joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Precizări obligatorii despre implicarea mea în dezbaterile electorale arădene

    de E. Nola | 12 mai 2016, 9:19 AM | Opinii

    20

    Colaborând cu ziarul online cel mai dinamic și contondent al orașului, cred că este cât se poate de onest să prezint aici, în această rubrică personală, implicarea subsemnatului în campania electorală arădeană pentru alegerea primarului.

    Neangajat politic, din Decembrie 1989 am lucrat exclusiv în presă și în învățământ. Înainte de asta, am început să lucrez, în 1982, ca profesor de filozofie-istorie la Liceul Avram Iancu din Brad unde l-am avut elev în clasele XI și XII pe actualul primar al Aradului, Gheorghe Falcă.

    Nu a fost singurul elev remarcabil al meu de acolo, în cei trei ani, cât a trebuit obligatoriu să petrec la Brad până la definitivatul în învățământ, am avut câțiva elevi excepționali, printre ei pe Alin Fumurescu, scriitorul și dramaturgul, medic de profesie, stabilit de o vreme în SUA, de care au auzit poate și câțiva arădeni mai interesați de lumea literelor.

    Dar am avut elevi excepționali și la Arad, la actualul Liceu Pedagogic, la Csiky Gergely sau la Universitatea Aurel Vlaicu, instituții de învățământ unde am lucrat după ce am reușit, prin renunțarea la titulatura din Brad, să revin în orașul în care am făcut liceul, m-am format și în care trăiau părinții, amicii și amintirile mele cele mai frumoase.

    30674_115235615184222_2222500_n

    Ca jurnalist, după Decembrie 1989, am reușit să cunosc elita arădeană în toate formele sale: poeți și scriitori, artiști de toate felurile, intelectuali de diferite ranguri, iar în cele din urmă, dar nu neapărat în această ordine, vechea-noua elită politică.

    Pe parcursul acestor ani am avut nenumărate oportunități de a pleca din Arad. În străinătate, la Cluj, chiar și în capitală, pe posturi bune, mult mai bănoase ca cele pe care le-am avut aici, și, ceea ce poate contează mai mult, având perspective mult mai mari de viitor.

    Am ales să rămân și nu-mi pare rău. Sunt însă, la fel cu majoritatea celor pe care îi cunosc, frustrat de provincialismul nostru, de energiile pe care le disipăm în activități fără importanță sau fără impact în viața comunității. Nu sunt un tip care își iese ușor din sărite, însă multe lucruri care se petrec în Aradul meu îmi lasă un gust amar.

    Trecut de vârsta entuziasmelor rapide și efemere, încerc să-mi aduc contribuția, atât cât pot și cât îmi permite pregătirea și onestitatea, la mersul treburilor în oraș.

    Acum mă aflu într-o situație ciudată, oarecum ingrată, dar până la urmă motivantă.

    1001433_502021573218125_858967350_n

    Nu ascund faptul că am avut un mic, eu zic nesemnificativ, rol în ascensiunea actualului primar. Fiind redactor șef la Observatorul arădean pe atunci, am considerat că un politician tânăr și bine pregătit, format după 1989, venit pe aici să-și încerce norocul, are dreptul să fie susținut de o presă angajată în promovarea intereselor comunității locale.

    Nu l-am urmat pe calea măririi, mi-am văzut de treburile mele în continuare: jurnalismul și învățământul. I-am urmărit evoluția, i-am cântărit performanțele, l-am criticat atunci când a fost cazul, de lăudat nu l-am lăudat însă niciodată de când a ajuns persoana publică cu cea mai mare greutate a comunității.

    Eu sunt mai de viță veche, consider că laudele sunt pentru damele trecute de o anumită vârstă, jurnalistul sau profesorul trebuie să fie mult mai zgârcit în cuvinte de laudă și omagii.

