Anamaria Nyeki – Popa, căci despre ea este vorba, a reușit să facă în Arad ceea ce zeci și zeci de politicieni, aleși locali din mai multe cicluri și conducători de instituții publice nu au făcut în… de fapt nici nu are rost să înșirăm aici anii, fiindcă sunt mulți, foarte mulți.

Vorbim despre proiectul „Cu drag pentru viitor”. Cu siguranță vă amintiți despre articolele pe care Special Arad le-a prezentat la începutul acestui an și în care arătam cum un medic șef de secție încerca, prin toate mijloacele, să „omoare” un proiect care inițial viza renovarea întregii secții de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică. Într-un final, proiectul a fost mutat la o altă secție, tot cu probleme grave, anume la Compartimentul Clinic de Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Și, ca în orice poveste frumoasă poveste frumosă până într-un final, proiectul „Cu drag pentru viitor” al Asociației „Cetatea Voluntarilor”, condusă de tânăra doamnă amintită la început, a primit toate aprobările și a fost demarat.


 

Citește și: Spitalul se renovează cu ajutorul campaniei #cudragpentruviitor! Lansare fără niciun politician (FOTO)

Anamaria, deși este inițiatoarea proiectului, nu este singură în această cauză nobilă. Vorbim aici despre aportul a zeci de voluntari și zeci de companii private din Arad, care merită tot respectul nostru. Domnilor, doamnelor, ne scoatem pălăria în fața dumneavoastră!

Valoarea întregului proiect se va ridica la aproximativ 240.000 de euro, însumând lucrările de renovare a celor trei nivele ale clădirii și mobilierul aferent acestui tip de secție. Cu toate acestea, ar mai fi nevoie de donații pentru ceea ce înseamnă paturi mari și mici de spital, saltele, lenjerie, suporturi de perfuzii, televizoare, frigidere, cuptoare cu microunde și 2-3 birouri pe post de mobilier medical (Așa că orice ajutor este binevenit!). Cei care vor să doneze aceste lucruri, sau bani pentru achiziționarea lor, o pot face luând legătura cu Anamaria Nyeki Popa.

Observăm cum într-un oraș și un județ în care se plătesc milioane de euro pe studii de fezabilitate, pe piste de biciclete „pe hârtie”, într-un oraș în care companii de stat, sau mai bine zis „găuri negre”, precum CET, Recons etc. înghit sume colosale, pentru a fi umplute buzunarele clientelei de partid, o fată simplă, de câteva luni doamnă, cu multă voință și cu multă dragoste pentru Arad, reușește să facă minuni. Și nu spunem lucruri mari. Ceea ce face Anamaria chiar poate fi încadrat, din păcate (suntem, totuși, în secolul XXI), la categoria „minuni”…

Suntem aproape convinși că reprezentanți ai scenei politice arădene vor încerca să să se „lipească” de proiect și să-și asocieze imaginea această tânără. Asta deși până acum, când cei care nu doreau proiectul puneau bețe în roate, mulți dintre politruci s-au făcut că plouă în timp ce proiectul risca să fie aruncat la coș.

Felicitări Anamaria! Felicitări companiilor private implicate în acest proiect! Felicitări voluntarilor care muncesc cot la cot în acest proiect! Felicitări și puținilor deținători de funcții publice care au încercat să ajute la demararea lui!


 

Citește și: Orgoliul personal al șefului de la Chirurgie Pediatrică, chirurgul Adrian Pavel, distruge cel mai important proiect privat de renovare din Spitalul Județean Arad

ziua 0 1 ziua 0 2 ziua 0 3 ziua 0 4 ziua 0 5 ziua 0 6 ziua 0 7 ziua 0 8 ziua 0 9 ziua 0 10 ziua 0 11 ziua 1 1 ziua 1 2 ziua 1 3 ziua 1 4 ziua 1 5 ziua 1 6 ziua 1 7 ziua 1 8 ziua 1 9 ziua 1 10 ziua 2 1 ziua 2 2 ziua 2 3 ziua 2 4 ziua 2 5


 

Citește și: Proiectul de modernizare a secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică este legal și corect medical! Afirmațiile dr. Adrian Pavel, demontate una câte una

Andrei Fuliaș, 4 august 2017, 2:06 PM