Ministrul Educației Naționale, Domnul Liviu Pop, absolvent de masterat în managmentul educațional la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad, a comis ieri, după aflarea descinderii procurorilor în cele două universități arădene, un fel de comunicat, normal de altfel în împrejurările date.

Nu intru în amănunte, am toate motivele să cred că declarațiile sale sunt lipsite de onestitate pentru că dacă nu sunt, treaba e și mai gravă, demonstrând faptul că Domnia sa este un incompetent.

A spus printre altele că nu-și imagina că mai sunt profesori care dau examene pe bani, a auzit totuși câte ceva, dar nimic concret și speră că este vorba de un caz izolat.

Nu e un mister cum a ajuns cu toate acestea ministru dacă până și șoferul Domnului Dragnea a ajuns secretar de stat, iar mai nou a fost numit în Consiliul de Administrație al Autostrăzilor și Drumurilor.

Exemplul este cu atât mai bun cu cât ne dăm mai bine seama că mersul lucrurilor în învățământul românesc seamănă foarte mult cu cel de la autostrăzi: se cheltuiesc bani mulți fără să se obțină rezultate palpabile, infrastructura rutieră a țării fiind de lumea a treia cam la fel cu infrastructura învățământului superior.

Și așa cum instituțiile statului, firmele parazitare care nu fac nimic decât să împartă banii, sunt populate de oameni care n-au ce căuta acolo, tot așa în puzderia de universități apărute după 1990 mișună indivizi, fie că sunt cadre didactice, fie studenți, care într-un sistem real nu ajungeau nici măcar pe lista celor respinși la un examen de admitere.

Știu ce vorbesc, am petrecut peste treizeci de ani în sistem, ca elev am parcurs toate treptele, ca profesor am lucrat în învățământul mediu și universitar și nu doar în Arad sau România.

Am părăsit sistemul acum doi ani fără să am asigurat dinainte un loc de muncă, chiar dacă nemaifiind la vârsta la care angajatorii fug după tine, riscam să rămân pe drumuri atunci când alții se pregătesc de o pensionare binemeritată.

Am plecat din sistem fiindcă nu mai puteam asista la impostura generalizată, scârbit de ideea să devin o rotiță oarecare într-un mecanism corupt care în loc de performanță produce impostori și care, tocmai de asta, parazitează sistemul social precum viermii de mătase frunzișul dudului din mijlocul curții.

A asista la degradarea din jurul tău înseamnă, indiferent dacă participi sau nu, să devii complice la ceva pentru care, chiar dacă n-ai participat direct, nu există scuze doar explicații ipocrite.

caricatura-20140902123626

Așa cum ne spune vestitul profesor de maxilo-faciale de la Timisoara, cel prins cu 200 de mii de euro în casă: da, i-a trecut pe toți, chiar dacă nu vorbeau o boabă românește, fiindcă i-a cerut asta conducerea universității.

Nu, n-a primit bani pentru asta, are el bani destui din alte surse, n-o făcea pentru bani!

Domnul doctor Urtilă câștigă zeci de mii de euro din operații maxilo-faciale, inclusiv estetice, dar nu realizează că a fi pedagog nu se reduce la a mânui cu dexteritate bisturiul.

Așa cum foarte mulți, interesați să păstreze aparențele, sunt revoltați de modul copleșitor în care procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au intrat în cele două universități arădene.

Nici ei, nici Domnul doctor Urtilă nu realizează că profesorul corupt este agentul social cel mai nociv, iar un sistem de învățământ putred este o amenințare mai mare la siguranța națională decât toate armatele celor care au pus gând rău țării.

Sistemul de învățământ este garanția viitorului, este mediul în care se formează cei care vor duce mai departe mostenirea, iar dacă acest mediu este corupt și produce impostori, mincinoși, hoți și prostănaci care ajung în functii importante, să nu ne mai mirăm că un sfert din populatia țării pleacă peste hotare, neavând nicio încredere în ce se întâmplă aici și cu atât mai puțin în viitor.

Mai există un sfert care ar pleca dar nu mai pot sau încă nu sunt în stare, rămânem cu acea jumătate de țară care crede că se va descurca și așa.

Și se descurcă de nu mai rămâne nici praful!

1969_2009

O parte destul de mare a acestor oameni au ajuns la concluzia – îmbărbătați de putreziciunea sistemului – că a avea o universitate este un dat de la natură, o primești așa cum respiri, indiferent dacă ești semianalfabet sau coeficientul tău de inteligență trece doar dimineața, imediat după trezire, de o sută.

De fapt, în România școala înseamnă mai nou exclusiv universitate, generala și liceul fiind doar un fel de antecamere pentru diploma universitară obținută în ciuda tuturor impedimentelor.

Care, de fapt, nici nu sunt atât de mari.

Mai nou te poți înscrie la facultate și fără diplomă de bacalaureat dacă promiți că o vei obține, prezența nu-i obligatorie iar la examen, acolo unde te întâlnești prima dată cu proful, sunteți amândoi rușinați de cum ați ajuns până acolo, de aceea vă înțelegeți voi până la urmă.

Intră și asta în taxă la urma urmei.

Oricum, școli profesionale nu mai există, meseria este brățara de aur, mai precis lanț, să se vadă, nu mai găsești un zugrav care să-ți facă treaba ca lumea, toți sunt doctori în economie și în drept.

Unii chiar și în comunicare.

Și atunci, în situația în care diploma universitară este pe toate gardurile, competența neavând nicio legătură cu ea, de la cine să aștepți să realizeze tragedia, să înțeleagă că prin renunțarea la selecție și calificare pui în pericol viitorul societății.

are-you-smarter-than-average

Lucrurile sunt simple până la urmă.

Așa cum foarte puțini pot deveni campioni în sport, nici cei care au capacitatea intelectuală de a obține pe bune o diplomă universitară nu reprezintă majoritatea populației.

Cel mult 25-30% din cei care trec de 18-19 ani.

Ceea ce nu înseamnă că ceilalți le sunt inferiori, ci că au alte capacități și talente pentru care ajunge să facă doar o școală pe bune de nivel elementar, mediu sau profesional.

În 2011, înaintea introducerii bacalaureatului cu supraveghere video, 70% dintre tinerii români între 19-24 de ani erau studenți.

Situația s-a mai îmbunătățit de atunci, în sensul că acest număr a scăzut, însă cei care iau bacalaureatul devin studenți fără probleme și termină fără probleme în continuare, sistemul de examene pierzându-și aproape complet funcția de selecție.

Dincolo de iresponsabilitatea cu care ruinăm astfel viitorul copiilor noștri, cei care sunt puși în situația cea mai tragică din sistem sunt cei competenți, atât studenți cât și cadre didactice.

Pierduți în masa de impostori, înconjurați de incompetenta lor agresivă, ei se pot întreba în fiecare zi de ce fac ceea ce fac în situația în care societatea nu mai face nicio diferență între ei și hoții patentați de diplome.

Lajos Notaros, 27 iulie 2017, 8:21 AM