joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Lupta de casă continuă în PSD. Pașcalău e numită, Stoenescu rezistă!

    de Lajos Notaros | 7 septembrie 2017, 8:59 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    23

    Doamna Anca Stoenescu, absolventa de teologie-filologie de la UAV, doctor în predicat si predicație, fostă directoare la Agricol, unde urmărea în loc de șobolani elevii care filmau șobolanii din școală, a ajuns inspector general adjunct abia în mai ca urmare a relațiilor sale directe cu sus-pușii PSD-ului, relații pe care și-a construit  întreaga carieră, că doară nu era cazul să o construiască pe calitățile ei pedagogice și organizatoare, sublime într-adevăr dar care lipsesc, în cazul ei, cu desăvârșire.

    Familia Stoenescu – Domnul Stoenescu lucrează undeva într-un minister sau la Parlament după ce a fost jurist la Zona Liberă Arad-Curtici – a înțeles de la început că realitățile românești prost-revoluționare (nu este greșeală!) funcționează în continuare pe bază de PCR (pile, cunoștințe și relații), competența, seriozitatea și alte chestii dintr-astea fără greutate în bani, mai mult încurcă descât descurcă.

    Au început în PDL, au ajuns până la urmă înapoi de unde a plecat partidulețul lui Băsescu, mai mult pentru că acolo – fiind nași de cununie a familiei Marian, Melania si Ovidiu, în pierdere de viteză -, n-aveau nicio șansă să ajungă în față, cercul lui Falcă sugând toate posibilitățile precum mașina de aspirat asfaltul de la Polaris.

    S-au orientat așadar spre PSD, un partid fără prea mare putere în Arad, dar cu mare viitor, având în vedere alegerile care se apropiau.

    Și uite așa, Doamna Stoenescu a ajuns în scurt timp inspector-general adjunct la Inspectoratul Școlar, iar după ejectarea recentă a inspectorului-general Mladin, pregătită gata să preia scaunul rămas liber.

    Numai că PSD-ul Arad nu mai este de mult ce era pe vremuri, un partid mic dar unit, prin venirea lui Mihai Fifor din Craiova conducerea arădeană, în frunte cu Dorel Căprar, a fost anatemizată pentru nerealizări – de parcă ăia de dinaintea lor ar fi obținut mai multe – Domnul Fifor, cu relații puternice spre centru, mergând până la omnipotentul Daddy, s-a erijat peste noapte în liderul de care pesediștii arădeni aveau nevoie de la început.

    Și-a format repede o clientelă, a promis în dreapta și în stânga, se lua de Falcă de parcă prin asta făcea ceva nou și nemaipomenit, s-a insinuat elegant și prin presă, spre deosebire de Căprar, exilatul din Caiova având aceasta usurință de a s e face simpatic peste tot, dar mai ales unde sunt și femei multe și interesante.

    Am prezentat toate astea pentru ca cititorul să înțeleaga cât mai bine dedesubturile acestei afaceri tenebroase care se desfășoară în aceste zile la conducerea Inspectoratului Școlar Județean din Arad.

    deschiderea-anului-scolar-2016-21-copii-elevi-flori

    Doamna Stoenescu, devenită, după eliminarea lui Mladin, pe nesimțite șeful discreționar de la IȘJ, a crezut că merge la sigur atunci când, bazându-se pe sprijinul ferm al lui Mihai Fifor, spera pe confirmarea oficială a statutului ei informal, cel puțin pentru cele două luni prevăzute până la concurs.

    În fond, este vorba de perioada cea mai productivă și profitabilă din viata unui inspectorat, începutul și sfărșitul anului școlar oferind celui care știe cum se face foarte multe oportunități și șanse în plus.

    Numai că Dorel Căprar, s-a văzut dintr-o dată, avea o cu totul altă viziune despre cine ar trebui să asigure interimatul, o persoană care a mai fost și s-a dovedit destul de intransigentă, chiar dură pe alocuri, oricum profesional aflată într-o altă ligă decât Doamna Stoenescu.