    În acest spirit am acceptat solicitarea unuia dintre candidați – este vorba de Samuel Caba – de a modera un șir de dezbateri electorale între candidații pentru fotoliul de primar al Aradului. Vor fi trei dezbateri la Sala de Conferințe din Hotelul Continental-Astoria, începând de mâine, Vineri, 13 Mai. Despre semnificațiile datei am putea scrie multe, eu însă nu sunt superstițios de fel, mai precis sunt contrasuperstițios, 13 fiind pentru mine un număr cel mult interesant filozofic, iar Vineri ziua favorită (urmează sfârșitul de săptămână, nu-i așa?).

    Am acceptat invitația și pentru faptul că stafful Domnului Caba a devenit atent la serialul de investigații abia început al Specialului despre bolile și suferințele Aradului. În plus, e important să se știe, nu fac parte din stafful Domnului Caba, iar Domnia sa nu mi-a impus absolut nimic, lăsând la latitudinea mea modul în care organizez și conduc dezbaterile. Nu sunt vorbe, exact așa s-a întâmplat!

    Până acum lucurile arată bine: toți candidații onorând invitația mea de a participa la dezbateri. Toți în afară de cel care este deja primar, Domnia sa considerând că nu are nevoie de dezbateri și confruntări cu cei care vor să-i ia locul. Nu comentez nici măcar asta, este dreptul său, fiecare își organizează campania cum crede de cuviință.
    Arădeanul interesat este invitat să participe la dezbateri – vor avea loc în cele trei Vineri care au mai rămas până la sfârșitul campaniei -, intrarea fiind liberă, accesul fiind limitat doar de capacitatea sălii respective: maximum 180 de locuri. Dezbaterile vor fi înregistrate, difuzate prin presa online, pe You Tube și, posibil, pe un post local de televiziune.

    Și ca să fie cât se poate de clar: voi fi acolo în calitatea mea de arădean, profesor de științe sociale și istorie, respectiv jurnalist, un cunoscător al fenomenului local, interesat de viitorul orașului și, în continuare, independent politic, cu prejudecățile la vedere, dar cu simpatiile ascunse.

    30674_114909811883469_6884918_n

    Aș mai face un pas și zic: îmi place să cred că interesul meu în a-i asculta pe cei zece se confundă cu interesul oricărui arădean preocupat cât de cât de mersul lucrurilor în urbe și de oamenii care răspund sau nu sau vor răspunde de acest mers în viitor.

    Pentru cei foarte scârțari: mă consider un om cu sensibilitate de stânga, cu oroare pentru extremismele de orice fel, am cam rămas cu atitudinea țăranului ajuns primul intelectual din familie și nu mi-e rușine de asta, nu-mi plac frazele sforăitoare și cu atât mai puțin oamenii care uzează de ele.

    Cam atât despre convingerile mele politice…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Foarte bine venite …

      … aceste trei zile de vineri.Conteaza foarte mult cum se vor desfasura aceste dezbateri si daca cei care vin acolo inteleg ca, de aceasta data, au in fata un alt fel de moderator, iar cei care nu stapanesc disciplina dialogului nu ar trebui sa se prezinte.Unul vad ca a renuntat deja.Ati intrat intr-un ring unde regulile jocului nu sunt bine stabilite.In mod normal, ar trebui sa asistam la dialoguri simple, clare, fara echivoc, bine argumentate, riguros gandite si asezate intr-o matca care se vrea de data asta profesionist si adevarat organizata si fundamentata.Ramane de vazut.Sper ca nimeni nu se va afla acolo doar ca sa se afle in treaba.E un punct de cotitura care nu are cale de mijloc.

      +4 voturi
      +1
      -1
      • Mersi și sper să mă pot ridica la înălțimea exigențelor Dumneavoastră și a arădenilor preocupați de soarta comunității în care trăiesc.
        Mi-ar face plăcere să vă am în audiență.
        Invitația este de asemenea pentru toți comentatorii articolelor mele, în mod clar mai deștepți decât ai lor!

