Urmând să străbatem cu toții, minus cei care nu mai apucă, două luni în care nu va mai crește nici iarba, nici nivelul de trai, se impun câteva săltărețe concluzii finale.

Cu referire la cele prin care am trecut, trecem și vom trece în scurt timp: alegeri, Campionatul European de Fotbal, Olimpiada de la Rio și din nou alegeri.

Despre Brexit am mai vorbit pe aici, oricum prima mișcare de brexit a fost ieșirea lui Nigel Farage, un apostol înverșunat al insularității britanice, din scena politicii de pe insulă.

Să  remarcăm la început că nu mai vin nici migranții, se pare că alegerile de la noi, campionatul din Franța și, probabil, intenția britanică i-a pus pe gânduri. Îi înțelegem pe deplin, nici noi nu ne-am grăbi spre locuri unde se întâmplă asemenea atrocități.

De UDMR Arad nu mai pomenim, Domnului Bognár îi urăm refacere grabnică, ei au făcut ce au promis. Au promis adică și s-au  ținut de ea, de promisiune adică, ce erau să facă dacă a ieșit cum a ieșit. Mai greu e cu ceilalți, cu Domnul Remețan și cu Domnul Ciupe, doi lideri locali de hârtie creponată care au promis că îl vor doborî pe Falcă de nu se vede.

Nici nu s-a văzut, adevărat, iar cei doi au ajuns dintr-o dată precum Portugalia: vor să fie campioni fără să fi câștigat vreun meci. PMP a virat spre PNL iar ALDEle cel local al Domnului Ciupe se gândește încă cum s-o facă fără să bată prea tare la ochi.

Cu toate acestea probleme prea mari nu sunt, din informațiile presei arădene, atât cât mai există, aflăm că la volan, ghidon, cârmă, spuneți-i cum doriți, se va afla Andrei Ando, ceea ce este garanția succesului eșecului garantat. Să ne înțelegem, eșec pentru noi, pentru ei, precum pentru Portugalia, încă două egaluri câștigate la 11 metri vor însemna împlinirea.

Să revenim așadar la primarul reales a treia oară, la Domnul Falcă pe numele său. După această victorie în alegeri, mai grea decât o înfrângere la mustață, nu i-au mai rămas decât vechile promisiuni. Cu Cetatea, cu podurile, cu imaginea – ei, aici intră în joc nebănuitul Andrei Ando – și, în final, că e Campionat European de Fotbal, cu UTA.

După ce, așa cum a mărturisit sincer, a vorbit cu cei de la Federație, aflăm acum că echipa care va promova în Ligă, dacă se duce Rapidulețul, nu va fi UTA, ci Poli. Da, ați auzit bine: nu Șoimii, nu Scornicești, nu Urziceni, ci Poli Timișoara.

Nu știu câte știe Domnul primar despre fotbal, trebuia însă să realizeze până acum, după 12 ani de primărie la Arad, că asta nu e bine. Dar de loc! Că ne unim în viitor cu Timișoara, devenind cartierul lor de distracții și șmecherii, mai treacă-meargă, că vom deveni un fel de Biergärten în Mica Vienă, hai că trecem cu vederea, dar să intre Poli în loc de UTA, asta chiar că nu se poate!

E strigător la cer!

Și tocmai acum când, dacă nu suntem destul de atenți, Portugalia ar putea deveni campioană europeană fără să câștige vreun meci! Poate nu ați fost cu toții destul de atenți: diseară – e miercuri la 12 când scriu – Portugalia joacă semifinala cu Țara Galilor. Până acum nu a câștigat niciun meci, a făcut doar egaluri, calificându-se prin lovituri de la 11 metri. Ținem pumnii să nu le iasă, așa cum am insinuat, vrem Țara Galilor în finală cu Germania dacă altfel nu se poate, însă, așa cum nici Falcă nu poate, în această chestiune nici noi nu garantăm nimic.

Iar dacă e să fie, e ca la Poli: să intre, să câștige, hai de la noi, dar să nu învingă! Pentru că una e să câștigi și cu totul alta să învingi! De câștigat poți câștiga bani, înainte de toate, experiență, dacă ești înțelept, ani, dacă trăiești cumpătat, greutate, dacă bagi în tine toată ziua, dar victoria îți va fi refuzată în veci dacă nu ești capabil de sacrificiu!

N-aș vrea să intru în speculații prea complicate – nu de mult am aflat pe facebook de la un mândru arădean că cei mai rafinați oameni ai nației, Pleșu, Liiceanu și Patapievici, sunt niște scursori și lepre -, cu toate acestea trebuie șă vă rog să încercați să pătrundeți acest adevăr simplu: a câștiga înseamnă să primești fără să dai, să agonisești fără să pierzi, a învinge, dimpotrivă, nu se poate fără să renunți la ceva, fără să accepți efortul, pierderea, sacrificiul.

Analiștii și filozofii noștri de pe facebook se ogoiesc degeaba de o bună vreme să ne explice de ce e așa cum e la noi, de ce suntem noi mai proști ca alții, de ce pleacă românii în alte țări, de ce ne bucurăm ca idioții când schimbăm hoțul dovedit cu cel neprins încă, de ce înjurăm ca la ușa cortului atunci când realizăm că aleșii noștri ne-au tras-o din nou?

Vedeți, răspunsul e simpu: e Falcă, e Ando, e Ciupe, e Remețan, e Portugalia!

Ei, cu toții, vor doar să câștige. Nu vor victoria, n-au habar de sentimentul eliberator și comunitar al victoriei obținute împreună prin jertfă și sacrificiu – nu trebuie să vă gândiți neapărat la ceva de neatins: renunțarea la înjurat sau la aruncarea mizeriei pe jos poate fi deja un mic sacrificiu pentru cel obișnuit să înjure și să murdărească de o viață -, nici prin cap nu le trece că victoria e a tuturor și nu poate fi împărțită, ei vor câștigul sigur și liniștitor, ciupeala dacă nu se poate altfel.

Și îl vor indiferent cum, prin ce mijloace. Prin temporizare, printr-un joc înfinit la zero-zero, cu lovituri de la 11 metri aranjate și cumpărate.

Ei câștigă, noi pierdem, formula este cât se poate de simplă.

Nu înving niciodată pentru că victoria ar fi a tuturor nu doar a lor, lucrurile rămân cum au fost, haosul devine normalitate, furtul și minciuna șmecherie, inteligența și rafinamentul o prostie, iar noi, în această colosală falsitate, ne minunăm că mai avem ce pune în gură. Ne minunăm, iar la prima ocazie ne exprimăm și recunoștiința față de cei care ne-au lăsat în viață.

Va trebui să învățăm să învingem!  În prima instanță pe noi înșine, imediat pe urmă pe ei înșiși, iar în final, împreună, să obținem cu toții victoria!

Altfel nu va fi posibil nimic. Sau mai exact: nimicul va fi posibil în continuare până la nesfârșit. Portugalia va deveni campioană fără vreo victorie, iar noi, veșnici pierzanți, îi vom alege în continuare pe cei care ne mint mai frumos!