Doamnelor și domnilor, „bizoana” bizonilor!!! Așa ceva n-am văzut niciodată! A blocat Podul Decebal la început de an școlar!
Nesimțirea sau inconștiența unora nu are limite! Am simțit-o pe pielea noastră azi dimineață, în prima zi de școală, când, înjuram de mama focului că nu ajungem la timp, la deschidere, cu copiii. Coada la întrarea în centrul Aradului, dinspre Podul Decebal (lângă Colegiul Național Moise Nicoară), era de aproape un kilometru. Iar dacă la început credeam că de vină este (doar) aglomerația din prima zi de școală, lucrările lui Falcă și ploaia, în final am realizat că întreaga circulație era blocată de un nesimțit/nesimțită, sau inconștient/inconștientă, sau prost/proastă, sau bizon/bizoană, sau tâmpit/tâmpită care și-a parcat mașina în exact centrul intersecției dintre strada Nicolae Bălcescu și Bulevardul Dragalina! A lăsat-o acolo și s-a dus cu copilul la deschiderea școlii! În consecință, nu aveai cum să cobori de pe Pe Podul Decebal decât spre dreapta!
Uitați-vă cu atenție, ștergeți-vă la ochi, treceți ușor pe lângă…asta pentru că mașina de culoare albastru deschis „doarme” în intersecție.
Așa ceva!…
Comentariile portalului
Sunt de acord, dar.. după cum bine știm nici aceste locuri cu albastru nu sunt suficiente. Atunci ce facem? Cum facem? Oricum de cele mai multe ori sunt parcate maș (...)
Autostrada sud-vestuluî ,trece tangențial prin Arad,fiind deturnată de vecinii din sud mai hapsani. Dacă nu a fost conducere la Arad asta e.Totuși dacă am avea actualmente (...)
Domnule Faur, va rog ca inainte de a schimba regulamentul sa amanajati locuri pentru persoane cu dizabilitati in Piata M.Viteazu unde lipsesc doar 2 locuri sant la Poarta Spitalului si (...)