        +1 voturi
        +1
        -1
        • Sa tineti cont de urmatoarele:

          Toti cei prezenti maine si in urmatoarele zile de vineri, vor avea un grad ridicat de anxietate.Multi dintre ei vor avea dificultati in a face fata opiniilor contrare ale altora.Majoritatea vor ascunde acest fapt, precum si incapacitatea reala de a planifica strategic pe termen lung.Daca par a sti ce planifica pe termen lung, sa argumenteze, scurt, fara povesti, fiindca pentru multi aceasta planificare de viitor, riguroasa, le va declansa mecanisme defensive.Veti mai observa foarte usor ca acest nivel de anxietate va crea si o presiune favorizanta impulsului de moment, grabei si a unei exprimari emotive fara control.Multora le va fi foarte greu sa fie exacti, cursivi si logici.Cu alte cuvinte, sa vedem cine va avea intradevar stapanire de sine, discurs clar pentru toti, solutii credibile si va da dovada ca stie ce va face in viitor pentru Arad.Sa castige in aceasta trilogie E(N)oliana, cel mai bun!

          0 voturi
          +1
          -1
    2. Foarte bine domnule Notaros! Ma bucur pentru ca veti fi dumneavoastra moderatorul dezbaterilor.
      Sper ca discutiile sa fie la subiect, sa se concentreze pe problemele Aradului si nu in ultimul rand sa fie civilizate, fara atacuri la persoana.

      Am incredere in dumneavoastra ca veti stii cum sa gestionati discutia. Succes!

      0 voturi
      +1
      -1
      • Mersi de subscriere, dezbaterea nu este între mine și candidați, ci între ei, în primul rând, ș-apoi între ei și opinia publică informată a urbei.
        Privind subiectele, sunt fără sfârșit – ceea ce ne cam arată cum stăm și de ce -, aștept și implicarea cititorilor Special Arad pentru formularea unor întrebări pe care să le adresez candidaților…
        În fond, eu sunt doar sau ar trebui să fiu – în măsura în care arădenii consideră așa -un interpus, unul care le transmite candidaților neliniștile, nelămuririle cetățenilor formulate sub forma unor întrebări, observații sau precizări.

        0 voturi
        +1
        -1
        • Dacă o să laşi dezbaterea să curgă doar între ei va fi vai şi amar. De pildă aş fi curios care dintre ei ar adresa următoarea întrebare contracandidatului, şi mai curios aş fi care dintre candidaţi ar şi răspunde: ce înseamnă pentru dumneavoastră oraşul Arad? Ce întrebare simplă, nu-i aşa?! Dar ce răspuns greu, dacă e şi responsabil.

          0 voturi
          +1
          -1
          • Foloseam termenul de dezbatere în sens propriu.
            Rolul meu nu este să dezbat cu candidații, ci să am grijă de desfășurarea dezbaterii. Atât prin temele propuse, cât și prin transmiterea celor mai importante neliniști și nelămuriri ale arădenilor.
            De aici începe responsabilitatea mea profesională: să asigur o atmosferă civilizată, elegantă, dacă se poate, serioasă, pentru a prezenta candidații arădenilor interesați.
            Nu fac interviu sau discuții de studio, ci un eveniment electoral în care miza este între candidați și alegători, nu între mine și ei și cu atât mai puțin între mine și arădeni.
            Întrebarea propusă de tine nu este atât de simplă cum pare, este însă una foarte bună să-i dai șansa tromboniștilor să bată câmpii iar oneștilor să-ți răspundă simplu: orașul în care trăiesc.
            Pe urmă îți rămâne o întrebare: pe cine ai favorizat cu această întrebare? În mod sigur nu pe cei onești și aplecați spre treabă, ci pe cei cu papagal. Dar un primar nu trebuie să fie nici poet, nici filozof și cu atât mai puțin papagal, ajunge să fie un tip cumsecade care se pricepe la administrarea treburilor comune.
            Poate e mult, poate e puțin, nu-mi dau seama, eu însă așa văd lucrurile…

