joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Glad e Varga, dar cine e Menumorut și Gelu dacă nu sunt Falcă si Cionca?

    de E. Nola | 12 octombrie 2017, 9:00 AM | Opinii

    1

    Luptele liberale de la Arad sunt sublime, nu de multe ori chiar subliminale, având în vedere nivelul de conștiință și conștiență la care se desfășoară.

    Cel cu “s” micveți vedea de ce îi spunem așa! – este suportat din ce în ce mai greu chiar și de cei pe care el i-a pus în scaun, curajul însă nu a fost niciodată o caracteristică liberală, așa încât atacurile sunt eludate sau mascate să pară simple hârjoneli prietenești sau jocuri de societate.

    Cel mai bine e la Consiliul Județean, acolo unde după debandada de pe urma lui Ioțcu până și deschiderea unui geam de WC pare să anunțe venirea primăverii.

    Nu este o întâmplare că aceia care suportă mai greu personalitatea explozivă si implozivă în același timp al celui cu ‘s’ micveți vedea, aveți răbdare! – se retrag în umbra liniștită, poate câteodată chiar prea liniștită, a lui Iustin Cionca, cel care, ghidat, precum în Twin Peaks Cooper cel Bun de către Fireman, de către neprecizatul Andrei Ando, umblă pe lumea aceasta controlată total de către cel cu “s” micnu vă mai impacientați atâta! – de parcă asta ar fi rostul lumii și al județului pe care, crede el, îl conduce.

    Până și fostul comandant al Politiei Locale, mai nou subordonată celui cu “s” micv-am spus, aveți răbdare! -, s-a refugiat la Consiliul Județean, ceea ce poate spune multe despre atmosfera din jurul lui Menumorut, pardon celui cu “s” mic (Imediat!).

    În schimb, Glad Varga s-a aranjat, e cât se poate de clar.

    22309050_1041670142641394_122418650011934291_n

    După ce l-a servit ani la rând cu credință și loialitate și a primit în schimb ceea ce primesc toți la o adică, adică un pantof de marcă în partea dorsală, iată, tânărul politician a reușit să scape de control, mergând chiar mai departe în clădirea imaginii sale de alternativă la …veți vedea cine..

    Momentul a fost simțit de cel mai marginalizat din trioul pedelist inițial, Traian Constatin Igaș, pecicanul fost ministru de Interne, actualmente un paria liberal care o duce extraordinar de bine, ocupându-se cu calm și voie bună de afacerile sale din Pecica, dintre care Taverna, la intrarea dinspre Arad, chiar este un loc unde te poți opri și din plăcere.

    Domnul Igaș salută alegerea lui Glad Varga ca președinte al tineretului liberal arădean, anunțându-l cu acestă ocazie că îl va susține și pentru președinția națională.

    Cu o singura condiție, completează dramatic fostul ministru de Interne.

    Ei, din acest moment lucrurile devin mai mult decât dramatice, chiar tragice, dacă ne putem exprima astfel.

    22310601_1041671819307893_6372341473880785206_n

    Ce îi cere Domnul Igaș lui Glad pentru ca acesta să fie sigur de susținerea sa la nivel național?

    Vă rugăm, stimati cititori, legați-vă centurile de siguranță indiferent unde vă aflați, recomandăm aceste precauții chiar dacă v-ați afla în pat, fiindcă ceea ce urmează vă va zgudui și vă va da, cu siguranță, pe spate.

    Dacă n-am știi ce a fost Domnul Igaș, în fond nu există nimic mai pământesc familiarizat cu cele rele decât un ministru de Interne, cel care are în subordine, poliția și jandarmii, pușcăriile și alte asemenea instituții de pierzanie, dacă n-am știi toate astea, ne-am face pe șest semnul crucii!

    Indiferent de religie și alte asemenea apartenențe superficiale, indiferent de câte am văzut si câte am pătimit de când cu împușcarea mult prea grabnic împușcatului, ceea ce îi cere lui Glad acest Traian, care nu este nici împăratul, nici Băsescu, ne-ar lăsa cu ochii în soare și tremurând în plină vară!

