După o scurtă luptă interioară, dată între sinele meu cel comod și drăcușorul acela care îmi spune mereu că ce-i prea lesne și de la sine înțeles n-are nicio valoare, m-am hotărât să răspund unui comentariu de pe Special care susținea că publicația tratează cu rea-voință Festivalul internațional de teatru clasic din Arad, numit pe scurt și foarte inspirat FITCA.

Comentariul a venit la un articol semnat de colegul cunoscut mai ales prin pseudonimul său de fost blogger de avangardă din Arad.

Tomck@t, pentru cine n-ar ști este un tânăr jurnalist care crește într-o zi cât alții într-o viață, reușind, în doar doi-trei ani, să devină jurnalistul de cultură prin excelență al Aradului.

Nu spun că nu mai sunt și alții care dau programele spectacolelor din oraș, susțin însă că doar Tomck@t corespunde criteriilor clasice ale jurnalistului cultural: mare consumator de cultură, incisiv și foarte receptiv la tot ce este nou, experimental, este la ora actuală singurul care scrie cronici autentice și originale despre evenimentele culturale din Arad.

Iar ca să previn acuzația la îndemână că țin un discurs pro domo, făcând reclamă unui coleg din redacția la care lucrez, precizez foarte repede: Tomck@t este doar un pretext aici, un sindrom despre care doresc să „combat” de fapt.

Mai nou cultura nu se vinde. Nicăieri, nu numai la Arad.

Ceea ce se vinde este divertismentul, lucru observat foarte perspicace și de subtila presă arădeană care, în marea ei majoritate, a renunțat pur și simplu la rubrica de cultură, făcând astfel imposibilă calificarea jurnaliștilor în domeniu.

Amestecarea culturii cu divertismentul a reușit să ducă foarte repede într-un oraș cum este al nostru, tradițional comercial și meșteșugăresc-muncitoresc la ceea ce am numit într-un articol anterior „sahară culturală”.

Dacă vă luați inima-n dinți și mausul în mână să „răsfoiți” presa online arădeană veți vedea că Festivalul de teatru clasic este tratat la propriu, așa cum merită un festival de teatru, cu știri, prezentări, cronici zilnice aplecate și serioase, doar de Special Arad, celelalte publicații amintind doar programul sau, cum e cazul celui mai cunoscut portal local, uitând de el pur și simplu.

banner-fitca1

Dar nu numai jurnaliștii lipsesc de la FITCA.

Lipsește întreaga elită politică în frunte cu primarul! Veți spune, este campanie electorală, n-au vreme de așa ceva.

Noi vă răspundem că este exact ceea ce afirmam și până acum chiar împotriva celor care susțin că avem noi ceva cu primarul și cu subordonații săi celebri mai ales pentru că parchează pe treceri de pietoni sau călătoresc până la WC cu avionul.

Au avut neobrăzarea să cheltuiască banii publici pe un proiect pentru care nu aveau nicio calificare: candidatura la Capitala Culturală a Europei. Ne-am obișnuit cu neobrăzarea politicienilor, poate chiar prea mult, dăm a lehamite din mână și ne mai apucă și un râs cam nervos așa: hai, mă, nu mai fi naiv, ce ai vrea, să umble Falcă la teatru?

Ar fi chiar frumos, îmi răspund singur. Măcar astfel ne-ar pune pe gânduri, Domle, ăsta chiar gândește serios cu acea candidatură.

Nu, primarul Aradului nu umblă la teatru, mai nou, fiind în campanie electorală, nu s-a dus nici măcar la festivitatea de deschidere, ceea ce în orice parte a lumii mai la vest de Nădlac îl descalifica fără rest ca primar al unui oraș care dispune de un teatru de tradiție.

Nu s-a dus el, nu s-au dus nici ceilalți. Dintre marii noștri lideri nu s-a văzut nici urmă de politician la spectacolele de până acum ale festivalului.

Nu că i-am fi dus dorul Domnului Calimente dar pe Domnul Pistru chiar nu-l înțelegem cum de a ratat această nouă ocazie de a-și parca Range-Roverul pe o trecere centrală de pietoni. De la Domnul Cionca nu aveam pretenții, omul era în friguri sau călduri, cine știe, de teamă că PSD-ul l-ar putea debarca din fruntea județului.

Poate Domnul Șcheau, Poate Doamna Boghicevici, poate Domnul Bibarț…

Nici pomeneală.

Doar Domnul Bognár la spectacolul celor din Pécs, o afacere ungurească, nu-i așa, care n-are nicio treabă cu Aradul.

Problema e că are. Și încă două mari și late.

Prima ar fi că doar din cauza lor festivalul se poate proclama internațional, numindu-se astfel foarte inspirat FITCA, fiind singurul spectacol din program realizat în afara granițelor țării.

A doua ar fi că suntem oraș înfrățit cu Pécs, fostă capitală culturală a Europei, iar această înfrățire putea fi exploatată pe bune atunci când am candidat la vestita cacialma simbolizată plenar de șuhaida în celofan a lui Andrei Ando. Să ne înțelegem, cacialmaua e a noastră, a Aradului, cei care au realizat acea mizerie au făcut-o în numele nostru.

Nemaivorbind de aspectul diplomatic. Fiind vorba de un oraș înfrățit cu Aradul, la spectacolul lor normele elementare de bună creștere dictau prezența masivă a administrației arădene, a politicienilor din Arad, care astfel putea demonstra că această înfrățire nu este o altă cacialma prin care aruncă praf în ochii boborului.

Trăind deja într-un deșert cultural, nu mai e o problemă de unde să facă rost de praf.

Nu, n-a fost văzut la festivalul de teatru nici directorul Asociației Capitala Culturala Europeană, poate nu știa că a umbla la teatru încă este un act de cultură iar în viitor va fi și mai mult. La teatru nu te duci, desigur, cu șuhaida, poate asta l-a încurcat un pic.

În concluzie, nu avem absolut nimic ca în Arad să se organizeze cât mai multe festivaluri.
De teatru, de filme, de muzică.
Numai să știm și noi.
Să nu fie adică praf în ochi, artificii care atârna în gol, organizate mai mult de ochii lumii, având în vedere că aceia care ne reprezintă n-au nici măcar curajul sa recunoască cinstit că nu dau doi bani pe cultură, în Range-Rover nu ascultă Mozart, nici măcar Cohen, ci soliști celebri cu nume ciudate, nume care înainte erau date la câini, cai, boi și alte asemenea animale de casă.

Și că nu-i interesează nici FARAD din moment ce este un festival de film documentar și nu un sortiment nou de șaormă special pentru arădeni.

•   Primarul, șef al campaniei electorale PNL, însoțit de nelipsitul Pistru, a fost până la urmă la Balul arădenilor de la București. A venit târziu, după o baie televizată, probabil în ideea: mai bine la bal decât la spital.

Și totuși nu prea înțelegem noi, ce căuta Domnia Sa la Balul arădenilor?

E. Nola, 17 noiembrie 2016, 9:01 AM