    Vineri seara se părea ca Domnul Căprar și-a atins scopul, punctând împotriva lui Fifor, ministrul Pop semnând ordinul de numire a Mariei Pașcalău, felicitând-o chiar prin telefon pentru această nouă numire chiar dacă interimară și prin detașare.

    Directoarea de la Liceul Național de Informatică a luat la cunostință noua situație, așteptând un semnal de la inspectorat cu privire la pașii care urmează. (E vorba de niste pași birocratici care trebuiau făcuți, aprobarea unei cereri de suspendare temporară ca director, paralel cu cererea de detașare pe postul pe care a fost numit).

    Însă acești pași nu s-au mai produs, mai mult decât atâta, marti dimineața Doamna Stoenescu – prin niște „persoane de bine” – s-a anunțat singură noul inspector-general numit.

    Nu se știe cine a numit-o, din câte se pare și-a luat libertatea să se numească ea pe sine, sfătuită de cineva de sus, foarte de sus, chiar dacă foarte familiar pesediștilor arădeni.

    Aseară, în timp ce scriam acest text, situatia era următoarea: în fapt, dar fără drept, Anca Stoenescu conduce Inspectoratul, Maria Pașcalău, văzând această șerpărie de partid din jurul ei, gândindu-se serios dacă mai acceptă numirea.

    Poate să pară absurd, și este de fapt, dar asta este: inspectoratul arădean este condus de două zile de cineva care nu mai are acest drept, cea care ar avea fiind pusă la colț, așteptându-și rândul.

    Politicienii PSD umblă fiecare după interesul lor, ministrul Pop, cel mai în măsură să tranșeze chestiunea, tace ca porcul în cucuruz, așteptând să se rezolve cumva din inerție această situație în care nu vrea să intervină, având în vedere interesele divergente din sânul propriului partid.

    De altfel, Domnul Pop e plin de astfel de probleme, demiterile de acum două săptămâni a inspectorilor generali printre care a fost și Domnul Mladin fiind, în mare parte, contestate, inclusiv la IȘJ Arad, instituție dată în judecată de cel ejectat la grămadă, fiindcă reacționa cu timiditate la ordinele venite din partea Domnului Fifor et co.

    deschidere-an-scolar

    N-ar fi nicio problemă dacă ar fi vorba de țiței, cucuruz, grâu sau ferme de porci!

    Dar e vorba de învățământ. E vorba de copii. E vorba de educație…

    Educație, unde puterea exemplului este decisivă.

    Și ne mai mirăm, ne revoltăm de copiii de azi care nu-și mai ridică ochii din ecranele telefoanelor și calculatoarelor.

    Pentru ce?

    Să ne vadă așa cum suntem?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Reușită radiografia situației din IȘJ, făcută de un fin cunoscător. Adaug doar faptul că nici madam Pașcalău nu-i o sfântă, ci un „animal politico-didactic” avid de funcții și putere, care în trecut era numită inspector general de către țărăniști, acum schimbând macazul spre PSD.

      +19 voturi
      +1
      -1
      • Este una dintre marile probleme care au fost preluate de la PCR: numirile politice la institutiile care depind de guvern.
        La inspectoratele de tot felul, în stil militarizat, n-ai cum să ajungi sef dacă nu oferi ceva garanții partidului aflat la putere.
        În cazul nostru, întâmplarea face ca cea numită să fie absolut ok profesional, chiar dacă unii subalterni îi mai reproșează duritatea, în timp ce Doamna Stoenescu să fie , de fapt, paralelă cu postul și funcția.
        Din acest punct de vedere, tevatura de acolo este de-a dreptul criminală…

        +11 voturi
        +1
        -1
    2. D-na Pascalau pusa pe functii de PNTCD, mai apoi prin 2008 pusa in carti de PDL pentru un post de parlamentar – via Falca, acum vine cu sustinere din alta parte. Miroase a blat d-l Notaros, ca nu mai vreti sa inteleaga nimeni la comanda cui scrieti. Presa de rahat, jurnalisti pe masura. Suntem scarbiti si dezgustati. Deocamdata atat.

