joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Efectul Brexit: Oxford-ul și Warwick, cu un picior în Franța!

    de - | 20 februarie 2017, 12:23 PM | Internaţional

    1

    Universitatea Oxford ia în considerare deschiderea unui campus în Franța, pentru prima dată în 700 de ani de istorie a instituției, din cauza Brexit-ului, potrivit The Telegraph.

    Oficiali francezi le-au propus mai multor universități de top din Marea Britanie, în frunte cu Oxford și Warwick, deschiderea unui campus universitar la Paris, astfel încât instituțiile, care sunt pe primele locuri din lume, să poată beneficia în continuare de finanțare europeană pentru cercetare. Decizia este istorică, fiindcă ar putea muta polul academic, care până acum s-a concentrat în Marea Britanie, pe continent.

    Informația a fost confirmată și de un fost director din cadrul Ministerului Educației din Franța, Jean-Michel Blanquer, care, împreună cu alți reprezentanți ai mediului universitar francez discută în prezent cu guvernul țării lor pentru a face o ofertă extinsă mai multor universități britanice prestigioase. Dacă acestea vor accepta, construcția campusului ar urma să înceapă în 2018.

    sursa: the Telegraph

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.