    N-o mai întind, oricum abia de mai rezist sub greutatea ideii, da, stimații mei cititori, Domnul Traian Igaș i-a cerut lui Glad Varga să se lepede de satana!

    Cu “s” micei, acuma ați înteles? -, dar tot despre el e vorba, despre cel care ne duce în ispită și până la urmă la rău!

    În cazul de față, satana cu “s” mic a venit la ședința de alegeri pentru conducerea tineretului liberal cu întârziere.

    Ședința sau adunarea, nici nu mai știm ce a fost de fapt Marți la teatru atât de tare ne-a marcat chemarea aproape biblică a lui Traian Igaș către Glad Varga.

    22281552_1041671815974560_160628956487797997_n

    Înainte a venit tineretul liberal în carne și oase, dar mai ales în blugi crăpați la genunchi.

    Băieți și fete de-a valma, inclusiv mai puțin tânărul Domn Lazăr Faur, cel care și-a completat vestimentația cu șapca aceea care îi dă un aer de revoluționar de pe lângă Lenin, minus, desigur, nelipsiții blugi liberali.

    Satana cu “s” mic a venit la costum bleu deschis precum Robespierre în ziua în care a pornit spre eșafod, dar spre surprinderea noastră avea la sacou și un rucsac – desigur de marcă – ceea ce ne-a dus cu gândul la ideea din ce în ce mai twinpeaksiană că drumurile celui rău sunt de neurmărit, adică noi, simpli muritori aflați între bine și rău, nu avem cum să ne dăm seama pe unde umblă cel rău atunci când își asortează rucsacul de marcă la costum.

    Glad, pe de altă parte, nu părea să se lepede încă, scaunul gol din primul rând la mijloc de pe scenă fiind păstrat gol cu sfințenie pănă la apariția celui cu “s” mic, așa cum deducem din cuvintele profetice ale lui Traian Igaș din Pecica și din ultimele episoade din Twin Peaks.

    22405672_1041669579308117_1602131267542529859_n

    Înainte a vorbit Domnul Bibarț, un domn ce pare din ce în ce mai simpatic în comparație cu cel cu “s” mic, a vorbit, desigur, și Doamna Pistru, din ce în ce mai sexi, mai ales în comparație cu Doamna Boghicevici, marcată de faptul că trebuie să-și petreacă zilele între țărănoii din Arad care au furat toată biblioteca ei de tramvai, ea, cea obișnuită, încă dinaintea lui Domn Igaș, cu ministere pe la București.

    22308926_1041668882641520_4786926179151376673_n

    Ei, și a venit în cele din urmă și el, cel cu “s” mic, atunci când s-au plictisit cu toții să vorbească de parcă ar avea ceva a spune, a venit, le-a ținut o cuvântare așa cum numai el știe, s-a pus lângă Glad pe scaunul lăsat liber la mijloc în primul rând și asta a fost.

    22365653_1041670809307994_3294440583061176837_n

    Glad a fost ales președinte al organizației de tineret, cel cu “s” mic l-a asigurat că îl va susține și la centru, ce să mai credem?

    Și ce să mai creadă Domnul Traian Igaș de la Pecica?

    Vedeți acum și poate ne înțelegeți de ce am luat-o razna încă din titlu.

    Cum să-l numesti pe cel nenumit, cum să-l alinți pe cel cu “s” mic?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Stiti de ce nu o sa isi revina niciodata PNL-ul si nici Romania? Pentru ca oameni gen Igas, care au fost acolo la putere, a „coabitat” si lucrat cu Falca si cu toti ceilalti, e acum vazut ca mare salvator si ca lumina calauzitoare pentru PNL-ul aradean. Omul al carui CV este mai gol decat mintea actualului ministru al educatiei, apare acum ca si brav salvator, asta dupa ce ani la randul a tacut si a ajutat la construirea sistemului corupt care a acaparat partidul si tara.

      +15 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Andrei

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.