      --8 voturi
      +1
      -1
      • In anul 1997, algoritmul politic arata ca ISJ. era in curtea PD. Astfel propunerea de inspector general a democratilor, profesorul X a plecat la bucale la concurs. Acolo, fara consimtamantul coalitiei locale de atunci, a aparut de nicaieri, d-na. Pascalau, care a fost trimisa de prefecrul H. A fost si atunci scandal, dar ministrul, unu Petrescu a numit-o.

        --3 voturi
        +1
        -1
        • Atunci situatia era nițel diferită, era vorba de Convenția Democrata care încerca să preia frâiele administratiei din mâna postcomunistilor.
          Faptul că Doamna Pașcalău a aparut în acest context în atenție, chiar dacă în urma unor jocuri politice – din pacate cel care se încumetează spre un post de conducere din rețeaua guvernamentală, trebuie să-și asume acest risc – o onorează.
          Acum este vorba de altceva: încercarea de a propune în fruntea învățământului arădean o persoană care în afară de oportunism politic nu a demonstrat profesional absolut nimic.
          Dimpotrivă!

          +11 voturi
          +1
          -1
      • Noi cam postăm tot ce dorim, Domnu Nae, fiindcă nimeni nu ne impune din afara redactiei ce să postăm, nu știu dacă înțelegeți că exact asta înseamnă independență în presă.
        Acuma, chiar dacă nu vă convine, asta este părerea mea – nu-i sigur ca e și a redacției, atunci acest material s-ar numi editorial si nu ar fi la rubrica opinii, sper să înțelegeți diferența! – ce este însă esential că nici măcar redacția nu-mi impune ce opinii să am ca redactor, asta fiind un alt semn clar al libertătii din redacție.
        Ei, după asta poate întelegeti si nuanța pe care am strecurat-o în comentariul la A Rădeanu, dupa care politizarea institutiilor guvernamentale este un rău general și care nu depinde de partide, fiind o mostenire comunista pe care și-o asumă toate, indiferent ca sunt de stânga sau dreapta.
        În sfărșit, ca un cunoscător intim al mediului învățamântului din Arad, permiteți-mi să fac o diferențiere dintre Doamna Pașcalău – o foarte bună profesoară, cum o aprecia fiică-mea, eleva acum 20 de ani la Generală 5 – un organizator de asemenea bun, așa cum a demonstrat la toate institutiile pe unde a fost până acum, posturi ocupate exclusiv prin concurs – atât la inspectorat, de doua ori, cât si la Generală 5, respectiv, mai nou, la Liceul de Informatică și Doamna Stoenescu, cea care, profesional, până acum nu a demonstrat nimic, este drept, chiar acum câteva zile a demonstrat cât de bine îi stă în brațele lui Daddy-Dragnea.
        Iar gestul ei de acum, de împotrivire la o numire ministerială, bazându-se pe un sprijin personal cel puțin dubios, spune multe si despre modul ei de vedea lumea și viața.
        Și ca să fiți linistit până la capăt, va asigur, nu am spus nici jumătate din câte știu despre Doamna Stoenescu, unele chiar sordide pe care nici nu le-aș folosi dacă nu este cazul.
        Și încă ceva: strict profesional, un interimat se asigura de catre un lider cu experiență în domeniu, nu un începător care încă – e de trei luni acolo – habar n-are de mersul instituției.
        Este o chestiune elementară de organizare profesionistă, nu ceva care se coace prin tainice birouri de partid.

