Chiar dacă orice minune ține doar trei zile, adăstăm încă un pic la marea victorie a Timișorii.

De ce Timișoara, de ce nu Clujul-Napoca, București sau Baia Mare?

De Arad nici nu mai e vorba, a fost măturat din competiție odată cu plevușca, iar la aflarea veștii cu Timișoara, liderii candidaturii au reacționat exact așa cum te aștepți de la un looser fără caracter și demnitate.

Mulți își dau cu părerea, unii ofticați, alții umflați în pene la auzul victoriei, nu puțini doar să se afle în treabă. Cu toate acestea, dacă ești atent, poți culege din aceste reacții toate datele problemei, ai răspunsurile la toate întrebările.

Cu promisiunea că vom reveni la Arad în final, să le luăm pe rând: Bucureștiul n-avea șanse foarte mari având în vedere că se optează pentru capitale doar în cazuri de forță majoră.  Afirmația trebuie corectată: marile capitale occidentale au fost alese încă de la începutul obiceiului(1985), prima capitală culturală -o recunoaștere a celei care a venit cu ideea, Melina Mercouri, ministru al Culturii în Grecia de atunci – fiind chiar Atena, mai recent, prin intrarea în UE a majorității țărilor europene, se optează din ce în ce mai mult pentru alte orașe decât capitala politică. Cu alte cuvinte: nu mărimea sau importanța administrativă decide, ci prioritătile de moment ale UE.

Iar aceste priorități fiind în continuă schimbare, decisivă este corespondența dintre pretențiile specifice ale UE, formulate în documentația proiectului, și răspunsul la acestea prin proiectele prezentate de orasele candidate.

Din acest punct de vedere este foarte evident că prin intoleranța la alteritate – acum când Europa se confruntă cu problema migrației – Clujul reticent la pretențiile maghiarilor iar Baia Mare drastic în rezolvarea problemei țiganilor –, cele două orașe rămase în cursă pe lânga București și Timișoara și-au tăiat craca de sub proiectul lor poate mai spectaculos decât al bănățenilor sau bucureștenilor.

Aici Timișoara a punctat masiv: până și scandalul umflat cu pompa în presa românească cu clanurile țigănești care au cumpărat clădiri în centru i-a fost în avantaj.

E chiar penibilă orbirea opiniei publice românesti în această chestiune. Pentru Bruxelles această înverșunare nu se deosebește de celelalte forme de intoleranță, fiind considerată doar o altă manifestare a xenofobiei și antisemitismului incipient și niciodată asumat cu adevăratelea în societatea românească.

Timișoara a mai avut un atu, mai puțin băgat în seamă de comentatori: pe lângă România, celelate două țări care vor da capitale culturale în 2021 vor fi Grecia și două aspirante: Serbia și Muntenegru luate împreună. Grecia contează mai puțin în această schemă, candidatele rămase în cursă fiind Eleusis, Kalamata și Rhodes, însă din partea Serbiei va concura Novi Sad cu Herceg Novi din Muntenegru.

Decizia la greci va avea loc în noiembrie, iar în Octombrie se va alege între cele două orașe din fosta Iugoslavie, șansele ca Novi Sadul sa câștige fiind foarte serioase, aș zice chiar enorme acum după ce la noi a câștigat Timișoara.

Pentru cei care stau mai prost cu istoria: e vorba de Banat, o unitate mai mult culturală decât geografică din care fac parte ambele orașe, Timișoara fiind considerată capitala acestei unități culturale care transcende granițele actuale, fiind astfel un adevărat simbol al viitorului UE. De altfel Timișoara este înfrățită cu Novi Sad din 2005, cele două orașe sprijinindu-se reciproc în candidatură.

Pe urmă, ne place ori nu, pentru occidentalul obisnuit România este identificată în continuare prin două nume: Dracula și Timișoara( De al treilea, Ciaushesco mai bine nu ne amintim!). De ce Dracula, se știe, de ce Timișoara, se știe de asemenea, dar se contestă fără încetare din interior, mai ales de la București. N-are importanță ce crezi că a fost, trebuie însă să recunoști totuși că lovitura de gong pentru începerea ultimei schimbări la față a României a fost dată la Timișoara în Decembrie 1989.

Dacă tu, Vrânceanu-Firea, nu vrei să recunoști asta, treaba ta, însă Bruxelles-ul n-are cum, pentru occidentali Timișoara reprezintă în continuare și va reprezenta pentru mult timp orașul românesc în care a început revolta anticomunistă. Iar tu de aici, indiferent cum te numești și câte voturi cumpărate ai avea în spate, n-ai cum să schimbi această percepție de altfel absolut corectă.

În sfârșit, atuul cel mare, marele secret: dimensiunea identitară a comunității.

Cu asta stăm cam prost în toată țara, spiritul de turmă fiind dublat pe la noi de gesturi iraționale de berbec care se repede cu coarnele înainte în zidul care-i stă în cale.

Ruptura dintre elita politică și cea culturală din ce în ce mai firavă este profundă, spațiile unde se întâlnește poporul cu creatorii săi de valori fiind birtul, terasa sau ecranul care le unește, nicidecum sălile de spectacol sau spațiile tradiționale unde găseai cultura până nu de mult cum ar fi teatrul, biblioteca, muzeele sau filarmonica.

Singura comunitate mai mare unde aceasta ruptură n-a ajuns catastrofală din câte se pare este cea din Timișoara, din Banat mai precis, în acea comunitate ironizată des de regățenii iuți la gură pentru calmul mândru de care dau dovadă în cele mai neasteptate momente, pentru liniștea încrezătoare cu care îi asimilează pe cei care vin din altă parte, transformându-i repede după chipul și asemănarea lor.

Poți râde cât vrei de bănățeni, dar dacă stai mai mult printre ei vei deveni, în mod sigur, unul dintre ei, având astfel avantajul oarecum european și nițel evreiesc de a râde și de tine însuți, nu doar de ceilalti.

Aradul, în comparație, este un oras mai special, unic de fapt între orașele românești, asemănător Timișorii doar datorită apropierii în spatiu. Această unicitate, cu plusurile și minusurile ei, n-a fost descoperită până acum de cei care răspund sau au răspuns până nu de mult de administrarea urbei.

Proiectul arădean pentru capitală culturală a fost un banc prost, un exercițiu penibil de diletantism agresiv și intolerant.

În răspăr total cu valorile europene, de un infantilism jenant, obligând orașul să-i aștepte în continuare pe aceia care îl vor înțelege, îl vor iubi și vor fi în stare să-l facă frumos si atrăgător.