Iată, am ajuns în Joia Mare, supermarketurile pulsează de coșurile pe roți printre rafturile pline cu toate cele de care nu ai nevoie, dar se cade ca măcar acum, de Paști, să le consumi.

Oamenii de spirit, împreună cu politicienii nației își pregătesc urările împăunate cu Christos a Înviat!, încercând măcar de această dată, dacă de Crăciun nu le-a ieșit, să se arate mari iubitori de oameni, frați întru suferință și nevoi cu cei pe care îi mint și îi fură pe tot parcursul anului în speranța că aceștia, plini de simțiri pioase, nu vor observa faptul că nu e nici soarta, nici voința lui Dumnezeu ca ei să fie furați și mințiți de cei puțini dar obraznici.

Cu toții suntem creștini, ne susură la ureche urările de bine care vor curge pe online și pe ecranele televizoarelor, vor umple paginile puținelor ziare care mai au înverșunarea să iasă pe hârtie și în cele mai multe cazuri, copleșiți de miel, șuncă fiartă, ouă roșii și bere, cei astfel amăgiți de milenii vor cădea din nou și încă odată în plasă.

Nimeni nu se mai gândește la Isus cel viu și adevărat, acela care a intrat în Ierusalim pe mânzul asinei, a scos cămătarii și neguțătorii cu cele sfinte din templu, s-a luat în gură cu preoții de atunci, iar despre politicieni n-a suflat o vorbă, spunând într-un final, la insistențele farizeilor: să dați Cezarului ce-i al Cezarului.

Nimeni nu l-a întrebat, dar ce-i al Cezarului, cu toate acestea El le-a răspuns și la această întrebare implicită atunci când în fața lui Pilat și-a prezentat, fără să spună vorbe mari, fără să se roage de el, fără să se umilească, nevinovația în cele lumești și perene.

Era un tip dat naibii acest fiu al Mariei, cea măritată cu blajinul Josif!

Le cam spunea lucrurilor pe nume, nu dădea doi bani pe puterea cumpărată cu bani sau obținută prin forță, se ocupa mai mult de cei nenorociți chiar și atunci când legea interzicea asta, în general îl cam durea în cot de reguli, legi și decizii, fie că erau ale preoților, fie ale puterii administrative.

Nu era nici foarte pașnic, acțiunea aceea prin care i-a scos pe „bisnițari” din templu a fost destul de hotărâtă, după cum aflăm din evanghelii, iar despre faptul că se înconjura cu tot felul de oameni – bărbați și femei, de care cei aflați în fruntea societății dintotdeauna vorbesc doar în programele lor, dar se feresc de ei de parcă ar reprezenta pericolul absolut -, ne facem că n-am înțeles prea bine.

E vorba de bolnavi și ologi, cerșetori, tărfe și femei decăzute, în general e vorba de cei pe care îi ocolesc până astăzi marii oameni, politicienii care de altfel încearcă să ne convingă tot de atunci că doar ei, întotdeauna doar ei sunt cei de la care putem aștepta salvarea.

Nu neaparat măntuirea, în general mântuirea pentru ei este ceremonie pură, gesticulație și sărbători îmbelșugate, adevăratele dovezi ale superiorității lor în mântuirea prin împopoțonare în această viață, limitată, cei-drept, dar destul de lungă să te simți nenorocit dacă nu te ridici peste ceilalți.

Nu voi insista foarte mult, dacă nu înțelegem din vorbe puține, cele multe ne arată doar deșertăciunea încercărilor noastre de a ne ascunde după cuvinte, oroarea la gândul să vorbească faptele în locul nostru, groaza ca goliciunea din noi să iasă la vedere.

Eram încă prunc atunci când m-am gândit pentru prima oară, oare ce s-ar întâmpla acum cu Isus dacă ar apărea printre noi.

Am aflat între timp că nu este o întrebare care mi-a venit doar mie în minte, mulți și-au pus-o și, să sperăm, și-o vor pune în continuare, iar răspunsurile sunt, în marea lor majoritate, dezolante.

Cel mai pesimist ne spune că ar păți la fel, ar fi urmărit și batjocorât, răstignit, chiar dacă procedura, având în vedere posibilitățile noastre multiplicate și mult rafinate de a ucide, ar diferi față de moda primitivă romană de a pedepsi tâlharii și revoltații.

Trecut prin viață, observând toate cele pe care trebuie să le observi, încercând să le înțelegi, am ajuns la un răspuns, împărtășit, din nou, și de mulți alții, după cum cred eu, și mai crunt: nu, nu i-ar face nimic, nici măcar nu l-ar observa.

Printre atâtea produse și servicii, excursii și sărbători, discursuri farizeice, emisiuni religioase la teve și predici pe online, l-ar considera unul dintre cei ciudați, un alt zăltat care încearcă să câștige populartitate și bani umblând și vorbind celor nenorociți.

Acum, înaintea acestui Paști comun, oarecum unic de aceea pe aceste meleaguri, îmi doresc mie și vă doresc și Vouă, tuturor celor care citesc aceste rânduri, să fim, să fiți, printre cei care și-ar da seama și l-ar recunoaște…