            +1 voturi
            +1
            -1
            • Eu n-am favorizat pe nimeni, fiindcă nu eu adresez întrebarea. Tocmai asta spuneam, gândindu-mă şi eu la o dezbatere reală, care dintre candidaţi va formula această întrebare către un alt candidat şi care dintre candidaţi, care au şi o oarecare conştiinţă civică, vor avea curajul şi consistenţa unui răspuns coerent. Tocmai de-aia nici nu mi-am ascuns numele în spatele vreunui pseudonim, ca să nu mă ascund după deget.
              Nu-i nici prea mult, nici prea puţin. Întrebarea a fost doar un exemplu, iar cine ar încerca să răspundă sigur nu e papagal. Dacă ar fi responsabil. Dacă la această întrebare chiar puerilă nu ar putea răspunde, mă întreb cum ar putea răspunde la o alta, pe care tot un candidat ar adresa-o unui alt candidat (în spiritul dezbaterii, nota bene!): ce aţi făcut pentru oraşul Arad, până acum? Şi întrebarea asta este pentru papagali?

              0 voturi
              +1
              -1
            • Măi, Ovi, am reușit și eu ceva astăzi. Ai renunțat la un nickname foarte șturlubatic, și uite așa, discuția noastră colegială – în șirul celor multe pe care le-am avut față-n față – a devenit publică.
              Eu cred că e bine, un exemplu de discuție angajată, de ar fi cât de multe, orașul acesta ar respira mai liber, cred eu.
              La întrebarea ta finală răspund și eu șturlubatic: nițel cam da.
              Nimic din ce ai făcut înainte nu te califică pentru conducerea unui oraș. Alesul, de obicei și peste tot, primește un cec în alb din partea electoratului bazat pe impresia creată, pe puterea lui de convingere și pe alte multe elemente greu de prevăzut și dimensionat. De el depinde apoi ce face cu acest cec.
              Poți să faci multe pentru oraș, cum spui tu, eu prefer varianta pentru comunitate, și să nu fi bun de primar. Pe urmă, din acest punct de vedere, cel favorizat este întotdeauna cel în funcție – uite câte a făcut Falcă, citește promourile sale: pasarelă, iluminat arhitectural, asfalt și Metianu, Raliul Aradului și câte și mai câte -, întrebarea cam propagandistică eliminând din start un tânăr și posibil vrednic candidat – cum a fost și Falcă în 2004 – care abia de și-a început cariera politică.
              Eu cred în întrebări simple, punctuale, discuții libere, neîncrâncenate din care să reiasă potențialul candidatului, posibilitatea ca el să fie un bun primar.
              Iar în situația de față, cei zece nu se vor bate între ei, nu are rost să se desființeze reciproc, anulând astfel orice șansă ca unul, să sperăm cel mai bun, să iasă în față și să se ia la trântă cu cel în funcție. Dacă se vor ciondăni între ei, ceea ce e perfect posibil, vor face jocul lui Falcă.
              Așadar nu-i voi întreba nici ce este pentru ei Aradul, nici ce au făcut ei pentru Arad. Dacă vor citi această discuție și vor să răspundă, nu-i voi opri, știi cum e cu ce face omul cu propria mână…
              Îi voi ruga să se prezinte, să spună ce consideră ei că îi face vrednici pt primărie, să ne spună cum văd ei, unde a greșit cel mai mult administrația actuală, cum vor încerca ei să repare problema, chestii dintr-astea…
              Pe de altă parte, mersi de discuție, m-a ajutat mult, tocmai, îți dai seama, mă gândeam și mă voi gândi până va începe dezbaterea la astfel de chestiuni..