        +20 voturi
        +1
        -1
        • Tot respectul pt evaluarea facuta de fiica dvs. acum 20 ani. Din pacate, cei care acum au sub 40 ani au fost formati de eminente cenusii, dupa programele adaptate la cerintele regimului „de pe vremea lor”, care a produs specimene valoroase din punct de vedere informal, unele neadaptate la haosul de acum si care sunt spre sau postpensie. Generatia 40 (-) are si o orientare formala si nonformala iar incompatibilitatea cu ideologiile fostilor profesori ii face sa para in optica intelectualilor de exceptie (cum sunteti si dvs., ca va cunosc personal) ca fiind incompetenti.Au alte abilitati in schimb si cred ca merita sa fie promovati tinerii. Dna P, daca vrea sa ii ofere dnei S, consiliere colegiala, atat. (zic eu…)

          +3 voturi
          +1
          -1
          • Încerc să înțeleg unde bateți și, la modul general, aveți dreptate.
            Dar nu în acest caz singular.
            Da, să vină tinerii, sunt de acord, colegii mei de la ziar cu care mă înteleg perfect sunt si cei mai bătrâni cu o generatie mai tineri ca mine si ne înțelegem de minune.
            Numai că profesional, acesti coleg ai mei sunt ok cu totii, restul contând mai putin într-o relatie de muncă.
            De altfel, până și fiica mea este generatia 40-, înțeleg de aceea modul lor de a vedea lumea.
            Aici însă este vorba, înainte de toate de a alege între doi oameni, indiferent de vârstă, din punctul de vedere al profesionalismului si atitudinii.
            Daca mă cunoașteti, știti că am proprietatea cuvintelor și vorbelor, de aceea va declar și Dumneavoastră încă odată: Doamna Pașcalău, cu autoritarismul ei cu tot, este profesional incomparabil mai bună ca Doamna Stoenescu.
            Nu stiu câte cunoașteți despre Doamna Stoenescu, eu știu lucruri mult mai triste decât cele prezentate aici.
            În concluzie, nu de lupta dintre generații este vorba în acest caz, ci despre o situație concretă în care trebuie să alegi între doi oameni cântărind capacitatea fiecăruia de a gestiona un post de conducere în învățământ.

            +3 voturi
            +1
            -1
    3. Cine o fi Nae? Întreb si eu

      Bine punctat, obiectiv, echidistant.
      Aprecierea unui profesionist in comparație cu un nimeni al învățământului aradean, nu înseamnă ca ziaristul scrie la comanda.
      Apropo, bă, Nae…daca tot Cunoști atâtea elemente despre ascensiunea doamnei Pașcalău, de ce nu enumeri câteva „calități” ale Ancăi?
      Uite, iti spun eu una daca vrei, de numele ei se leagă mai multe anchete penale (fraudare examene, bac si nu numai).
      Mai pot enumera câteva: tupeul, incompetenta s.a.
      Las ca poate se găsește vreun procuror sa-i verifice „activitatea”, s-o vedeti atunci. Pana atunci, însă, ne bucurăm de articolele bine documentate, scrise de cei de la Special Arad.

      +9 voturi
      +1
      -1
    4. Daca PSD o numeste pe Pascalau da o lovitura de imagine. Lumea stie ca pune osu la treaba si nu-si lasa subordonatii sa-si faca de cap. E riguroasa. Deloc un sef comod. Intrebati profesorii cu care a lucrat. Insa nici ministerul nu mai poate face orice dupa aia. Pascalau pune intrebari si nu face orice i se spune daca nu e convinsa ca trebuie.

      +8 voturi
      +1
      -1
      • Un portret cât se poate de corect, cam asta este și imaginea mea despre ea.
        Desigur, are și ea hibe, ca nimeni nu este perfect, dar din punct de vedere profesional este mult peste medie, nu este deloc sperioasă și cu atât mai putin gata să intre în tot felul de combinații urât-mirositoare.
        Nu mulți în învațământul din Arad se pot lăuda ca au creat o școală nouă în sistemul public, ea tocmai asta face la Liceul National de Informatică.
        Profesorii de fizică sunt un gen mai aparte în învățământ, vă spune asta cineva care a făcut treizeci de ani de învațământ și nu a întâlnit niciun prof de fizică banal.

