marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Donald Tusk: „Europa a fost aproape de catastrofă din cauza crizei din Grecia”

    de - | 17 iulie 2015, 12:56 PM | Business

    0

    Europa a fost aproape de catastrofă atunci când convorbirile dintre Grecia și creditorii săi pentru un nou plan de salvare de weekend-ul trecut aproape au eșuat, a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk, într-un interviu publicat vineri de un ziar grec, relatează Reuters.

    După 17 ore, cele două părți au ajuns în cele din urmă la un acord luni dimineață, evitând un colaps financiar în Grecia și o probabilă ieșire din zona euro.

    Tusk susține că șefa guvernului federal german, Angela Merkel, și premierul grec Alexis Tsipras s-au târguit asupra nivelului fondurilor provenite din privatizări care vor trebui să fie alocate pentru investiții.

    „În timpul negocierilor, în jurul orei 07:00 dimineața, când Merkel și Tsipras au cerut o pauză, am simțit că riscul ca acestea să eșueze era foarte aproape”, a afirmat Donald Tusk în interviul pentru Kathimerini. „La momentul respectiv diferența dintre ei era de numai 2,5 miliarde de euro. Atunci le-am spus că dacă negocierile se vor sfârși fără rezultat aș fi gata să anunț public că Europa este aproape de catastrofă pentru 2,5 miliarde de euro”, a povestit Tusk.

    Europa se îndreaptă spre redeschiderea finanțării pentru Grecia după ce parlamentul de la Atena a probat un nou plan de ajutor în urma unui vot dezordonat, care a lăsat guvernul fără majoritate.

    Banca Centrală Europeană a crescut finanțarea de urgență pentru instituțiile de creditare grecești, deși măsurile de control ale capitalului vor continua să se aplice pentru a evita un asediu când băncile se vor redeschide luni.

    Planurile privind un nou program de asistență financiară sunt supuse vineri votului Bundestagului, în contextul în care opoziția este tot mai puternică la Berlin față de o astfel de decizie.

    „Cel mai important lucru în negocieri a fost să ajutăm Grecia. Totuși, a trebuit să discutăm consecințele pe termen mediu și lung ale unui Grexit, o procedură haotică și imprevizibilă cu impact politic și geopolitic”, a mai spus Tusk.

    „A fost o soluție necesară să evităm riscul de haos imediat și de incapacitate de plată, dar este numai primul pas”, a conchis președintele Consiliului European.

    Sursa: Agerpres

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.