Spre deosebire de spațiul intim, în cel public ce se spune are o importanță redusă.

Se spune cam același lucru mai mereu, diferențele ținând de schimbări ce se produc lent, la nivel de epoci istorice.

Mai important este cum se spune, aici schimbările pot fi mai rapide, mai ușor de sesizat, ținând de stil, modă și atmosfera de moment, fiind mult mai aproape de ființa și modul de a fi a celui care le spune.

Dar cel mai important este să realizezi cine o spune.

Societatea zilelor noastre nu mai are capacitatea să treacă dincolo de ce se spune, să ajungă la cum și la cine.

Impactul jucăriilor digitale, înainte de toate a așa-ziselor site-uri de socializare găzduite pe Internet, este atât de copleșitor încât cei care încearcă să le reziste sunt priviți de cei mulți și vrăjiți cu suficiența condescentă a adolescentului care crede că le știe pe toate.

Copilul învață la început să înțeleagă ce i se spune.

Nu e mare lucru, animalele din jurul nostru sunt și ele capabile de asta, chiar dacă posibilitățile lor sunt limitate. Pasul următor, cel care se referă la cum se spune, este mai anevoios, unii nereușind să facă diferența nici după o viată întreagă, dar cei care realizează rolul aceluia care spune ceea ce spune reprezintă cea mai importantă minoritate a societății umane, din ce în ce mai mică si nebăgată în seamă în zilele noastre.

Moartea suveranului României – rege nu a mai fost din 1947, dar a rămas suveran până la moarte – scoate în evidență această tristă realitate, umplând spațiul public digital cu cele mai penibile, demăsurate și neavenite reacții.

Nu e vorba doar de reacțiile celor care, vezi Doamne, se declară antimonarhiști, până și cei care declarativ sunt de partea ideii monarhice vorbesc fără să-și dea seama ce spun, nu de puține ori spunând aberații mai jenante decât cei care vorbesc despre Rege fără jenă, de parcă ar vorbi despre Gigi Becali sau Traian Băsescu.

Aceștia, indiferent de tabără, nu realizează că regalitatea, chiar și în epoca democrațiilor moderne, nu se poate compara cu nicio instituție a statului, iar regii sau reginele nu au cum să fie comparați sau comparate cu politicienii aleși prin vot chiar și la cel mai înalt nivel al președinților de stat.

nunta_rege_mihai_regina_ana

Regalitatea nu a devenit neadecvată prin modernizare și apariția societății de masă, nu este vetustă, o poveste de adormit copiii, iar dacă statele monarhice din Europa în frunte cu Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia sau Spania nu reprezintă exemple iluminatoare, atunci, mai ales pentru români, exemplul Regelui Mihai ar trebui să fie edificator.

Regalitatea de tip european din zilele noastre asigură echilibrul și pacea unor țări tocmai prin ceea ce lipsește cel mai mult societății moderne: o continuitate simbolică a valorilor.

Desigur, regii sunt și ei oameni, nu sunt fără greșeală sau slăbiciuni, dar spre deosebire de politicianul zilelor noastre ei în continuare se nasc și nu sunt făcuți prin votul nu de puține ori manipulat fără scrupule și din ce în ce mai minoritar.

Cei care se leagă de scandalurile dintr-o familie regală, fie că este vorba de Charles al Marii Britanii sau de soțul Margaretei de România, atunci când bagatelizează regalitatea, dovedesc, dincolo de vulgaritate, o profundă lipsă de pătrundere.

În cazul regimului monarhic ceea ce contează este durata lungă, nu evenimentele de moment care trec așa cum au venit, fără însă să atingă substanța instituției.

Regele-Mihai-si-Corneliu-Coposu-Versoix-mai-1990-©Casa-Majestatii-Sale-Regelui-557x300

Din acest punct de vedere Regele Mihai al României este cel mai bun exemplu.

Echilibrat și modest, fără să fie strălucitor, chiar cotidian atunci când împrejurările o cereau, nu a renunțat niciodată în viața sa de aproape un secol să reprezinte suveranitatea individului liber care stă și acționează  în serviciul comunității pe care simbolic o reprezintă, în cazul de față a poporului român.

Asta nu înseamnă că nu a greșit, că este fără prihană, înseamnă însă că a rămas de la început până la sfârșit o personalitate care nu a renunțat sub nicio formă la puterea simbolică pe care a câștigat-o prin naștere: de a fi personificarea țării a cărui rege a fost și a rămas chiar și atunci când a fost înlăturat de cei care știau exact că o țară care are în frunte un suveran nu poate fi îngenuncheată cu adevărat niciodată.

vesti-teribile-din-elvetia-despre-starea-de-sanatate-a-regelui-mihai-18593769

Iar cei care consideră că prin moartea Regelui Mihai în România s-a terminat cu ideea monarhică dovedesc la rândul lor că ascultă doar sunetul gol al cuvintelor, fără să acorde importanță modului cum și cine le spune.

Dacă ar gândi un pic în loc să repete cuvinte goale, fraze inventate de alții, le-ar fi foarte usor să realizeze că dispariția definitivă a arbitrariului de sorginte comunistă în România nu poate veni până când monarhia nu va fi reinstalată.

În fond comunismul  în România a început odată cu detronarea Regelui Mihai!

Lajos Notaros, 7 decembrie 2017, 8:45 AM