vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ei ne-au dat. Noi am luat. Muzică, doar muzică, atât de bună încât ne-au făcut noaptea albă (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 17 aprilie 2017, 1:20 PM | Monden | Muzică | Recomandările editorilor

    0

    Pozele nu mi-au ieșit. Asta și pentru că în club nu de duci cu ditai aparatul foto, cu blitz cât să-i orbești pe toți cei din jur. Și atunci te adaptezi situației și te folosești de telefon dar iei în calcul că… nema calitate. Nici nu era nevoie. Nu eram acolo pentru fotografii. Eram pentru muzică, muzica pe care ne-au promis-o Claudia Iuga, George Dancu și componenții trupei Q-Band.

    Și ne-au dat. Și a fost atât de bună de ne-au luminat toată noaptea, o noapte albă, evident.

    Prima dată a fost lumina. Am primit-o care pe unde am fost pe la biserică, am repetat de câteva ori „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând”, iar de la 1.30 noaptea, la o oră și jumătate după înviere, am fost să sărbătorim la clubul Wings, din Piața Avram Iancu din Arad. „Veniți de luați muzică”, chiar așa se numea evenimentul, unul care are originile în anul 2013, iar ideea i-a aparținut lui Cătălin Lăpușcă. Evenimentul a fost reeditat după patru ani, „vinovați” fiind de această dată Claudia Iuga, George Dancu și patronul clubului Wings, Marcel Hrițcu.

    Muzica a început în jurul orei 1.40, iar Claudia, George și membrii Q-Band nu s-au oprit timp de aproape două ore și jumătate. Și ne-au cântat de toate, pe toate gusturile, într-un club arhiplin în care soliștii au cântat mult timp din mijlocul barului, în timp ce Tibi și colegii lui preperau cocktail-uri.

    Pe lngă microfoane, clape, tromboane, chitări sau tobe, Claudia Iuga și George Dancu și-au găsit un nou instrument, unul care se potrivea perfect Nopții de Înviere: clopotul. Clopotul din Wings care a ținut mereu trează atmosfera. Și a ieșit larmă mare, o larmă în care la un moment dat toți cei prezenți cântau împreună cu formația. Da, locul a fost cam strâmt, dar și asta știam dinainte. Nu a fost un impediment. Dimpotrivă, ne-a făcut să ne simțim mai aproape unii de alții. Atât de apropiați încât dădeam în clocot…

    George și Claudia nu reușeau nimic dacă lângă ei nu erau Imi Molnár- clape, Norbi Prentel- chitara, Attila Frnda- bass, Csaba Torma- tobe, Sergiu Bacos- trombon, Marius Stoica- saxofon, Mihai Radescu- trompeta, iar lângă ei Sebastian, alias DJ Sebuh.

    claudia si george

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.