vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    E vremea campaniei electorale: trei arădeni penali vor să candideze! Dați-le block!

    de Mihai Todoca | 26 aprilie 2016, 1:36 PM | Şimand | Știri Arad | Zărand

    2

    Știri Arad. În pragul campaniei electorale suntem obișnuiți cu promisiunile care curg mai ceva ca berea rece într-o zi caniculară. „Vom face, vom avea, ne-am propus, planul nostru, al echipei….” și câte și mai câte.

    Ideea principală este că respectivii candidați se vor zbate pentru a ocupa locurile pe care le râvnesc. Își vor prezenta doar fața care „dă bine”, încercând din răsputeri să atragă atenția de la CONDAMNĂRILE lor. Da, sunt candidați care sunt condamnați pentru luare de mită, conflict de interese și înșelăciuni.

    O vorbă din popor spune „rău e să fii prost, dar mai rău e și să semnalizezi”. Iar acești candidați dau din xenoane punând Las Vegas-ul cu botul pe labe.

    Să purcedem dar la drum cu primul penal:

    Florin Ioan Moț candidează din nou pentru Primăria Zărandului. De ce? Faptul că a fost condamnat la doar 2 ani cu suspendare pentru acuzațiile de luare de mită l-au făcut să se simtă „mai cu moț”. Asta pe lângă faptul că mai are două procese deschise în care este acuzat de înșelăciune.

    Florin Liviu Dema, tânjește din nou la cafeaua servită în Primăria de la Șimand. Condamnat pentru conflict de interese la 6 luni cu suspendare, acesta și-a recunoscut vinovăția. Sperăm doar să nu cadă din nou în depresie… dacă va câștiga din nou ca și în 2012.

    Completăm, însă nu definitivăm, această incursiune pe plaiurile condamnaților care și-au exprimat intenția de a candida, cu Suciu Gheorghe fostul viceprimar la Seleuș și el condamnat cu suspendare.

    Datoria noastră este de a scoate la lumină toate aceste lucruri pe care unii le vor uitate, în special în această perioadă, iar datoria dumneavoastră este de a nu le face jocurile. Credem în a doua sanșă, dar nu credem în ipocrizie. Iar aici exact despre asta e vorba.

    Așadar, dați-le block!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Gogu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.