vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Două proiecte importante câștigate de Universitatea „Aurel Vlaicu”

    de Raluca Medeleanu | 9 septembrie 2014, 11:58 AM | Educaţie

    0

    Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad a câştigat două proiecte importante care vor ajuta tinerii în vederea orientării profesionale și vor ajuta la integrarea în mediul social al celor cu tulburări psihice. 

    Primul proiect câştigat se numeşte „SPSM-Employabilité en Europe -Sănătate publică şi sănătate mintală: nevoi, formare şi angajabilitate”. Beneficiarii acestui proiect sunt persoanele cu tulburari psihice, iar obiectivul principal al proiectului este schimbul de bune practici privind integrarea socială a acestor persoane prin crearea unor locuri de muncă adaptate particularităţilor lor. S-a constatat din practică că angajarea şi implicarea într-o activitate cu rol social ajută la însănătoşirea şi integrarea socială a persoanelor cu tulburari psihice. Proiectul se realizează în parteneriat cu organizaţii de profil din Franţa (Fédération Agapsy), Luxemburg (CRP-Santé), Elveţia (Fondation Trajets) şi Belgia (Article 23 Asbl) şi are o durată de 36 de luni, de la 01/09/2014, până la 31/08/2017. Obiectivele specifice proiectului sunt: prospectarea pieţei muncii privind capacitatea de a oferi locuri de muncă de către fiecare ţară parteneră; stabilirea competenţelor necesare profesioniştilor; seminarii pilot de formare pentru angajatorii interesaţi să ofere locuri de muncă; recomandări privind politicile sociale de angajabilitate a persoanelor cu tulburări psihice.

    Cel de-al doilea proiect se numeşte „What really matters” și este un proiect de parteneriat strategic în domeniul formării profesionale care îşi propune realizarea consilierii în carieră a tinerilor (liceeni din clasele terminale şi studenţi). În cadrul proiectului sunt parteneri români şi străini, dintre care  Nicosia-Cipru, Turcia, Ungaria-Universitatea Szent Istvan şi Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad. Proiectul se derulează pe parcursul a 36 de luni, de la 1 septembrie 2014 până la 31.08.2017. Principalele activităţi ale proiectului sunt construirea unei platformă on-line, cercetări privind zonele de interes ale tinerilor şi profesiile atractive, workshopuri, conferinţe, zilele carierei şi editarea unui ghid de bune practici privind consilierea în carieră a tinerilor.

    Amândouă proiectele aparțin programului european ERASMUS+, axa KA 2

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.