              0 voturi
              +1
              -1
    3. Măi,eu dragul discuţiei, pardon, dezbaterii, te-am provocat, ca aia din reclama cu caşcavalul. Eu mă bucur pentru invitaţii tăi că noi doi nu candidăm. Dacă din două întrebări de doi lei am iniţiam o atare dezbatere îţi dai seama ce s-ar întâmpla la o emisiune televizată. N-ar mai vorbi nimeni în afară de noi doi. Dacă am fi şi contracandidaţi… mamă, mamă! Că şi tu ai făcut box!

      0 voturi
      +1
      -1
    4. Un set de intrebari ce imi vin in minte acum la prima strigare:

      1) Ce solutii au candidatii pentru dezcongestionarea si fluidizarea circulatiei, pentru eficientizarea transportului in comun ecologic (in speta tramvaiele), corectarea greselilor facute odata cu implementarea proiectelor BERD I&II (vedeti amplasamentul statiilor de tramvai, platformele statiilor de tramvai ridicol de mici ce pun in pericol viata calatorilor, lipsa benzii suplimentare de incadrare la stanga acolo unde intersectia permite virajul la stanga)?

      2) Aditional punctului precedent: cand se vor implementa solutiile facute in urma analizei traficului si a infrastructurii de transport din Arad. In perioada 2010 (vara) pana in iarna lui 2011 o firma de consultanta germana a facut acest studiu si a oferit o lista de solutii pentru Arad. De ce nu s-au aplicat? (asta pentru Falca) Va tine cont viitorul primar de acest studiu? Mai este el de actualitate?

      3) Ce solutii exista pentru accesul inspre si dinspre Zona Industrial Vest Arad?

      4) Ce solutii vedeti pentru mediul de afaceri aradean? Cum atragem noi investitori ce genereaza locuri de munca mai calificate decat simpli operatori de asamblare. Ne trebuiesc posturi cu know-how mai ridicat.

      5) Cum facem sa impulsionam invatamantul profesional, liceal si superior astfel incat oferta educationala sa se plieze pe necesitatile angajatorilor?

      6) Ce solutii exista pentru o adevarata zona pietonala in Centrul Civic?

      7) Cum rezolvam sau corectam problema parcurilor si a spatiilor verzi?

      8) Cum intentionati sa sprijiniti sportul aradean? Ma refer la atat cel de performanta (UTA, BC Arad) cat si la cel din competitiile de amatori si semi-profesionisti. Nu fac referire doar la fotbal chiar daca pentru mine UTA „e religie”.

      9) Cum incurajam tinerii sa faca sport? Ma gandesc la terenuri de sport in cartiere unde sa se poata practica gratis sporturile de masa.

      Deocamdata cam atat. Vedeti poate selectati cateva dintre ele si le gasiti utile.

      Multumesc!

      +1 voturi
      +1
      -1
    5. Salut inițiativa SAR de a organiza aceste dezbateri publice.
      D-le Notaros sunteți omul potrivit pentru rolul de moderator.

      O componentă importantă a dezvoltării economice la nivel global și implicit la nivel european, o constituie Strategia de Protejare a Mediului. Toate țările Europene „normale la cap”, au o politică de dezvoltare economică și urbană în care „Protejarea Mediului” a devenit o realitate și nu doar o modă, sau niște cuvinte în discursul politic. Toată lumea de afaceri cunoaște că Protejarea Mediului este Big Business, o necesitate sineqvanon a unei dezvoltări durabile și Sustenabile.

      Ținând cont de importanța acestui deziderat European și Mondial, Aradul nu poate adopta o Strategie adaptată la cerințele de viitor ale comunității Europene, fără ca la modul extrem de serios să integreze acest deziderat in toate componentele de viitor ale dezvoltării Urbane.
      Deocamdată există un enorm decalj între strategia declarativă a administrației actuale și cea din realitatea arădeană. Pot da o listă lungă de exemple.

      În consecință vă propun ca una din zilele de dezbatere să fie dedicată în mod special acestui subiect.

