, amicii și amintirile mele cele mai frumoase.

Ca jurnalist, după Decembrie 1989, am reușit să cunosc elita arădeană în toate formele sale: poeți și scriitori, artiști de toate felurile, intelectuali de diferite ranguri, iar în cele din urmă, dar nu neapărat în această ordine, vechea-noua elită politică.

Pe parcursul acestor ani am avut nenumărate oportunități de a pleca din Arad. În străinătate, la Cluj, chiar și în capitală, pe posturi bune, mult mai bănoase ca cele pe care le-am avut aici, și, ceea ce poate contează mai mult, având perspective mult mai mari de viitor.

Am ales să rămân și nu-mi pare rău. Sunt însă, la fel cu majoritatea celor pe care îi cunosc, frustrat de provincialismul nostru, de energiile pe care le disipăm în activități fără importanță sau fără impact în viața comunității. Nu sunt un tip care își iese ușor din sărite, însă multe lucruri care se petrec în Aradul meu îmi lasă un gust amar.

Trecut de vârsta entuziasmelor rapide și efemere, încerc să-mi aduc contribuția, atât cât pot și cât îmi permite pregătirea și onestitatea, la mersul treburilor în oraș.

Acum mă aflu într-o situație ciudată, oarecum ingrată, dar până la urmă motivantă.

Nu ascund faptul că am avut un mic, eu zic nesemnificativ, rol în ascensiunea actualului primar. Fiind redactor șef la Observatorul arădean pe atunci, am considerat că un politician tânăr și bine pregătit, format după 1989, venit pe aici să-și încerce norocul, are dreptul să fie susținut de o presă angajată în promovarea intereselor comunității locale.

Nu l-am urmat pe calea măririi, mi-am văzut de treburile mele în continuare: jurnalismul și învățământul. I-am urmărit evoluția, i-am cântărit performanțele, l-am criticat atunci când a fost cazul, de lăudat nu l-am lăudat însă niciodată de când a ajuns persoana publică cu cea mai mare greutate a comunității.

Eu sunt mai de viță veche, consider că laudele sunt pentru damele trecute de o anumită vârstă, jurnalistul sau profesorul trebuie să fie mult mai zgârcit în cuvinte de laudă și omagii.

În acest spirit am acceptat solicitarea unuia dintre candidați – este vorba de Samuel Caba – de a modera un șir de dezbateri electorale între candidații pentru fotoliul de primar al Aradului. Vor fi trei dezbateri la Sala de Conferințe din Hotelul Continental-Astoria, începând de mâine, Vineri, 13 Mai. Despre semnificațiile datei am putea scrie multe, eu însă nu sunt superstițios de fel, mai precis sunt contrasuperstițios, 13 fiind pentru mine un număr cel mult interesant filozofic, iar Vineri ziua favorită (urmează sfârșitul de săptămână, nu-i așa?).

Am acceptat invitația și pentru faptul că stafful Domnului Caba a devenit atent la serialul de investigații abia început al Specialului despre bolile și suferințele Aradului. În plus, e important să se știe, nu fac parte din stafful Domnului Caba, iar Domnia sa nu mi-a impus absolut nimic, lăsând la latitudinea mea modul în care organizez și conduc dezbaterile. Nu sunt vorbe, exact așa s-a întâmplat!

Până acum lucurile arată bine: toți candidații onorând invitația mea de a participa la dezbateri. Toți în afară de cel care este deja primar, Domnia sa considerând că nu are nevoie de dezbateri și confruntări cu cei care vor să-i ia locul. Nu comentez nici măcar asta, este dreptul său, fiecare își organizează campania cum crede de cuviință.
Arădeanul interesat este invitat să participe la dezbateri – vor avea loc în cele trei Vineri care au mai rămas până la sfârșitul campaniei -, intrarea fiind liberă, accesul fiind limitat doar de capacitatea sălii respective: maximum 180 de locuri. Dezbaterile vor fi înregistrate, difuzate prin presa online, pe You Tube și, posibil, pe un post local de televiziune.

Și ca să fie cât se poate de clar: voi fi acolo în calitatea mea de arădean, profesor de științe sociale și istorie, respectiv jurnalist, un cunoscător al fenomenului local, interesat de viitorul orașului și, în continuare, independent politic, cu prejudecățile la vedere, dar cu simpatiile ascunse.

Aș mai face un pas și zic: îmi place să cred că interesul meu în a-i asculta pe cei zece se confundă cu interesul oricărui arădean preocupat cât de cât de mersul lucrurilor în urbe și de oamenii care răspund sau nu sau vor răspunde de acest mers în viitor.

Pentru cei foarte scârțari: mă consider un om cu sensibilitate de stânga, cu oroare pentru extremismele de orice fel, am cam rămas cu atitudinea țăranului ajuns primul intelectual din familie și nu mi-e rușine de asta, nu-mi plac frazele sforăitoare și cu atât mai puțin oamenii care uzează de ele.

Cam atât despre convingerile mele politice…