        +10 voturi
        +1
        -1
      • Ați pus punctul pe i!
        Ați sesizat exact problema învățământului, respectiv de ce am insistat pe această chestiune a alegerii unui inspector școlar, o chestiune ce ar putea părea neimportantă la prima vedere.
        În învățământ calitatea este asigurată de dascăl, nu de dotări, clădiri, calculatoare – mai nou toată lumea are acasă -table si laboratoare.
        Desigur, nu e rău daca sunt, dar școală, dacă dascălul este adevărat, se poate face și pe câmp.
        Cei mai mulți, guvernanții nostri în principal, probabil datorită școlilor proaste și a dascălilor nechemați pe care i-a avut, cred că aceste chestiuni exterioare ar putea fi decisive, uitând de importanța dascălului, riscând astfel să arunce învațământul in disolutie totală.
        Dascălul este ceva special, nu se compară nici măcar cu doctorul -un chirurg bun este un meseriaș de exceptia si gata – aici n-ai ce căuta dacă n-ai chemare, dacă nu ai prezență, suflet si atitudine, ești un agent nociv, chiar distrugător.
        Pâna când profesoarele se iau după eleve la îmbrăcăminte si purtare în loc să le ofere ele modelul – asta este doar un exemplu oarecare -vorbim ca să ne aflam în treabă.
        În concluzie, până când dascălul rămâne proletarul elitei intelectuale – știu un profesor pensionar de gradul I cu 1100 de lei pensie! -iar respectul meseriei nu este restabilit prin selecție autentică, susținere materiala pe măsură, – de exemplu, vârsta de pensionare nu numai la militieni, ci si la dascali ar trebui să fie coborâtă, uzura psihică a unui dascăl fiind enormă -, reforma învătamântului va rămâne o vorbă în vânt, o glumă proastă a sloganelor electorale iresponsabile.

        +6 voturi
        +1
        -1
    5. Pe vremuri cand te gandeai la Inspectoratul scolar si la inspectori, te gandeai la o autoritate, la niste profesori cu merite deosebite la catedra care au ajuns inspectori. Aveau o anumita prestanta, prestigiu, cunostinte.
      Acum… te gandesti la o adunatura de aplaudaci ai partitudului la putere, cei mai ingramaditi dintre ei ptr ca un om
      cu creier nu se demite in ultimul hal.
      Iar referitor la cazul Stoenescu… oare cum se simt cei care stiu cate parale face stiind ca le este sef. Un elev mediocru care a realizat tot ce a realizat pe pile si relatii. Un profesor de romana cu reale probleme cu limba romana. Un avid de putere care habar nu are ce inseamna invatamant.
      Si nu in ultimul rand, o laudaroasa de talie mare care orice face are langa ea un aservir sa ii fotografieze zambetu-i fals…ca doar educatia si performanta se fac pe Facebook.

      +6 voturi
      +1
      -1
      • În mare suntem de acord, mai ales ce privește partea a doua a comentariului.
        Despre Inspectorat mai putin, eu personal o consider o instituție parazitară, mostenită de la comuniștii care prin ea asigurau controlul ideologic al învațământului.
        Trebuia de mult desființată, controlul si îndrumarea să fie atribuită unor corpuri de specialiști cu subordonare multiplă – primarie, institute de pedagogie, minister – și administrate de asemenea din fonduri din mai multe direcții.
        În Occident Inspectoratul scolar, în această formă, este o instituție necunoscută.
        Dar dacă mai există, măcar să ajungă acolo si pedagogi si administratori de școli adevărati, nu doar soldații și slujnicele de partid.

        +7 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Ana

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.