      Vă sugerez câteva întrebări legate de acest subiect:

      1. Ce înseamnă pentru fiecare candidat „Protejarea Mediului”?
      2. Care sunt componentele cele mai importante ale Protejării Mediului? De ce?
      3. Care sunt greșelile comise de actuala administrație, privite din perspectiva PM.
      4. Luând în serios PM, care este de ex poziția candidaților vizavii de aprovizionarea cu energie a Aradului.
      5. Cum va arăta Aradul peste 25-30 de ani dacă actualii candidați ar devenii Primari? Fiecare candidat să pregătească o Viziune proprie si să fie pregătiți să o argumenteze.

      Doar câteva exemple de întrebări generale.

      Altele punctuale:

      – Ce au de gând să facă in privința Mureselului, ce azi este o canalizare deschisă?
      – Cum vor rezolva problema stringentă a colectării selective a deșeurilor menajere si industriale ce azi funcționează sub orice critică, contribuind doar creșterea Gropilor de Gunoi?
      – Cum vor rezolva problema alimentării cu energie a locuitorilor? Care este în viziunea lor un preț acceptabil al GCal-oriei? Și de ce?
      – Cum intenționează să micșoreze poluarea la nivel general și mai ales în Centrul Orașului?
      – Care ar fi Prioritatea numărul 1 în soluția de renovare a clădirilor de patrimoniu și cele din domeniul public?
      – Care este oferta candidaților la postul de primar, cu care îi vor întâmpina pe investitori? Care sunt condițiile impuse acestora?
      – Cum vor eficientiza administrația orașului, știind că azi ea costă mult și este de o eficiență scăzută?

      O întrebare ce este scoasă din context, dar care pentru mine este importantă ar fi:

      Ce înțeleg candidații prin „Conflict de Interese”?

      Și încă una tot la fel:

      Ce înseamnă pentru candidați Abuzul de Putere, ținând cont că scaunul de Primar este un Monopol?

      0 voturi
      +1
      -1
    6. Moderatorul întrunirii dl Notaros a făcut întreabă bună. Merită tot respectul nostru atât pentru intențiile bune care l-au determinat să se implice, cât și pentru munca depusă în organizarea si moderarea dezbaterii. Dar?!

      Din poziția de alegător interesat de schimbarea actualului primar, efectul dezbaterii mi se pare mie că este cam slăbuț. Cauza? Pot specula, dar încă nu pot pune degetul pe ceva care să fie concludent în acest context.

      Dl Bognar – a venit la dezbatere și a făcut doar cât trebuia să facă. Nu mi-a demonstrat că își dorește cu adevărat să-l înlocuiască din scaun pe Falcă. Concluzia mea este, că el se mulțumește să rămână viceprimar. Ușor blazat și plictisit de această perioadă de campanie electorală. Știe că are votanți dedicați, care și cu această ocazie îi vor asigura scaunul „lui” de vice. Platforma electorală este doar o obligație formala. Vorbește de parcă nu ar fi făcut parte din administrația locală în anii trecuți, atunci când vorbește despre viitor. Iar când vorbește despre trecut ne prezintă „eu am făcut, am fost primul, am reușit” vorbind despre proiectele lui, dar toate sunt doar evenimente „distractive de weekend” și nu proiecte menite să aibă un impact major asupra prosperității cetățeanului si a Urbei.

      Dl Bulumac – spune lucrurilor pe nume. Este provocativ si cunoaște originea tuturor problemelor cu care se confruntă urbea. Este dispus să „pună osul la treabă”, se implică fără doar și poate în toate problemele prezentate de cetățeni. Caută soluții în permanentă și înțelege că ne lipsesc ” specialiștii” ce pot face diferența. Este coerent si consecvent în discursul electoral. Vrea să facă ceva pentru cetățenii Urbei. Un înlocuitor credibil al lui Falcă. Vrea să-l înlăture din primărie!

      Dl Caba – vorbește, dar nu spune nimic. Are școală politică. Nu a demonstrat că are ce trebuie sa ai, pentru al schimba pe actualul primar. Ce spune acum în campanie, nu are nici o legătură cu ce va trebui să facă în calitate de primar. Încearcă să ne convingă fără succes că fiind un fost coleg de partid a lui Falcă, el nu a făcut parte dintre cei care l-au susținut. Impresia mea este că el știe că nu îl poate înlătura pe Falcă și atunci este concentrat pe ai oferii acestuia voturile „furate” din partea cetățenilor ce nu îl mai vor pe Falcă. Cu alte cuvinte este un „jucător”. Destoinic membru al partidului ” președintelui jucător”. Un Fals opozant al lui Falcă! Nu are proiecte realizabile care să producă o schimbare spre normalitate.

      Dl Costea – se vede in rolul de victimă. Nu convinge când vorbește despre problemele cu care se confruntă orașul. Probabil le cunoaște de pe FB. A făcut evenimente cu Hruscă? Și asta înseamnă că are știință necesară de a coordona activitatea administrativă în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm? Sânt convins că în realitate va deveni un Nou Falcă!

      Dl Wiener – cunoaște problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate. Poate cu siguranță devenii un Primar al Bolnavilor. Neconvingător pe alte probleme de interes cetățenesc. Am înțeles că este conștient că nu poate să-l înlăture din scaun pe Falcă. Și atunci?

      Dragi Contracandidați.
      Există o mare parte a populației Aradului ce își doresc înlăturarea lui Falcă. Ne-am săturat de „aerele de superioritate” și de „atotștiutor” ale filfizonului Falcă. Acest Măscărici diabolic și paranoic, ce a monopolizat Aradul. A demonstrat că nu îl interesează să facă lucruri bune pentru cetățenii Aradului. Vă invit să mergeți doar în orașele apropiate din Ungaria vecină. Priviți cu atenție cele ce sânt făcute acolo, după care plimbativă dis de dimineață în weekend prin Arad. O să vedeți diferența. Aradul este mizer, străzile necesită reparații de parcă nu au fost asfaltate de cel puțin 25 de ani. Totul pare uzat și învechit. După sute de milioane de euro investite în oraș, milioane ce va trebui să le returnăm băncilor, batem pasul pe loc. Nu știm nici acum după 12 ani de domnie a lui Falcă, încotro ne îndreptăm.

      Dacă nu mințiți și intradevăr vreți să-l schimbați pe Falcă, atunci așezați-vă toți Contracandidații în jurul unei mese rotunde și negociați o alianță. Nu mai veniți orgolioși să-mi spuneți „Eu știu că voi câștiga!”. Nu sânt tâmpit să nu văd că nu aveți șanse toți. Unul singur da!
      Decideți voi care.

      Vrem schimbare! Vrem normalitate! Vrem proiecte în care banii să ajungă toți acolo unde trebuie. Vrem coerență și consecvență în proiectele de viitor ale Aradului. Vrem un Arad în care să putem trăi bine cu toții. Vrem un Arad de care să nu ne mai fie rușine! Falcă nu este SOLUȚIA!

      +2 voturi
      +1
      -1
    7. Mersi pentru cuvintele de îmbărbătare, e loc încă de mult mai bine, am încercat și am reușit în parte să conduc dezbaterea așa cum cred că este bine, ok și corect.
      Voi reveni luni cu o analiză atât a performanțelor candidaților, dar mai ales cu învățămintele pe care le-am tras pentru mine după acest eveniment.
      Este clar, în viitor va trebui să îmbunătățim calitatea tehnică a înregistrării și să fiu mai atent la lungimea discursurilor candidaților, la intențiile mai puțin oneste de a încurca adversarul.
      Ideea generală a dezbaterii ca fundament al democrației a fost totuși îndeplinită, cred eu.
      Aștept în continuare de la cititorii mei propuneri de întrebări, teme pentru candidați. Am reținut toate până acum și voi uza de ele la momentul oportun, se pare că vom mai avea încă trei și nu două întâlniri, așa cum am calculat până acum.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.